Contribuţiile la Pilonul II au ajuns la 400 milioane lei, în primul an de funcţionare

C.P.
Ziarul BURSA #Politică / 18 septembrie 2008

Numărul participanţilor la fondurile de pensii administrate privat a ajuns, la un an de la implementarea Pilonului II, la aproape 3,7 milioane de participanţi, contribuţiile situându-se la circa 400 de milioane de lei, peste estimările Comisiei Naţionale de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Conform unui comunicat al CSSPP, în prezent, pe piaţă funcţionează 14 fonduri de pensii administrate privat. Până la începerea etapei de colectare a contribuţiilor participanţilor, patru companii de administrare din sistemul Pilonului II au solicitat retragerea de pe piaţă, respectiv Marfin, Zepter, MKB Romexterra şi AG2R. Din raportările transmise către CSSPP, rezultă că fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) şi-au redus treptat investiţiile în depozite bancare. În schimb, au continuat să acumuleze titluri de stat şi obligatiuni municipale, care sunt principalele ţinte ale politicilor de investiţii ale administratorilor fondurilor de pensii private, pe termen lung. Administratorii au acţionat cu prudenţă, reducând expunerea pe acţiuni până la doar 4,2 la sută în luna august, faţă de 5,66 la sută în iulie, ajungând la o valoare minimă pentru perioada de la lansare. Astfel, acestea au evitat efectele negative ale crizei financiare mondiale şi au reuşit să conserve valoarea contribuţiilor participanţilor.La finalul lunii august, fondurile de pensii administrate privat aveau următoarea structură de investiţii: 60 la sută în titluri de stat şi obligaţiuni municipale, 18,2 la sută în depozite bancare, 17,2 la sută în obligaţiuni corporatiste, 4,2 la sută în acţiuni listate şi 0,4 la sută în fonduri mutuale.

În primul an de funcţionare, sistemul de pensii administrate privat din România a fost marcat de două evenimente majore şi anume demararea procesului de aderare iniţială (17 septembrie 2007) respectiv începerea colectării contribuţiilor (20 mai 2008). 20 mai 2008 a marcat trecerea de la etapa de aderare iniţială la etapa colectării contribuţiei şi a aderării continue, prin alimentarea a aproape 3,2 milioane de conturi ale participanţilor cu primele contribuţii în sistemul pensiilor private obligatorii. Pentru prima dată, angajatorii au virat către fondurile de pensii private obligatorii, prin CNPAS, două procente din contribuţiile angajaţilor pentru pensie. Potrivit actelor normative în vigoare, în următorii 8 ani, cota de contribuţie la fondurile de pensii administrate privat va creşte cu 0,5 puncte procentuale pe an (începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an), timp de opt ani, până la 6 la sută din venitul brut.

În primul an de activitate, au fost înregistraţi un număr de 62 de agenţi de marketing persoane juridice autorizate/avizate de către Comisie, dintre care 47 brokeri de pensii private şi 15 intermediari de pensii private care au obligativitatea raportării lunare a taxei de funcţionare. În perioada septembrie 2007 - iunie 2008 au fost radiaţi din Registrul CSSPP 2 brokeri de pensii private, ca urmare a solicitării acestora de retragere a autorizaţiei. Din cei 62 de agenţi de marketing persoane juridice, 16 nu au desfăşurat activitate (nu au înregistrat venituri).

De asemenea, în primul an de funcţionare a sistemului Pilon II, CSSPP a acordat o mare importanţă activităţilor de supraveghere şi control, a continuat, în acelaşi timp, procesul de reglementare secundară a sistemului, de construcţie instituţională şi de perfecţionare a pregătirii personalului de specialitate cât şi a uneltelor de monitorizare, control şi analiză a pieţei. La momentul implementării Pilonului II, CSSPP şi-a propus crearea unui sistem eficient de supraveghere şi control care să permită dezvoltarea şi stabilitatea pieţei pensiilor private.

Activitatea de supraveghere s-a concentrat pe respectarea cadrului legal privind activitatea de marketing şi publicitate, activitatea fondurilor de pensii administrate privat, respectarea cadrului legal privind activităţile de administrare şi investire a contribuţiilor cât şi activităţile de raportare periodică a informaţiilor prevăzute de legislaţie (raportări privind principalii indicatori cum ar fi structura investiţiilor sau evoluţia activelor).

CSSPP a monitorizat informaţiile referitoare la piaţa pensiilor private şi a identificat o serie de încălcări ale prevederilor legale, dintre care cele mai numeroase au constat în derularea de activităţi de marketing şi publicitate înainte de momentul începerii procesului de aderare iniţială şi în difuzarea de informaţii înşelătoare pe canale mass-media: televiziune, internet, broşuri, ziare, etc. Pentru cazurile semnalate, CSSPP a transmis atenţionări entităţilor responsabile, inclusiv oprirea de la difuzare a materialelor publicitare al căror conţinut a contravenit cadrului legal.

O altă componentă a supravegherii este reprezentată de activitatea de monitorizare şi analiză a informaţiilor transmise CSSPP de către entităţile din cadrul sistemului de pensii private, potrivit legislaţiei şi normelor în vigoare (în funcţie de specificul fiecărui tip de raport), precum şi în monitorizarea activităţii des-făşurate de entităţile din cadrul sistemului de pensii.

În perioada septembrie 2007- iunie 2008, CSSPP a transmis agenţilor de marketing persoane juridice atenţionări cu privire la respectarea obligaţiilor de raportare prevăzute de normele emise de către instituţie. Din totalul de 47 de brokeri de pensii private care au avut obligaţia întocmirii şi raportării situaţiilor financiare aferente exerciţiului financiar 2007 un număr de 6 brokeri de pensii private nu au respectat obligaţia impusă de legislaţie, nedepunând situaţiile anuale.

CSSPP a monitorizat structura portofoliilor şi politicile investiţionale ale celor 14 fonduri de pensii administrate privat, intervenind când a fost necesar, pentru a corecta unele erori de raportare.

Printre proiectele de maximă importanţă pentru CSSPP, în perioada următoare, se numără participarea la procesul de elaborare a legislaţiei primare în domeniul pensiilor private, respectiv colaborarea cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, în vederea promovării legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private. Înfiinţarea Fondului de Garantare se află, de asemenea, printre priorităţile CSSPP. După încheierea etapei de autorizare şi avizare a entităţilor din sistem, anterioare implementării efective a Pilonului II, CSSPP a instrumentat un număr de aproximativ 200 de solicitări de modificare a condiţiilor care au stat la baza emiterii autorizaţiilor sau avizelor (majorări de capital, modificări de prospecte, schimbări în echipele de conducere ale entităţilor, schimbări de sediu şi altele). În ultimul an au fost retrase autorizaţiile pentru un număr de 4 administratori, 4 fonduri de pensii administrate privat (la solicitarea acestora), 4 brokeri de pensii private şi pentru 12364 agenţi de marketing. Activitatea de autorizare-avizare desfăşurată de CSSPP este un proces continuu. Obiectivul implementării sistemului privat de pensii în România constă în asigurarea unor venituri suplimentare la vârsta pensionării care să conducă, într-un procent cât mai mare, la adecvarea şi sustenabilitatea veniturilor din pensii. Prin fructificarea contribuţiilor destinate pensiei private, împreună cu pensia publică se doreşte atingerea unei rate de înlocuire a salariului prin pensie în jur de 80 la sută, iar presiunea asupra bugetului asigurărilor sociale va fi redusă semnificativ. De asemenea, investirea sumelor acumulate la fondurile de pensii va stimula creşterea economică şi dezvoltarea pieţei de capital din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb