CRISTIAN BUŞOI:  "Interdicţia Ministerului Sănătăţii pe exportul paralel de medicamente pare diversiune"

I.A.
Politică / 18 septembrie 2019

Cristian Buşoi (Sursa foto: Twitter)

Cristian Buşoi (Sursa foto: Twitter)

Interdicţia Ministerului Sănătăţii pe exportul paralel de medicamente "este fără efect pozitiv asupra pacienţilor şi pare diversiune", susţine vicepreşedintele PNL, Cristian Buşoi.

"Populismul PSD cu preţul minim duce la lipsa medicamentelor din România. Decizia Ministerului Sănătăţii de a bloca exportul paralel nu ajută pacienţii şi reflectă ori o neînţelegere a modului în care funcţionează piaţa şi în ţară şi la nivel european, ori o încercare de a ascunde cauzele reale ale lipsei medicamentelor, şi anume politicile populiste ale PSD privind preţul medicamentelor. Pe fond chiar, ordinul ministerului de blocare a exportului este contradictoriu şi ridică mari semne de întrebare asupra faptului că Ministerul Sănătăţii chiar vrea să ajute pacienţii, în mod real, nu să creeze doar o perdea de fum", afirmă Buşoi într-un comunicat transmis, miercuri, Agerpres.

El arată că din cele 172 de DCI (denumiri comune internaţionale), adică 401 de denumiri comerciale blocate la export, 341 de produse nu au fost exportate, iar restul de 60 apar în Sistemul Electronic de Raportare (SER) ca având stocuri la nivel naţional, precizând că această informaţie se poate verifica şi este un lucru pe care ministerul îl ştie foarte bine.

"Pretinzând că ajută pacienţii să nu mai rămână fără medicamente, Ministerul Sănătăţii iese public cu tema falsă a blocării exportului paralel pentru o listă de produse despre care ştie că nu au fost exportate niciodată în proporţie de 85%, iar restul de 15% au stocuri în ţară şi nu prezintă risc de discontinuitate", spune liberalul.

El susţine că lipsa medicamentelor este o problemă cauzată de retragerile comerciale ale producătorilor, fie din cauza unor motive de fabricaţie, dar cel mai des pe fondul preţului redus al medicamentelor şi în condiţiile creşterii taxei clawback.

"În crizele medicamentelor care s-au succedat din 2015 până anul trecut şi în situaţia vaccinului antirujeolic şi în situaţia imunoglobulinelor s-a văzut că motivele lipsei au fost: fie incapacitatea autorităţilor de a constitui stocuri asiguratoare, fie decizia producătorilor de a nu mai alimenta piaţa din România, motiv pentru care s-a şi ajuns la finalul anului 2017 la eliminarea taxei clawback pentru aceste produse", arată Buşoi.

Autorităţile sunt răspunzătoare, potrivit lui, să ia măsuri pentru ca pacienţii să nu sufere din cauza lipsei medicamentelor, adăugând că aceste măsuri trebuie să trateze cauza fenomenului.

"Problema de fond este că politica preţului minim, practicată de PSD, a produs un dezastru pe piaţă, companiile producătoare nemaifiind pur şi simplu interesate să alimenteze piaţa românească", mai spune liberalul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb