Alegătorii sud-coreeni au început miercuri dimineaţă să voteze pentru reînnoirea componenţei Adunării Naţionale (legislativul unicameral al ţării), în cadrul unui scrutin anticipat a consolida majoritatea partidului conservator aflat la putere şi desfăşurat pe fondul tensiunilor din peninsulă, relatează AFP.
Birourile de vot s-au deschis la miercuri, la ora locală 06:00 (marţi, 21:00 GMT), rezultatele fiind aşteptate în cursul serii. Pe liste sunt înscrişi 42 milioane de electori.
Din cele 300 de locuri ale Adunării Naţionale, 253 sunt reînnoite prin vot direct, iar restul de 47 sunt distribuite proporţional, transmite France Presse.
În Coreea de Sud, puterea este concentrată în mâinile preşedintei Park Geun-Hye, al cărei mandat unic de 5 ani se va încheia în 2018.
Alegerile pentru Adunarea Naţională, dominate tradiţional de teme de politică internă, au loc în contextul criticilor faţă de politica preşedintei şi, prin extensie, a partidului său Saenuri, generate de creşterea şomajului, a gradului de îndatorare a familiilor şi de scăderea exporturilor.
Deşi opoziţia a încercat să facă din acest scrutin un referendum privind politica economică a dnei Park, stânga, divizată, nu pare în măsură să obţină victoria.
În plus, politologii prognozează că agravarea tensiunilor în peninsula coreeană după al patrulea test nuclear al Phenianului, la începutul anului, va avantaja politic Saenuri, care capitalizează de pe urma fermităţii preşedintei faţă de vecinul nord-coreean.
Partidul Saenuri, care în 2012 a obţinut o majoritate absolută de 152 de mandate, vizează în acest an o victorie şi mai categorică.
Rezultatul scrutinului îşi va pune amprenta asupra sfârşitului mandatului preşedintei. O victorie netă a Saenuri i-ar da mână liberă dnei Park pentru a-şi trece reformele în parlament, în timp ce o slăbire a formaţiunii sale i-ar paraliza, cel mai probabil, acţiunea în ultimii doi ani de mandat.
În condiţiile în care preşedinta Park nu şi-a respectat majoritatea promisiunilor electorale în domeniul economic, acest eşec ar putea totuşi să determine un vot sancţiune al alegătorilor tineri, în special al generaţiei aşa-zise "a celor trei fără" (fără loc de muncă, fără locuinţă şi fără perspective de căsătorie).
În cea de-a patra economie asiatică, creşterea bate pasul pe loc de câţiva ani, pe fondul încetinirii economiei mondiale şi al unei concurenţe acerbe pe unele pieţe de export. Rata şomajului în rândul sud-coreenilor de sub 30 de ani a atins 12,5%, faţă de o medie naţională de 4,9%.