CORINA CREŢU: "Absorbţia fondurilor europene, blocată de erorile din achiziţiile publice"

A consemnat ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii / 8 iulie 2015

"Absorbţia fondurilor europene, blocată de erorile din achiziţiile publice"

"Autorităţile române pregătesc un plan de acţiune pentru îmbunătăţirea sistemului licitaţiilor, care va duce la rezultate mai bune"

Interviu cu comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu

Reporter: Ce şanse reale are ţara noastră să atingă, la finalul acestui an, un grad de absorbţie de 80% pentru fondurile europene alocate perioadei 2007-2013?

Corina Creţu: România a avut un start foarte lent în implementarea programelor cofinanţate de către Uniunea Europeană. La finalul anului 2012, absorbţia fondurilor aflate în responsabilitatea mea (Fondul european pentru dezvoltare regională şi Fondul de coeziune) era de 12%.

Acum, mulţumită eforturilor extraordinare depuse de autorităţile române şi activităţii grupului de lucru pe care l-am creat la nivelul Comisiei Europene, nivelul absorbţiei a ajuns la aproape 60%.

O rată de 70% sau chiar de 75% din alocarea totală este posibilă dacă proiectele contractate sunt implementate fără întârziere şi dacă lucrările din teren avansează.

Reporter: Care sunt programele cu risc de dezangajare? Despre ce sumă este vorba?

Corina Creţu: Programele pentru mediu şi transport, având cele mai mari proiecte, înregistrează cele mai mari riscuri. Implementarea multor proiecte importante este întârziată; aceste proiecte nu vor cheltui, până la finalul anului, toate fondurile alocate. Mulţumită, însă, activităţii grupului de lucru, aceste proiecte nu vor fi pierdute, pentru că vor fi continuate în perioada 2014 - 2020. De asemenea, în cadrul programelor de mediu şi transport se caută proiecte alternative ce pot fi finanţate din perioada 2007 - 2013.

Reporter: Cum apreciaţi evoluţia ţării noastre la capitolul capacitate de implementare şi management de proiecte la nivelul administraţiei publice? Dar la nivelul companiilor?

Corina Creţu: Capacitatea administrativă a fost identificată ca unul dintre principalele motive pentru absorbţia redusă şi ca o piedică în calea dezvoltării economice. Autorităţile române sunt conştiente de această realitate şi au propus investiţii importante în vederea dezvoltării capacităţii administrative. Aceasta trebuie combinată cu simplificarea procedurilor, cum ar fi de exemplu utilizarea instrumentelor de tip e-guvernare, precum şi cu reforma administraţiei publice. România poate învăţa din experienţa altor ţări, pentru a evita greşelile pe care acestea le-au făcut. Este, aşadar, important să fie utilizată expertiza instituţiilor financiare internaţionale, cum ar fi Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care lucrează împreună cu autorităţile române.

Reporter: Care sunt lecţiile învăţate şi unde mai trebuie să îmbunătăţim implementarea ca să avem o bună absorbţie în actuala perioadă de programare?

Corina Creţu: Este important să fim pregătiţi din timp cu un set de proiecte mature şi fezabile. Greşelile făcute în etapele iniţiale de planificare şi contractare vor duce la întârzieri şi costuri uriaşe la momentul implementării proiectelor, când va fi important să avem proiecte "de rezervă" la care să putem recurge. Capacitatea administrativă, simplificarea şi reforma administraţiei vor contribui împreună la implementarea mai bună şi mai rapidă a proiectelor. Erorile din procedurile de achiziţii publice constituie cele mai importante blocaje. Autorităţile române pregătesc, în prezent, un plan de acţiune pentru îmbunătăţirea sistemului achiziţiilor publice, care va duce la rezultate mai bune şi la mai puţine corecţii financiare.

Reporter: Ce putem face pentru accelerarea contractării pe programele 2014-2020?

Corina Creţu: Aproape toate programele din cadrul perioadei 2014 - 2020 sunt acum adoptate. Cheltuielile sunt eligibile de la începutul anului 2014. Selecţia şi implementarea ulterioară a proiectelor care urmează să fie finanţate din fondurile europene trebuie să fie acum o prioritate, inclusiv realizarea unui sistem de monitorizare care să detecteze din timp întârzierile şi şă permită corecţiile necesare.

Reporter: Suntem sau nu în întârziere faţă de alte ţări cu aprobarea şi contractarea pe programele operaţionale din actuala perioadă de programare?

Corina Creţu: România a fost cel de-al 11-lea stat membru pentru care a fost adoptat Acordul de parteneriat. Ultimul Program operaţional va fi şi el adoptat în curând. Este important să adoptăm programe operaţionale de calitate pentru România, potrivite pentru a livra rezultatele aşteptate. Proiectele prevăzute iniţial pentru perioada 2007 - 2013, dar care se află în întârziere, pot fi implementate în cadrul perioadei 2014 - 2020 dacă sunt aliniate cu obiectivele şi priorităţile noilor programe.

Fondurile Uniunii Europene vor aduce beneficii concrete pentru cetăţenii români. Finanţările vor îmbunătăţi dezvoltarea economică a ţării, dar sunt foarte multe nevoi cărora acestea trebuie să le răspundă. Invit administraţia din România să acţioneze cu rapiditate şi să se concentreze pe crearea oportunităţilor de dezvoltare de care cetăţenii noştri au atâta nevoie.

Reporter: Când estimaţi că poate fi aprobat Master Planul de Transport?

Corina Creţu: Acesta este un proces la nivel national, însă sper ca Master Planul de Transport să fie aprobat în curând. Implementarea programelor de infrastructură porneşte de la Master Plan.

Reporter: Încă nu avem un consens politic pe document. Consideraţi că acest deziderat poate fi atins în această vară?

Corina Creţu: Este necesar un larg consens politic, pornind de la consultarea publică deja încheiată, pentru a stabili investiţiile în reţelele de transport până în anul 2030 sau chiar după această dată. Definitivarea reţelelor transeuropene de transport este importantă şi va ajuta România să aibă infrastructura de care are nevoie pentru creştere economică. Proiectele trebuie să fie prioritizate în funcţie de viabilitatea lor economică. Unele proiecte vor primi finanţare din partea Uniunii Europene, altele vor trebui însă să fie finanţate din alte surse.

Reporter: Vă mulţumesc!

Creţu: "Grecia va pierde 2 miliarde de euro în investiţii dacă nu absoarbe ultimii 10% din fonduri europene"

Grecia are un grad de absorbţie a fondurilor UE de 90% pentru 2007-2013, iar dacă nu va reuşi să absoarbă restul de 10% va pierde investiţii de 2 mld. euro, dar deocamdată totul este suspendat în aşteptarea negocierii unui program, afirmă comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu.

"Grecia are la ora actuală o absorbţie a fondurilor europene de 90% pentru perioada 2007-2013, dar sunt foarte îngrijorată pentru cei 10% absorbţie, care dacă nu se vor face, vor însemna pierderi în investiţii de 2 miliarde euro.

La această oră totul este suspendat pentru că se aşteaptă negocierea unui nou program, care presupune un proces foarte complicat", a afirmat Creţu, după o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Ea a punctat că a avut o primă vizită oficială în Grecia în urmă cu peste o lună, la cererea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, tocmai pentru a exploata care sunt posibilităţile de folosire a fondurilor europene.

"Sigur, noi ca politică regională, nu putem rezolva această problemă pe termen scurt a lichidităţii în Grecia, dar pe de altă parte avem un program de peste 20 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020", a mai spus Creţu, potrivit Mediafax.

Europarlamentarul a menţionat că, dacă se ajunge la o înţelegere între guvernul Tsipras, cei din Eurogroup şi Comisia Europeană, atunci CE este "gata să facă tot ce ne stă în putinţă pentru a ajuta Grecia", însă a atras atenţia că în cazul unui acord, acesta va trebui să treacă prin toate parlamentele naţionale, "ceea ce îngreunează, dar pe de altă parte este şi dreptul ţărilor net contributoare să-şi spună cuvântul cu situaţia din Grecia".

"Aşa cum spunea astăzi (marţi - n.r.) preşedintele Juncker în cadrul plenarei de la Strasbourg, mingea este total în curtea autorităţilor elene la această oră. Aşteptăm cu maxim interes care va fi planul lor de acţiune şi cum vor vedea să mergem mai departe", a comentat comisarul european.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. vai saracii greci 90% grad de absorbtie si noi datorita "erorilor" (furiciunilor) din sistemul de achizitie publica 30%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb