Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, astăzi, la un post TV, că, în privinţa unirii cu Republica Moldova, singura soluţie fezabilă, momentan, este integrarea ţării vecine în UE, dar cetăţenii moldoveni pot decide în mod suveran ceea ce doresc.
Întrebat dacă, după alegerile din Republica Moldova, de la sfârşitul anului, ţara noastră i-ar putea întreba pe moldoveni dacă vor sau nu să se unească, ministrul a răspuns că această teză, lansată de preşedintele Traian Băsescu, a avut anumite ecouri pe plan internaţional şi a dat "oxigen tovarăşului Voronin şi Partidului Comuniştilor din Republica Moldova".
"Realist vorbind, singura soluţie fezabilă într-o anumită perspectivă este calea integrării europene pentru Republica Moldova", a spus Corlăţean.
Pe de altă parte, domnia sa a subliniat faptul că "cetăţenii Republica Moldova în mod suveran pot decide ceea ce doresc să decidă". În Crimeea, în prezenţa trupelor ruse, "n-a fost o decizie nici suverană şi nici constituţională, potrivit Constituţiei ucrainene şi nici potrivit Dreptului internaţional", a precizat ministrul.
Chestionat cum apreciază propunerea lui Băsescu de unire a României cu Republica Moldova, Corlăţean a calificat-o drept "neinspirată".
"Suntem cu toţii români, aproape cu toţii români şi fiecare avem sentimentele noastre, fiecare a avut poate un unchi în armata regală, undeva în Basarabia după 28 iunie, când, datorită ultimatumului sovietic, au trebuit să se retragă şi i-am lăsat pe ceilalţi români în partea cealaltă. Fiecare avem istoria noastră în familie şi simţim. Şi fiecare îşi doreşte să trăim împreună într-o Europă unită. Ceea ce realist astăzi este posibil e să susţinem cât se poate ca Republica Moldova să devină membră a UE cât mai rapid posibil", a detaliat ministrul de Externe.
În schimb, şeful diplomaţiei a precizat că situaţia din Ucraina a dus la "realocarea" interesului SUA pentru această zonă.
"În această fotografie complexă, există, paradoxal, mai multe elemente pozitive. În primul rând, o realocare a interesului american (politic, strategic) faţă de această zonă", a explicat Corlăţean. În al doilea rând, susţine ministrul, evenimentele din Ucraina au condus la accelerarea proceselor europene pentru Republica Moldova şi Georgia.
Legat de scrisoarea pe care aşa-zisul preşedinte al Sovietului suprem din Transnistria i-ar fi adresat-o Dumei de stat privind anexarea Transnistriei la Rusia, Titus Corlăţean a declarat că au fost făcute verificări, guvernul moldovean a discutat cu autorităţile ruse şi "s-a confirmat faptul că nu a fost depusă, înregistrată la Dumă o astfel de chestiune". "Până la urmă, se pare că a fost un demers individual, fără să aibă în spate o discuţie serioasă în aşa-numitul Parlament" de la Tiraspol, a punctat Corlăţean.
Domnia sa a mai spus că proiectul european va aduce prosperitate pentru toţi cetăţenii din Republica Moldova, şi pentru mediul de afaceri, unde ruşii sunt prezenţi.
Pe 27 noiembrie 2013, înaintea summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, preşedintele Traian Băsescu a declarat că "următorul proiect de ţară pentru România este unirea cu Republica Moldova". Totuşi, afirmaţiile au fost criticate la nivel european, în presa rusă, dar şi de prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă.
"Declaraţia domnului Băsescu nu ne ajută, ci ne creează doar probleme cruciale (...) Noi avem nevoie de altceva. Avem nevoie de o ţară vecină, România. Să aibă o voce credibilă în cadrul Uniunii Europene, să poate să ne ajute în realizarea acestui obiectiv, acestui parcurs european. Parcursul european nu înseamnă pierderea suveranităţii, sub nicio formă a statului Republica Moldova, ci doar faptul că urmează să fim un stat funcţional. Urmează să ancorăm Republica Moldova într-un spaţiu al prosperităţii, al stabilităţii, cu un sistem funcţional, fără frontiere, cu reglementări comune. Acesta este scopul cel mai importat al Guvernului de la Chişinău", a afirmat Leancă, la 20 decembrie.