"Cosmote" s-a lansat cu şase campanii publicitare realizate de GMP/Ashley Bucharest

Carola Ionescu
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 22 decembrie 2005

COSMOTE s-a lansat pe piaţa românească, printr-o campanie publicitară agresivă, în dorinţa de a cuceri cotă de piaţă şi de a atrage un număr cît mai mare de clienţi. Agenţia GMP/Ashley Bucharest a creat şi implementat campaniile de comunicare pentru COSMOTE, nou operator de telefonie mobilă pe piaţa românească, după retragerea de către compania elenă OTE a brandului Cosmorom.

Campania de imagine include un spot TV de 60 de secunde, intitulat "Oportunităţi", care reflectă promisiunea COSMOTE de a face telefonia mobilă accesibilă tuturor. Ideea care a stat la baza spotului este aceea că oportunităţile sînt pentru cei care fac lucrurile diferit, pentru cei care au curaj, pentru cei care merg înainte, de fapt oportunităţile pot fi pentru fiecare dintre noi. Lansată odată cu intrarea operatorului de telefonie mobilă pe piaţa românească, campania de imagine COSMOTE a fost dezvoltată de GMP/ASHLEY Bucharest în parteneriat cu Ashley & Holmes Atena. Campaniile de produs includ două spoturi de 45, res-pectiv 50 de secunde, care prezintă avantajele competitive ale ofertelor pre-paid şi post paid de la COSMOTE: tarif unic indiferent de reţea şi cele mai mici preţuri de pe piaţă la abonamente, care includ şi minute gratuite. Mesajul campaniei pre-paid este că nu este nevoie să-ţi alegi prietenii în funcţie de reţea, în timp ce în cazul ofertei post paid, că eşti mai aproape de cei dragi, comunicînd cu ei la cele mai mici tarife. Pe 13 decembrie, COSMOTE a lansat şi prima campanie de retail pentru ofertele speciale. Intitulată "Aştepţi mai mult", campania este alcatuită din trei spoturi TV, în variante de 30 de secunde şi două spoturi radio. Intitulate sugestiv "Bellboy", "Fotbal" şi "Moş Crăciun", spoturile accentuează ideea că, odată ce experimentează oferta COS-MOTE, clienţii vor avea aşteptări mult mai ridicate de la orice. Spoturile au fost filmate în România cu sprijinul Le Spot, parte din Ashley WorldGroup şi în colaborare cu casele de producţie Castel Film, Tandem Film şi Reload Film.

Odată cu aceste campanii, a fost lansat în România şi sloganul brandului "COSMOTE. In touch with life". Acesta reflectă filosofia mărcii de a fi alături de consumator şi de a-i anticipa nevoile şi dorinţele, oferindu-i în permanenţă soluţii de comunicare accesibile. Agenţia GMP a devenit de curînd GMP/ ASHLEY Bucharest, odată cu afilierea, în luna octombrie, la Ashley WorldGroup, una din cele mai importante reţele de publicitate din Europa de Sud Est. În urma afilierii, GMP a preluat COSMOTE, client regional al grupului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb