Corina Creţu solicită retragerea Ordinului "Steaua României" acordat lui Tokes

F.A.
Politică / 29 august 2013

Europarlamentarul Corina Creţu, membră a Ordinului Naţional "Steaua României", solicită public retragerea Ordinului "Steaua României" acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând "fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României".

"Stimaţi membri ai Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional < Steaua României >, în baza Legii 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, având în vedere dispoziţiile Literei b) a Articolului 52 prevăzută în cadrul acesteia, solicit public retragerea Ordinului < Steaua României > acordat domnului Laszlo Tokes la data de 14 decembrie 2009, pentru fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României, care au adus prejudicii României ca stat, precum şi tuturor cetăţenilor români care dezavuează poziţiile extremiste şi contrare convieţuirii inter-etnice", se arată în mesajul Corinei Creţu.

Potrivit acesteia, "este inadmisibil ca un deţinător al Ordinului Naţional < Steaua României > - în grad de Cavaler să conteste public, printr-o serie de aprecieri şi acţiuni, caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României".

Şi premierul Victor Ponta i-a solicitat preşedintelui Traian Băsescu, retragerea ordinului Steaua României pentru europarlamentarul Lazslo Tokes, însă şeful statului a refuzat să facă acest lucru. Premierul Victor Ponta nu este membru al Ordinului Naţional "Steaua României" şi, conform prevederilor legale, nu poate solicita declanşarea procedurii de retragere a decoraţiei acordate lui Laszlo Tokes, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, semnat de Bogdan Oprea.

În decembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler pe Laszlo Tokes.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb