CORNEL COCA CONSTANTINESCU (ASF): Asigurările se întorc cu faţa către români

V.D.
Bănci-Asigurări / 29 iunie 2018

Asigurările se întorc cu faţa către români

Prin apariţia Legii privind societăţile mutuale de asigurări, aprobată de Guvern, persoanele fizice sau companiile, se pot asocia în a se asigura între ei căpătând atât statutul de asigurat cât şi cel de asigurator pentru membri asociaţi în societatea mutuală. Pentru înfiinţare sunt suficienţi cinci fondatori.

Astfel, se vor putea înfiinţa primele societăţi româneşti de asigurare mutuală cu un număr variabil şi nelimitat de membrii ce pot pune banii împreună, prin contribuţii fixe sau variabile, pentru a se despăgubi între ei. În momentul în care unuia dintre participanţi i se întâmplă riscul asigurat, suferă o daună.

Eventualele nemulţumiri trecute, fie cauzate de faptul că daunele nu se plătesc cum trebuie, fie că preţul asigurării este prea mare, vor dispărea deoarece membrii au interese comune, se cunosc între ei, vor acţiona ca o echipă omogenă, îşi stabilesc propriile tarife şi propriul sistem de despăgubire, fiecare membru contribuind proporţional riscului asigurat pentru a se simţi asigurat împotriva anumitor riscuri care îl pot afecta pe el, familia, casa, alături de ceilalţi membrii.

"Piaţa asigurărilor este a oamenilor care participă la ea prin plata poliţelor de asigurare. Prin asigurări mutuale, participanţii vor căpăta încredere în beneficiile conceptului de asigurare a unor riscuri pe care nu le-ar putea suporta nimeni dacă ar fi singuri şi dauna se produce. Asigurările dau curaj iniţiativelor oamenilor şi companiilor în a-şi asuma riscuri pentru a le fi mai bine, să îşi asigure confortul unei vieţi liniştite sau a unei activităţi profitabile. Sistemul societăţilor mutuale ar trebui să pună asigurările la îndemâna românilor şi a companiilor româneşti, corespunzător cu salariile şi nevoile lor. Asigurările se întorc cu faţa către români, dar şi cetăţenii vor privi altfel asigurările. Oamenii pot deveni proprii asiguratori in cadrul societăţilor mutuale", declara Cornel Coca Constantinescu, iniţiatorul proiectului de lege şi vicepreşedintele sectorului de asigurări din cadrul ASF.

Societăţile mutuale desfăşoară activitate de asigurare şi operaţiuni legate direct de această activitate pentru membrii acestora, pe baza principiului mutualităţii, aceştia având simultan calitatea de asiguraţi şi, colectiv, de asigurător. Salariaţii unei persoane juridice care devine membră vor putea beneficia şi ei de asigurare chiar dacă nu este fiecare membru, dar vor contribui ca la un asigurator. Patrimoniul societăţii va reprezenta garanţia obligaţiilor, membrii nefiind ţinuţi răspunzători de creditori dacă s-ar ajunge într-o situaţie dificilă financiar.

Pentru desfăşurarea activităţii se constituie anumite fonduri, conform deciziei membrilor, dar pot contracta credite sau chiar emite obligaţiuni pentru a se finanţa.

Dacă membrii au avut grijă unii de alţii, au fost prudenţi, hazardul moral a fost minim, daunele plătite au fost puţine sau de sume mici, banii rămaşi ca excedent la sfârşit de an se redistribuie membrilor conform legii. Normal, acest lucru se va realiza în condiţiile în care societăţile mutuale îndeplinesc cerinţele de solvabilitate şi indicatorii de prudenţă, iar operaţiunea nu conduce la nerespectarea acestora sau la posibilitatea deteriorării acestora în viitorul apropiat.

Societăţile mutuale îşi organizează conducerea în mod similar societăţilor de asigurare pe acţiuni prevăzute în Legea nr. 237/2015. A.S.F. autorizează funcţionarea societăţilor mutuale.

Societăţile mutuale pot acţiona oriunde în Europa, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii în baza dreptului de stabilire sau a libertăţii de a presta servicii. Dacă la un moment dat se doreşte a deveni societate pe acţiuni, societatea mutuală se poate transforma în societate de asigurări.

Putem spune că se deschid noi orizonturi pentru asigurările din România, fie că eşti un grup de oameni interesaţi, fie că eşti o asociaţie de companii de transport, fie eşti un grup de firme dintr-o verticală economică.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ASF a luat-o razna. Fericitul asta vorbește de subiecte care privesc probabil 0,0000000000001% dintre romani. Ei vor sa se facă asiguratori. Mai bine și-ar vedea de treaba și ar da niște sancțiuni la asiguratorii care încalcă drepturile consumatorilor. S-ar putea sa intereseze alte instituții ale statului.

    Conduita in asigurări va putea fi verificată in sfârșit la cineva. Acum exista pentru prima oară in ASF structura care sa dea sancțiuni la asiguratori.

    In sfarist, s-a dat aceasta lege. Merg in dupa masa asta sa imi fac si eu firma de asigurari, Bai, baiatule, tu crezi ca astea sunt problemele asiguratilor din Romania? Problema este SPAGA pe care o incasezi ca sa NU SUPRAVEGHEZI piata de asigurari. Crezi ca spaga data la PSD iti va asigura o noua numire? Ce zici, daca intra in faliment o firma supravegheata de tine in aceasta vara? Abia astept sa te vad livid la fata cum iesi din sediul DNA si televiziunile titrand: “vicepresedinte ASF acuzat de luare de mita”,

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb