Creditarea astăzi: IMM vs Persoane Fizice

Piaţa creditului este divizată în trei mari categorii de clienţi: persoanele fizice, IMM-urile şi companiile mari. Fiecare dintre cele 3 categorii au caracteristici diferite de risc şi implicit de profitabilitate. Dar mai important de atât este faptul că prin creditarea persoanelor fizice se realizează creşterea semnificativă a consumului pe când creditarea IMM-urilor şi a companiilor înseam-nă finanţarea producţiei şi crearea de plus-valoare.

Creditarea persoanelor fizice este foarte facilă instituţiilor datorită gradului de specializare redus privind analiza documentaţiei. Pentru aprobarea unui credit - fie el de consum, ipotecar, imobiliar etc - sunt necesare câteva documente ce dovedesc provenienţa veniturilor realizate şi eventualele acte de proprietate a bunului adus în garanţie. Aprobarea creditului se face pe baza unui credit scoring intern, propriu fiecărei instituţii. Aproape întregul proces este informatizat, iar reprezentanţii instituţiilor din sucursale şi agenţii au doar rolul de preluare şi semnare a documentaţiei. Nimic din toate aces-tea nu are un caracter financiar specializat cu excepţia credit scoringului. Acesta este cunoscut în principiu de câteva persoane din fiecare instituţie şi se ajustează periodic în funcţie de politica de creditare şi alţi parametri statistici.

După o perioadă de aproape doi ani în care creditarea a fost absentă în special ca urmare a crizei financiare, începând din toamna anului trecut, băncile şi celelalte instituţii financiare au reluat ofertele de creditare pentru populaţie, însă totul într-un regim sever din punctul de vedere al riscului. Au început prin oferirea de credite garantate cu ipoteci: nevoi personale cu ipotecă, credite imobiliare şi ipotecare. Din păcate, apetitul populaţiei pentru ipotecarea de apartamente şi imobile a fost scăzut în special din cauza condiţiilor economice nu foarte prielnice. Apoi, oferta de creditare s-a modificat în promovarea cardurilor de credit. Din nou, rezultatele au fost marginale având în vedere că limita unui card de credit este la nivelul a 2-3 salarii lunare, iar mulţi dintre cei care erau eligibili aveau deja carduri de credit. Din această primăvară s-a început o promovare agresivă a creditului de refinanţare (sau cum să iei clientul bun de la altă bancă). Este adevărat că pentru cel care are unul sau mai multe credite prin refinanţare costurile aferente scad. Dar un prim efect al unei astfel de campanii este refinanţarea creditelor proprii, respectiv cele pe care instituţia le-a acordat în anii trecuţi. Adică, dacă un client şi-a plătit lunar ratele către banca sa, iar acum banca promovează un credit de refinanţare cu o dobândă mai mică în speranţa atragerii de clienţi de la alte bănci, este normal ca acel "client bun" care este cu plata ratelor la zi să ceară micşorarea costurilor la nivelul ofertei de refinanţare. În acest mod, prin ofertele de refinanţare instituţiile au şansa de a-şi micşora veniturile încasate de la clienţii proprii înainte de a reuşi să atragă prea mulţi clienţi din piaţă. Mai mult decât atât, obţinerea unui credit de refinanţare durează foarte mult - una sau două luni - în special datorită analizei contractelor de credit existente şi a procedurilor de preluare a garanţiilor. Pe termen de 2-3 luni, o campanie de re-finanţare poate avea rezultate aproape zero comparativ cu soldul creditelor din portofoliul instituţiei.

Toate campaniile de promovare menţionate au adus rezultate destul de limitate din punctul de vedere al activităţii de creditare pentru majoritatea instituţiilor de credit. Totodată, este adevărat că în urma crizei financiare nu era de aşteptat ca băncile să reia agresiv procesul de creditare şi să mărească expunerile pe un segment afectat de scăderea drastică a salariilor.

Din alt punct de vedere, creditarea persoanelor fizice înseamnă aproape exclusiv creditarea consumului. Cum în acest moment producţia internă de bunuri de consum este scăzută comparativ cu importurile de aceleaşi bunuri, creditarea ar fi însemnat creşterea semnificativă a importurilor pe seama datoriei externe.

Creditarea IMM-urilor este sau ar trebui să fie cea mai prolifică activitate pentru o instituţie financiară. Segmentul IMM reprezintă coloana vertebrală a unei economii de piaţă fiind totodată generatorul principal de venituri pentru populaţie, pentru stat prin intermediul taxelor şi impozitelor, precum şi pentru companiile mari prin producţia şi serviciile generate acestora. Mai mult decât atât, IMM-urile generează continuu plus valoare şi implicit creştere economică.

Totuşi, pentru creditarea acestora, instituţiile financiare au nevoie de personal specializat, cu pregătire solidă în analiza financiară. Dacă la o persoană fizică trebuie să ştii să citeşti doar fişa fiscală cu veniturile realizate sau copia după cartea de muncă, pentru firme trebuie să ştii cum arată o balanţă, cum este structurată şi cum trebuie să o analizezi. În plus, aspectele legale privind statutul firmelor şi a contractelor pe care le încheie sunt alte domenii care necesită o anume expertiză din partea angajaţilor băncilor.

În luna iunie a anului trecut, guvernatorul BNR menţiona: "Ţara asta a avut bancheri care au ştiut să finanţeze comerţul, un business, o activitate bancară. Trebuie început de jos, de la contabilitate, să citească omul un bilanţ, să ştie indicatorii, altfel discutăm degeaba."

Lipsa creditării IMM-urilor nu este o consecinţă exclusivă a crizei financiare, ci mai degrabă a lipsei de personal specializat care să facă o analiză corectă a afacerii şi a managementului ei. Riscul creşte odată cu creşterea gradului de necunoaştere. Acesta este unul dintre motivele pentru care sectorul IMM este considerat ca având un grad ridicat de risc.

Cu toate că persoanele fizice sunt de multe ori considerate ca având un risc mai mic decât cel al IMM-urilor, în fapt lucrurile sunt exact invers. Un IMM are - în medie - câteva zeci de angajaţi. Într-o perioadă dificilă, firma îşi poate reduce costurile prin disponibilizarea câtorva angajaţi, pe când o persoană fizică nu are cum "să-şi reducă costurile": ori este angajată, ori nu. Din acest motiv, IMM-urile au riscuri mai mici decât persoanele fizice. Acest aspect este oglindit şi de criteriile din credit scoringul pentru persoanele fizice, unde unul dintre criterii este acela de a fi angajat şi de a avea o anumită vechime în muncă. Implicit IMM-ul este indirect garant pentru veniturile tale.

Băncile şi instituţiile de credit ar trebui să îndrepte cât mai repede creditarea către segmentul care poate realiza valoare adăugată, respectiv sectorul IMM. Atât din punct de vedere conceptual cât şi practic, creditarea sau finanţarea trebuie să se adreseze exclusiv acelor segmente sau afaceri care au potenţial de creştere. Nimeni nu ar finanţa o afacere sau activitate care s-ar închide.

Axarea instituţiilor financiare pe creditarea populaţiei reprezintă un refugiu financiar facil. Se pare că acestea uită să-şi exercite rolul "comercial" pe care l-au asumat la înfiinţare. Atâta timp cât nu se finanţează producţia de bunuri şi servicii, nu va exista creştere economică, iar profiturile realizate vor fi la un nivel modic. Sperăm că în cele din urmă, raţiunea - fie că este cea economică sau cea a acţionarilor - să facă instituţiile de credit să-şi îndrepte atenţia către domeniile direct productive.