Acţiunile europene au crescut vineri, pentru a doua zi consecutiv, ca o consecinţă a ascensiunii cotaţiilor metalelor şi ţiţeiului. Numai preţul cuprului a crescut cu peste 7% săptămâna trecută, iar preţul petrolului a atins nivelul maxim al anului în curs. Astfel, creşteri importante au fost înregistrate de acţiunile producătorilor de materii prime, precum "BHP Billiton" şi BP, care au ajuns la niveluri record.
Acţiunile companiilor miniere au câştigat 8,9% în 2007. Titlurile "BHP Billiton", cea mai mare companie minieră din lume după valoarea de piaţă, au urcat cu 1,3% vineri, la 1.107,5 pence. Titlurile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, au crescut cu 2,8%, la 2.645 pence. Acţiunile "Rio Tinto" Plc, a treia companie minieră din lume, au câştigat 1,5%, atingând un curs de 2.907 pence.
Acţiunile companiei petroliere britanice BP, a doua din Europa, au crescut cu 2,7%, la 535 pence. Acţiunile "Statoil" ASA, cea mai mare societate de profil din Norvegia, au înregistrat un avans de 2,5%, consemnând un preţ de 162,5 coroane norvegiene.
Acţiunile "Air France-KLM Group" SA, cea mai mare companie aeriană din Europa, au scăzut cu 2,4%, la 34 euro. Titlurile "Deutsche Lufthansa" AG, a doua companie aeriană din regiune, au pierdut 1,9%, ajungând la 21,84 euro. Menţionăm ca operatorii de transport aerian nu salută creşterile preţului ţiţeiului, întrucât mare parte din cheltuielile acestora au ca destinaţie combustibilul.
Au scăzut şi acţiunile "Societe Generale" SA, a treia bancă din Franţa: cu 1%, la 132 euro. Titlurile HBOS Plc, cel mai mare creditor ipotecar britanic, au scăzut cu 1,2%, la 1.153 pence.
Compania germană de utilităţi RWE AG, a doua din ţară, a anunţat că şi-a triplat profitul în ultimul trimestru din 2006, astfel că acţiunile sale au crescut cu 0,9%, la 78,49 euro. Acţiunile "Alcatel-Lucent" SA au urcat cu 2,7%, la 10,09 euro, după ce acest grup a câştigat un proces cu "Microsoft" Corp.
În ultima zi a săptămânii trecute, din indicii celor 18 pieţe vest-europene, 13 au urmat un curs ascendent. CAC 40 al Bursei din Paris a crescut cu 0,2%, la 5716,38; FTSE 100 - cu 0,3%, la, 6401,5; iar DAX al pieţei din Frankfurt - tot cu 0,3%, la 6992,58. AEX al pieţei din Amsterdam a urcat cu 0,3%, la 510,61, iar ASE General al celei din Atena - cu 0,4%, la 4781,39. BEL 20 al Bursei din Bruxelles a pierdut 0,3%, ajungând la 4495,71.
Declin în SUA
Acţiunile listate la bursele din Statele Unite au scăzut la finele săptămânii trecute, indicele Dow Jones Industrial Average înregistrând cel mai mare declin săptămânal de după august 2006. Scăderea a avut la bază temerile că americanii nu vor reuşi să-şi acopere creditele ipotecare.
Acţiunile "Countrywide", cel mai mare creditor ipotecar din SUA, au scăzut cu 81 de cenţi, la 39,33 dolari. Titlurile "Lehman Brothers" au pierdut 2,99 dolari, înregistrând un curs de 79,04 dolari. Acţiunile "Bear Stearns" au coborât cu 4,79 dolari, la 161,29 dolari.
În schimb, au crescut acţiunile "Lowe", cu 1,30 dolari, la recordul de 34,93 dolari. Evoluţia s-a datorat faptului că societatea a raportat un profit de 40 de cenţi/acţiune pentru ultimele trei luni din 2006, în vreme ce analiştii anticipau 37 de cenţi/titlu.
Indicele Dow Jones a scăzut cu 0,3%, la 12.647,48, iar S&P 500 - cu 0,4%, la 1451,19. Nasdaq Composite a pierdut tot 0,4%, încheind săptămâna cu 2515,10 puncte.
În intervalul 19-23 februarie, Dow a scăzut cu 0,9%, S&P 500 - cu 0,3%, în vreme ce Nasdaq a urcat cu 0,8%.
Ascensiune pe pieţele asiatice
Acţiunile tranzacţionate pe pieţele asiatice au crescut în ultima zi a săptămânii trecute, cele mai importante evoluţii avându-le titlurile companiilor "Mitsubishi" Corp. şi "BHP Billiton", în baza speculaţiilor potrivit cărora ascensiunea cotaţiilor ţiţeiului şi metalelor va determina majorarea profiturilor acestora. Menţionăm că, joi, preţul petrolului a crescut cu 2% pe piaţa din New York, iar metalele de bază tranzacţionate la Bursa din Londra au consemnat creşteri de peste 3%.
Analiştii consideră că preţul petrolului va mai urca, astfel că nu există motive de îngrijorare atunci când mai apar factori ce cauzează scăderea pieţelor materiilor prime.
Acţiunile "Mitsubishi" Corp., cea mai mare companie de distribuţie petrolieră din Japonia, au crescut cu 3%, la 2.745 yeni.
Titlurile "BHP Billiton", cea mai mare companie minieră din lume după valoarea de piaţă, au urcat cu 0,6%, la 28,94 dolari australieni. Acţiunile "Zinifex" Ltd., al treilea producător mondial de zinc, au crescut cu 1,8%, la 17,21 dolari australieni. Titlurile "Sumitomo Metal Mining" Co., cel mai mare producător nipon de aur şi nichel, au câştigat 3,9%, stabilind un curs de 2.065 yeni.
Acţiunile "Coles Group" Ltd., al doilea lanţ de distribuţie din Australia, au consemnat cea mai mare creştere din ultimele şase luni, după ce conducerea a anunţat că scoate compania la vânzare. Titlurile "Coles" au urcat cu 8,6%, la 15,75 dolari australieni, acesta fiind cel mai ridicat preţ înregistrat după data de 17 august 2006.
În schimb, titlurile "Sanyo Electric" Co., cel mai mare producător mondial de baterii reîncărcabile, au scăzut cu 21%, compania fiind supusă unei anchete privind pierderile sale. Autorităţile bănuiesc că "Sanyo Electric" nu şi-a declarat toate pierderile. Acţiunile "Sanyo" au ajuns la un curs de 181 yeni, scăderea de vineri fiind cea mai mare din 1974 până la ora actuală.
Au scăzut şi acţiunile "Samsung" - cu 1,5%, la 593.000 woni. Titlurile "Hynix Semiconductor" Inc. au coborât cu 0,8%, la 32.300 woni.
Indicele Nikkei 225 Stock Average al pieţei nipone a urcat cu 0,4%, la 18.188,42 - cel mai ridicat nivel de după mai 2000. Au mai crescut până la niveluri record indicii pieţelor din Australia (+0,3%, la 6036,1), Coreea de Sud (+0,3%, la 1469,88) şi Singapore (+0,7%, la 3310,44). Au crescut şi celelalte pieţe asiatice, cu excepţia celor din Indonezia (-1%), Thailanda (-0,4%) şi India (-3%).