CORNEL COCA CONSTANTINESCU (ASF): "Intermediarii, rol activ în creşterea densităţii şi a gradului de penetrare a asigurărilor"

S.I.
Bănci-Asigurări / 28 septembrie 2018

Cornel Coca Constantinescu

Cornel Coca Constantinescu

Prezent astăzi la conferinţa anuală PRBAR, vicepreşedintele ASF Cornel Coca Constantinescu a declarat:

"Rolul intermediarilor va deveni mai complex odată cu implementarea Directivei IDD transpusă în legislaţia naţională, iar în centrul preocupărilor se va afla consumatorul şi necesitatea de protejare a acestuia prin diverse mecanisme, precum promovarea unei conduite oneste şi transparente în relaţia cu clienţii.

Transparenţa în relaţia cu clientul nu se rezumă numai la informaţii standardizate cu privire la produse, ci se referă şi la furnizarea de informaţii cu privire la calitatea în care lucrează intermediarii, la posibilele conflicte de interese şi la natura remuneraţiei. În acest context, o atenţie deosebită trebuie acordată aspectelor ce ţin de competenţă şi de formare profesională, pentru a administra corect relaţia dintre asigurat şi asigurător.

O abordare nouă cu scopul de a proteja asiguraţii se distinge şi în cazul distribuţiei produselor de asigurare de viaţă, produselor de investiţii bazate pe asigurări, în care riscul este asumat de către asigurat. Intermediarii vor avea responsabilităţi cu privire la caracterul adecvat al produsului la nevoile şi posibilităţile clienţilor.

Pentru dezvoltarea sustenabilă a pieţei asigurărilor este necesară promovarea produselor facultative şi dezvoltarea împreună cu asiguratorii a unor produse care să răspundă necesităţilor unei categorii de clienţi în directă legătură, inclusiv cu capacitatea financiară a acestora. Răspunsul la această problematică ar putea fi reprezentat de produsele de tip microasigurari, care ar corespunde mai bine în anumite situaţii atât nevoilor, cât şi posibilităţilor potenţialilor asiguraţi şi ar sprijini asigurătorii în diversificarea ofertelor de asigurare cu produse mai facil de intermediat.

Consider că, într-o mare măsură, dezvoltarea acestui domeniu depinde de activitatea intermediarilor, de calitatea serviciilor furnizate, de echilibrul de care trebuie să dea dovadă în relaţia cu clienţii.

Apreciez că oportunitatea creată de prevederile legale privind manufacturarea de produse de asigurare va deschide noi orizonturi profesionale şi va permite creşterea sustenabilă a profitabilităţii, odată cu creşterea densităţii şi a gradului de penetrare a asigurărilor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb