Creştere peste aşteptări pentru economia Germaniei

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 16 februarie 2015

Creştere peste aşteptări pentru economia Germaniei

Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al patrulea din 2014, ca urmare a majorării cererii interne şi a scăderii preţului ţiţeiului.

Biroul Federal de Statistică (Destatis) a anunţat, vineri, că PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,7% în perioada octombrie-decembrie 2014, comparativ cu trimestrul al treilea din acelaşi an, iar pe întreg anul trecut - cu 1,6%, depăşind estimările: 0,3% pentru ultimul trimestru, respectiv 1,5% pentru tot anul. Avansul din trimestrul al patrulea este mai mare decât cel din perioada iulie-septembrie 2014, care a fost de numai 0,1%.

În ritm anual, economia Germaniei a crescut cu 1,6% în perioada octombrie-decembrie 2014. Şi această evoluţie a depăşit estimările analiştilor: +1%.

Luna trecută, Guvernul german a modificat în sens pozitiv estimările de creştere economică pentru acest an, pe fondul îmbunătăţirii situaţiei de pe piaţa muncii, al scăderii preţului ţiţeiului şi al măsurilor de stimulare adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE). Executivul de la Berlin anticipează că, în 2015, PIB-ul Germaniei va spori cu 1,5%, faţă de 1,3%, cât prognoza în octombrie 2014.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cresterea este in defavoarea si pe spinarea celorlalte tari ale uniunii.

    1. Cine imparte parte isi face.

      In UE de ce nu avem aceleasi legi, aceeasi moneda ca in SUA? 

      Cine imparte parte isi face.

      In UE de ce nu avem aceleasi legi, aceeasi moneda ca in SUA? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb