Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului României a adoptat, în şedinţa de astăzi, hotărârea prin care Cornel Coca Constantinescu a fost numit în funcţia de Vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară - membru executiv, coordonator al Sectorului Asigurări-Reasigurări din cadrul ASF, precizează un comunicat de presă remis Redacţiei.
Anterior, Cornel Coca Constantinescu a primit, cu unanimitate de voturi, avizul favorabil pentru această funcţie din partea membrilor comisiilor pentru buget şi comisiilor economice ale celor două Camere ale Parlamentului, aminteşte comunicatul.
Cornel Coca Constantinescu, Prim-vicepreşedinte al ASF, a ocupat în cariera sa poziţiile de Vicepreşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (2011 - 2013), Preşedinte şi Director general al MKB Romexterra Leasing (2003 - 2011), Vicepreşedinte (2004) şi de membru al Consiliului de Administraţie al Romexterra Bank (2004 - 2006).
Cornel Coca Constantinescu este Doctor în ştiinţe economice, specialitatea Finanţe, iar din anul 2010 este profesor asociat în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.