Controverse pe marginea ordonanţei ce permite împuşcarea urşilor agresivi

G.M.
Ziarul BURSA #Politică #Mediu / 23 iulie 2021

Controverse pe marginea ordonanţei ce permite împuşcarea urşilor agresivi

Lipsa obiectivităţii reprezentanţilor autorităţilor publice, care vor lua, pe plan local, decizia împuşcării urşilor agresivi, lipsa unor cunoştinţe temeinice ale acestora despre comportamentul animalelor şi pasarea responsabilităţii către autorităţile locale reprezintă principalele lacune ale ordonanţei de urgenţă ce permite împuşcarea urşilor agresivi adoptată recent de guvern, susţin organizaţiile pentru protecţia mediului, dar şi unii aleşi care fac parte din formaţiunile politice aflate la guvernare.

"Decizia intervenţiei de urgenţă trebuie luată de un reprezentant al Ministerului Mediului în teritoriu, precum Garda Forestieră sau Garda de Mediu, şi nu de primar sau viceprimar, aşa cum este prevăzut în textul ordonanţei de urgenţă. Având în vedere că ursul este o specie strict protejată, este nevoie de obiectivitate maximă în luarea deciziei de intervenţie, dar şi de cunoştinţe temeinice legate de comportamentul urşilor. În toate ţările care se confruntă cu probleme similare, de la Slovacia şi până la Canada, aceste decizii sunt luate de persoane cu competenţă în domeniu", arată organizaţia WWF-România, într-un comunicat de presă remis, ieri Redacţiei.

Reprezentanţii WWF-România afirmă că actul normativ adoptat de guvern se fundamentează pe argumente care nu au o susţinere reală, precum invocata ineficienţă a măsurilor de prevenţie, acestea nefiind de fapt aplicate niciodată la scară largă în România; în plus, protocolul de intervenţie nu este suficient de bine explicat şi poate lăsa loc multor interpretări.

"Suntem de acord că se impune o intervenţie în cazurile în care urşii intră în intravilan şi reprezintă un pericol real la adresa omului şi bunurilor acestuia. Inclusiv UE permite derogări de la statutul de protecţie în cazul speciilor precum ursul brun, dacă nu există o alternativă satisfăcătoare. Însă în România nu a fost aplicat până acum niciun program de prevenire a pagubelor provocate de animalele sălbatice la nivel naţional. Intervenţia graduală poate fi o idee pozitivă, însă depinde cum anume se ia decizia. Pentru fiecare scenariu, se impuneau mai multe explicaţii. În momentul de faţă se lasă loc însă interpretarilor", afirmă cei de la WWF-România.

Împotriva actului normativ se situează şi Allen Coliban, primarul municipiului Braşov, din partea USRPLUS, care susţine că prin ordonanţa de urgenţă guvernul a pasat către autorităţile locale responsabilitatea în privinţa luării deciziei eliminării urşilor agresivi.

"Lucrul acesta poate genera nişte probleme mari pe termen lung. Imaginaţi-vă o celulă de criză formată dintr-un primar, un vânător, un medic veterinar şi un jandarm, care se trezesc faţă în faţă cu un urs şi trebuie să ia pe loc o decizie. Din punctul meu de vedere, modul în care se pasează această decizie nu este suficient detaliat şi nu ni se dau suficiente instrumente, astfel încât să ne asigurăm că gestionarea speciei urs şi a interacţiunilor dintre populaţie şi specie se face într-un mod corect, într-un mod coerent, într-un mod unitar la nivelul ţării", a declarat Allen Coliban, pentru RFI.

Faţă de ordonanţa de urgenţă ce permite împuşcarea urşilor agresivi s-a exprimat şi PSD, parlamentarii social-democraţi solicitând ieri Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională noul act normativ.

Cu toate acestea, Tanczos Barna, ministrul Mediului, a afirmat ieri că noul act normativ permite o intervenţie graduală care poate duce până la eutanasierea sau împuşcarea urşilor şi că textul ordonanţei se aplică numai pentru urşii care intră în localităţi.

"În paralel, pregătim hotărârea de guvern prin care hrănirea cu orice scop a urşilor în intravilan sau în apropierea localităţilor se va interzice şi vor fi sancţiuni mai mari pentru cei care nu respectă aceste interdicţii", a precizat Tanczos Barna.

Amintim că guvernul a adoptat, miercuri, 21 iulie, respectiva ordonanţă de urgenţă privind intervenţia în cazul atacurilor urşilor care ajung în intravilanul localităţilor. Conform textului actului normativ, intervenţia se va face "gradual", iar extragerea prin împuşcare este meţionată în cazul în care "siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor sunt puse în pericol". Ordonanţa mai stabileşte că, în cadrul fiecărei unităţi administrativ teritoriale se va constitui o echipă de intervenţie imediată care este condusă de primar sau de viceprimar. Ei sunt persoanele care, conform legii, în baza expertizei profesionale, decid asupra modului de intervenţie imediată care poate fi de trei tipuri: alungarea, tranchilizarea şi relocarea, eutanasierea sau împuşcarea ursului.

Vicepremierul Kelemen Hunor a afirmat recent că Ministerul Mediului va efectua în acest an un recensământ al populaţiei de urşi din ţara noastră, deoarece în acest moment nicio instituţie a statului nu ştie numărul exact al acestor animale, care conform unor estimări s-ar situa între 6000 şi 7200 de exemplare.

"Oricum este o populaţie mult mai mare decât habitatul pentru acest animal. Este pe vârful piramidei din acest punct de vedere, în afară de om nu are niciun duşman, şi trebuie să vedem cum gestionăm, fiindcă din 2015 sau din 2016 există nişte restricţii şi vedem că intră în zona locuită de oameni, mediul rural, mediul urban, apar peste tot", a arătat Kelemen Hunor.

El a precizat că există atât un proiect cât şi finanţarea necesară pentru realizarea recensământului urşilor din România.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Obisnuiam sa merg pe Valea Prahovei saptamanal si sa urc pe munte fie la Sinaia, fie la Azuga. Mai nou, nu mai pot face acest lucru din cauza ursilor din zona, care nu doar ca s-au inmultit, dar sunt mult mai temerari si nu se mai feresc de om.

    Fiind iubitor de miscare pe carari de munte, ce pot sa fac in aceasta situatie? 

    Sa nu mai merg la munte? 

    Sau sa merg la munte, dar cu ATV / motocicleta sa tin ursii la distanta cu riscul de a-i polua fonic pe altii? 

    Sa merg la munte si sa ma rezum la o bere si-un gratar cu mici / manele? 

    Eu cred ca iubitorii de ursi nu sunt si iubitori de munte, care sa petreaca efectiv timp pe carari de munte si nu doar intr-o camera de pensiune cu berea-n mana si cu ochii-n televizor.

    Daca ar fi amatori de miscare cu munte, cu siguranta ca acestia si-ar pretui propria piele mult mai mult decat pe cea a ursilor. 

    1. URSII NU SANT AGRESIVI , ADUNATURA DE IDIOTI !!! SI MA REFER AICI , LA CEI PLATITI CU SALARII FRUMOASE , SI CARE TREBUIAU SA AIBE GRIJE DE EI !!! SI MAI ALES DE MANCAREA LOR , DE SUTELE SI MIILE DE SACI CU URUIALA , PE CARE ERAU PLATITI , CA SA-I VERSE IN DIFERITE PUNCTE DIN MIJLOCUL PADURILOR , PRIMAVARA SI TOAMNA , CA ACESTIA SA RAMANA LINISTITI IN INTERIORUL ACESTOR PADURI !!! URSII SANT LIHNITI , SANT INNEBUNITI DE FOAME , CACI SACII LOR CU MANCARE AU FOST FURATI , PUR SI SIMPLU , SI GASITI DE ECHIPELE DE ANCHETA , IN PODURILE SI IN MAGAZIILE PRIMARILOR , PADURARILOR , SI A SEFILOR DE POST , ACESTIA HRANINDU-SI IN SCHIMB , ANIMALELE LOR DE CURTE !!! CU MAFIA EXTREMA , CARE EXISTA IN ROMANIA , S-A MUSAMALIZAT TOTUL , SI GASITI VINOVATI DE HOTIE SI TALHARIE , TOT URSII !!! DA , CICA EI SANT HOTII !!! TOT EI , AU URCAT SCARILE PANA LA PODURILE CASELOR , CU SACII DE MANCARE IN CARCA , ASCUNZANDU-I INAUNTRU !!! PROBABIL , CA SA REVINA DUPA EI , ALTADATA !!! CE , NU STIATI CA URSII , SANT SI ALPINISTI ??? UITE CA STITI ACUM !!! SARACUL ANIMAL , NU POATE SA SPUNA : NU MI-AU DAT ASTIA DE MANCARE , DE ANI SI ANI DE ZILE !!! MI-E FOAME , SI MIE !!! M-AM SATURAT , SA TOT ROD , LA SCOARTE DE COPAC , CA NU-MI TIN DE FOAME !!! SANT NEVOIT SA IES DIN PADURE , SI SA-MI CAUT SINGUR !!! SI ASA AJUNG URSII , LA GHENELE DE GUNOI , RASTURNAND TOMBEROANELE !!! DE FOAME !!! CA IN TARA ASTA , PLINA DE COMUNISTI FARA INIMA , NU LE DA NIMENI DE MANCARE !!! IN SCHIMB , INCEP TELEVIZIUNLE SA URLE : BANDE DE URSI TICALOSI , SI CRIMINALI , BANTUIE PE STRAZILE LOCALITATILOR ROMANIEI , INGROZIND SI SPERIIND POPULATIA NEVINOVATA , SI PUNAND IN PERICOL , VIETILE CATATENILOR !!! STITI VOI , PROPAGANDA DIN ASTA , COMUNISTA !!!!!!! SA VINA DE URGENTA , POLITIA SI VANATORII !!! SA-I EXTRAGA !!! SA-I DECUPEZE , SA-I TUNDA , Sa-I ARANJEZE !!! BAI , DEMENTILOR !!! V-ATI PUS VREODATA INTREBAREA , DE CE IES URSII DIN PADURI , SI UMBLA DE COLO-COLO ??? OAMENI FARA INIMA SI SUFLET !!! COMUNISTILOR !!! CE-ATI FACUT , CU MANCAREA LOR ??? HRANA LOR , UNDE E ??? HOTILOR !!! N-AVETI PERECHE , DE TICALOSI !!!

      Si eu obisnuiam sa circul pe diferite trasee montane insa de cativa ani am renuntat din cauza ursilor si a riscului asociat lor, pe care il consider prea mare.

      Poate ca sterilizarea ar fi o solutie pana cand numarul exemplarelor scade la un nivel rezonabil si adecvat actualei suprafete impadurite din zonele montane. 

    eu am un teren cu padure, unde obisnuiam sa ma plimb. Acum mi-e frica sa mai intru in padure, ultima oara, am auzit in spatele meu un zgomot groaznic si am rupt-o la sanatoasa pana la masina. De atunci nu mai am curaj sa mai intru in padurea mea....

    1. ai mai postat o data , postac prost si mincinos , neavand creier , omorati ca atata stiti .

    ... FUGE ȘI EL DE DRUJBĂ ...

    si cine stabileste ce urs este agresiv , un ghiorlan ca ala de la sibiu care a impuscat de la 5 m un pui de urs speriat ?

    ... DINTRE CEI CE - I FURĂ MÂNCAREA : FRUCTE DE PĂDURE ȘI DE LA UE - NU MUȘCĂ !!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb