Cresc randamentele obligaţiunilor Italiei, Spaniei şi Portugaliei

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 7 iulie 2015

Randamentele obligaţiunilor de stat ale Italiei, Spaniei şi Portugaliei au crescut, ieri, după votul antiausteritate al grecilor, la referendumul de duminică. Investitorii iau în calcul posibilitatea ca acest vot să determine ieşirea Greciei din zona euro.

Amintim că aproape 61% dintre participanţii la referendumul din 5 iulie, din Grecia, au votat împotriva măsurilor de austeritate cerute de creditorii internaţionali în schimbul reluării sprijinului financiar.

Randamentul obligaţiunilor Spaniei cu maturitatea la zece ani a crescut cu 0,10 puncte procentuale, la 2,31%, iar cel al titlurilor italiene, cu 0,09 puncte procentuale, la 2,33%. Randamentul titlurilor Portugaliei a urcat cu 0,12 puncte procentuale, la 3,06%.

Randamentele obligaţiunilor statelor de la periferia zonei euro sunt de peste două ori mai mari faţă de minimele atinse în martie, după lansarea de către Banca Centrală Europeană (BCE) a programului de achiziţii de active în sumă de 1.000 de miliarde de euro. Totuşi, acestea sunt cu mult sub nivelul atins în perioada de vârf a crizei datoriilor, în 2011-2012.

"Cresc randamentele" este o expresie echivalentă cu "scad preţurile".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb