Coronavirus - 38 de persoane sunt în carantină instituţionalizată

M.A.
Miscellanea / 5 martie 2020

Coronavirus - 38 de persoane sunt în carantină instituţionalizată

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, joi, că la nivel naţional sunt 38 de persoane în carantină instituţionalizată, cărora li se fac teste pentru a se stabili dacă sunt infectat cu coronavirus, alte peste 11.300 fiind în izolare la domiciliu, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Starea de sănătate a celor cinci pacienţi confirmaţi şi internaţi la Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi este bună în acest moment. Totodată, cei doi români internaţi în Japonia după ce au fost confirmaţi cu coronavirus s-au vindecat, vor fi externaţi şi se vor întoarce în ţară.

Până acum, în România au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID-19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul ţării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieşit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat.

Ceilalţi 5 pacienţi sunt internaţi la Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, starea acestora de sănătatea fiind în acest moment bună.

Miercuri, au fost înregistrate 69 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1011 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

"Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE. De asemenea, cetăţenii români din străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20", arată GCS.

Conform sursei citate, anchetele epidemiologice la Suceava şi Timişoara continuă pentru a identifica toate persoanele cu care pacienţii depistaţi pozitiv miercuri au intrat în contact.

"Facem apel la rudele persoanelor depistate pozitiv să respecte regulile de carantină şi izolare şi să nu încerce să viziteze pacienţii internaţi, pentru că aceştia stau în izolare completă până când sunt declaraţi vindecaţi", precizează GCS.

Cei doi cetăţeni români infectaţi cu virusul COVID-19 (coronavirus) şi internaţi într-un spital din Japonia au fost declaraţi vindecaţi şi vor fi externaţi. Cetăţenii români se vor întoarce în ţară.

Grupul de Comunicare Strategică prezintă şi situaţia privind infectarea cu virusul COVID-19 (coronavirus) la nivel european şi global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puţin afectate de acest virus.

Astfel, până în 4 martie, au fost raportate 3.351 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia (2502- cazuri confirmate şi 80 de decedaţi), Franţa (212- cazuri confirmate şi niciun deces), Germania (196- cazuri confirmate şi niciun deces), Spania(151- cazuri confirmate şi niciun deces) şi Regatul Unit (51 - cazuri confirmate şi niciun deces).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8244
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2894
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.2987

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb