COTAR cere demiterea secretarului de stat Sandor Gabor

F.D.
Miscellanea / 14 noiembrie 2022

COTAR cere demiterea secretarului de stat Sandor Gabor

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) a transmis o Scrisoare deschisă către Prim-ministru Nicolae - Ionel Ciucă, viceprim-ministru Hunor Kelemen şi viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii Sorin Grindeanu prin care cere demiterea secretarului de stat Sandor Gabor, pentru incompatibilitate şi conflict de interese, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Conform sursei citate, în ultimii doi ani, COTAR a adus la cunoştinţa membrilor Guvernului, direct sau prin luările publice de poziţie, numeroase dovezi cu privire la activitatea domnului Gabor Sandor, în calitate de secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, din care rezultă, incompatibilitatea şi conflictul de interese. Acesta a avut ca unic scop dezvoltarea propriilor afaceri în domeniul transporturilor rutiere: centre de pregătire profesională a personalului de specialitate din domeniu, firmă de transport etc. A solicitat şi a primit atribuţii de coordonare chiar pe domeniul transporturilor rutiere, fără a aduce în discuţie posibile infracţiuni pentru care COTAR a sesizat autorităţile competente.

Cu toate acestea, singura măsură dispusă la nivel politic şi guvernamental faţă de numitul Gabor Sandor a fost luată de Ministru Sorin Mihai Grindeanu. Acesta a decis să nu-i mai delege atribuţii de coordonare a domeniului transporturilor rutiere. Dar nu este suficient.

Reprezentanţii COTAR susţin că Gabor Sandor a încercat, în 2022, din ianuarie până în prezent, să impună anumite modificări legislative favorabile propriei afaceri. Recent, acesta s-a regăsit în poziţia ridicolă de a susţine în Parlamentul României propriul amendament înaintat şi neacceptat de Sorin Mihai Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii, împotriva mandatului dat de ministrul său.

În perioada 2019 - 2022, centrul de pregătire şi perfecţionare profesională SC IFPTR SRL, punctul de lucru din Tg. Jiu, A EFECTUAT CURSURI DE PREGĂTIRE ŞI PERFECŢIONARE PENTRU INSTRUCTORI AUTO ŞI PENTRU PROFESORI DE LEGISLAŢIE RUTIERĂ, FĂRĂ A DEŢINE AUTORIZAŢIE VALABILĂ, eliberată potrivit legislaţiei în vigoare. Această faptă a fost constatată de ISCTR, în urma unui control la inceputul lunii noiembrie 2022, dispunându-se măsura retragerii autorizaţiei centrului de pregătire şi perfecţionare în cauză, pentru că ISCTR nu poate aplica decât sancţiuni contravenţionale, arată sursa citată.

În acest caz ne aflăm în faţa unui concurs de infracţiuni, care va trebui cercetat de către procurori şi judecat de către o instanţă competentă. În perioada respectivă, centrul de pregătire a înscris la curs, a pregătit şi a înscris la examen, 66 de persoane, care au devenit instructori auto şi profesori de legislaţie rutieră, fără ca acel centru să aibă aceste cursuri acreditate. Pentru cine nu înţelege gravitatea situaţiei, este ca şi cum o facultate de ştiinţe economice ar da diplome de inginer mecanic sau de medic, iar absolvenţii ar profesa deja.

Cu alte cuvinte, acest centru de pregătire IFPTR Târgu Jiu, a facilitat în perioada 2019 - 2022, prin încălcarea legii, obţinerea unor certificate de pregătire profesională de instructori auto şi profesori de legislaţie, pentru 66 de persoane. SC IFPTR SRL a fost condusă până în 2021 de către domnul secretar de stat Gabor Sandor, în calitate de preşedinte/proprietar/fondator etc al societăţii/fundaţiei, care ştia cu siguranţă ce se întâmplă la punctul de lucru din Tg. Jiu, pentru că acesta coordona activitatea societăţii pe toată ţara, avea evidenţa fiecărui punct de lucru privind persoanele înscrise la cursuri, tipurile de cursuri şi promovarea candidaţilor la examenele susţinute.

Mai mult decât atât, managerul centrului de pregătire din Târgu Jiu a fost în perioada menţionată Bogdan Horhoianu care, după numirea domnului Gabor Sandor în funcţia de secretar de stat, a devenit consilier personal la cabinetul acestuia în perioada octombrie 2021 - aprilie 2022, apoi s-a întors la conducerea centrului de la Târgu Jiu, precizează sursa citată.

În aceste condiţii, COTAR se întreabă cât de răspândită este această practică a IFPTR la nivel naţional, având centre de pregătire în aproape toate judeţele din România şi se cunoaşte deja răspunsul la întrebările:

1.De ce Gabor Sandor încearcă pe toate căile posibile să schimbe legislaţia în domeniul pregătirii şi atestării profesionale a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere?

2.De ce Gabor Sandor a dorit cu orice preţ şi doreşte în continuare atribuţii de coordonare a domeniului transporturilor rutiere în calitate de secretar de stat?

3.De ce Gabor Sandor face presiuni uriaşe ca specialiştii din domeniu, care sunt oneşti şi profesionişti cu adevărat, care au descoperit astfel de practici ilegale şi imorale şi care nu pot susţine astfel de demersuri de schimbare a legislaţiei în beneficiul unor afaceri private să fie înlăturaţi/înlocuiţi din poziţiile pe care le ocupă în prezent în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii?

"COTAR CONDAMNĂ FERM ASTFEL DE PRACTICI ILEGALE, care aduc prejudicii grave siguranţei rutiere, concurenţei loiale în piaţă, imaginii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi a Guvernului în ansamblu.

Cerem demiterea imediată a domnului Gabor Sandor din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, transmiterea datelor deţinute la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii cu privire la faptele săvârşite de către SC IFPTR TG. JIU către instituţiile competente în domeniul legislaţiei penale; dispunerea unor controale de fond la toate punctele de lucru ale SC IFPTR SRL pentru identificarea unor eventuale cazuri similare celui constatat la TG. Jiu", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb