CORINA CREŢU:  Bugetul alocat pe politica de coeziune, mai mare cu 8%

T.A.
Politică / 8 ianuarie 2019

Corina Creţu (Sursa foto: Twitter)

Corina Creţu (Sursa foto: Twitter)

România are prevăzută, în propunerea Comisiei Europene, o alocare pe politica de coeziune, pentru perioada 2021 - 2027, de 31 miliarde de euro, cu 8% mai mult faţă de intervalul 2014 - 2020, a scris, astăzi, pe pagina sa de Facebook, Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

"La începutul anului trecut, începeam dezbaterile privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021 - 2027, în cadrul unei conferinţe dedicate viitorului Uniunii Europene, la care au mai participat preşedintele Jean Claude Juncker şi comisarul pentru Buget, Gunter Oettinger. În mai 2018, Comisia a reuşit să transmită Parlamentului European şi Consiliului - ca şi co-legislatori - o formulă ambiţioasă şi flexibilă, în care politica de coeziune are cea mai mare alocare, 373 miliarde de euro pentru perioada post 2020. România - alături de Bulgaria, Grecia, Spania, Italia şi Finlanda - vor avea alocări mai mari faţă de actuala perioada de programare. Sper din tot sufletul să se ajungă la un Acord asupra Cadrului Financiar Multi Anual 2021 - 2027 pe perioada Preşedinţiei Române a Consiliului UE, în propunerea Comisiei, România având prevăzută o alocare pentru politica de coeziune (deci, fără agricultură) de 31 miliarde de euro, ceea ce înseamnă cu 8% mai mult faţă de perioada 2014 - 2020. Deci, cu toţii sperăm ca bugetul să fie adoptat pe perioada Preşedinţiei Române, astfel încât banii din acest buget să poată fi folosiţi de către statele membre încă de la 1 ianuarie 2021, pentru proiecte de calitate, care să utilizeze eficient fondurile europene, în scopul reducerii decalajelor şi inegalităţilor pe continentul european şi îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor", a subliniat Creţu.

Potrivit oficialului european, Comisia Europeană îşi doreşte demararea rapidă a negocierilor cu Consiliul şi Parlamentul European (trialogurile), ce include concentrarea asupra unor priorităţi-cheie şi simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene.

"Comisia îşi doreşte demararea rapidă a negocierilor cu Consiliul şi Parlamentul European (trialogurile), la care voi fi prezentă pentru a susţine şi apără propunerea noastră strategică, ce include concentrarea asupra unor priorităţi-cheie şi simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene. Sunt conştientă de divergenţele existente între statele membre asupra unor aspecte din buget, dar este imperios necesar să se ajungă la un acord asupra acestuia înaintea alegerilor europarlamentare, pentru a evita întârzierile în implementarea proiectelor, întârzieri care vor afecta sute de mii de proiecte (sociale, de transport, sănătate, cercetare, eficienţă energetică, agenda digitală etc) din toate statele membre", a notat Comisarul european pentru politică regională.

Corina Creţu precizează că va vorbi pe acest subiect în cadrul vizitei pe care o vor efectua la Bucureşti, în perioada 10 - 11 ianuarie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi Colegiul Comisarilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb