Preşedintele PNL Crin Antonescu exclude orice colaborare a liberalilor cu PDL.
Antonescu a subliniat, ieri, în cadrul delegaţiei permanente a partidului, că PNL nu are ce să caute în sistemul de putere al lui Traian Băsescu şi că orice analiză privind o eventuală colobarorare cu o formaţiune politică trebuie să plece de la această idee.
În ceea ce priveşte relaţia cu social-democraţii, Crin Antonescu a declarat că este dispus la o colaborare cu aceştia pentru înlăturarea regimului Băsescu.
În cadrul delegaţiei permanente a PNL, Crin Antonescu a fost mandatat să formeze, în perioada următoare, o formulă de guvernare prin care să arate că PNL oferă o alternativă la Guvernul Boc, mai ales dacă acesta va fi demis prin moţiune de cenzură.
În contextul în care Guvernul Boc va fi demis de Parlament, Crin Antonescu a menţionat că este nevoie de o colagulare a forţelor de opoziţie în fruntea cărora să fie propulsat, ca prim-ministru, o persoană credibilă, independentă, o propunere în acest sens fiind Klaus Johannis, edilul municipiului Sibiu.
De asemenea, Crin Antonescu a afirmat că pe lângă un premier independent ar putea fi o soluţie şi cooptarea unor miniştri independenţi care împărtăşeşc linia de gândire a partidului, îndeosebi în plan economic. Pe lângă o echipă de guvernare, liberalii au pregătit şi un set de măsuri de relansare.
Programul socio-economic "Pentru o nouă ecomie" cuprinde soluţii pentru 14 domenii, de la agricultură la politică externă, şi are ca scop principal trecerea de la statul social, la statul liberal
Programul liberalilor nu elimină definitiv componenta socială, ci prevede o relocare a resurselor destinate asistenţei sociale pentur persoanele nevoiaşe care să fie încurajate să se orienteze spre piaţa muncii.