Prezent astăzi la Conferinţa Naţională a Brokerilor de Asigurări şi Pensii organizată de UNSICAR, Cristian Roşu - vicepreşedintele ASF, a declarat: "Noţiunea de asigurare este veche, de milenii. Datele istorice vorbesc despre asigurări din timpul negustorilor babilonieni, din timpul Greciei antice sau a imperiului Roman.
Gradul de dezvoltare a industriei de asigurări este dat, peste tot în lume, în principal de doi indicatori: de volumul total de prime brute subscrise şi de consumul de asigurări pe cap de locuitor, denumit şi densitatea asigurărilor.
Din punctul de vedere al primelor brute subscrise, industria românească de asigurări a atins, la sfârşitul anului 2018, un volum de 10,5 miliarde lei, în creştere cu 4,5% faţă de anul 2017.
Consumul de asigurări pe cap de locuitor s-a situat, tot la nivelul anului 2018, în jurul valorii de 109 euro. Acest indicator este corelat cu gradul redus de educaţie financiară, dar şi cu nivelul mic de conştientizare a riscurilor în rândul populaţiei educate financiar.
Nivelul nesatisfăcător al dezvoltării industriei româneşti de asigurări ne arată totuşi un potenţial foarte mare de creştere, deoarece media densităţii asigurărilor în Europa este de peste 1.400 euro.
Spre deosebire de piaţa europeană de asigurări, care este dominată de segmentul asigurărilor de viaţă, în România acest tip de asigurări reprezintă aproximativ 21-22% din primele brute subscrise, piaţa fiind dominată de asigurările generale şi în special de cele auto.
Consider că un factor extrem de important în acest "peisaj", aproape anchilozat, îl reprezintă vânzările, precum şi calitatea acestora.
Unul dintre canalele de distribuţie foarte important este reprezentat de brokeri.
Dacă în urmă cu 10 ani, brokerii intermediau aproximativ 30% din volumul de prime încasate, la sfârşitul anului 2018 volumul total a crescut la peste 65%.
Aceste cifre dovedesc rolul extrem de important al brokerilor atât în distribuţia de asigurări, cât şi în relaţionarea cu clienţii, prin consiliere şi consultanţă, demersuri care trebuie în mod obligatoriu să însoţească intermedierea oricăror tipuri de asigurări.
Contextul legislativ s-a schimbat şi este într-o dinamică permanentă, fapt ce aduce implicaţii profunde în ceea ce priveşte fluxurile operaţionale ale intermediarilor de asigurări, precum şi în interacţiunea cu clienţii.
Domeniul distribuţiei este din ce în ce mai reglementat, iar legislaţia naţională, cât şi cea europeană, stabilesc ca obiectiv central de reglementare protecţia consumatorului, prin informarea corectă, completă a acestuia, alături de transparenţa etică profesională şi comportamentul distribuitorilor de asigurări.
În comparaţie cu alte domenii de activitate, intermediarii de asigurări beneficiază de existenţa unui cadru legal strict reglementat, inclusiv de norme şi reglementări privind comerţul electronic cu asigurări şi evaluări referitoare la auditarea sistemelor informatice.
Se constată o creştere din ce în ce mai mare a categoriei de consumatori de servicii de asigurare din gama " Internet of things". Această categorie are aşteptări pe masură, inclusiv de la industria de asigurări.
Digitalizarea restartează întregul lanţ de creare a valorii pentru client, de la design de produs, la vânzare şi distribuţie, la evaluarea riscurilor şi până la managementul daunelor.
Suntem, ca industrie, abia la începului erei digitalizării, însă nu va dura foarte mult până când digitalizarea va cuprinde şi piaţa românească. Deja există companii de asigurare care permit clienţilor să interacţioneze cu poliţele de asigurare prin intermediul unor aplicaţii IT.
Utilizarea eficientă a tehnologiei va fi un factor esenţial în creşterea productivităţii şi a mulţumirii clienţilor. Aceasta nu înseamnă utilizarea unei automatizări mai mari, doar pentru reducerea costurilor, ci şi valorificarea evoluţiilor digitale în scopul stimulării inovaţiei.
Sistemele de distribuţie în asigurări din România au evoluat. Este foarte important ca asigurătorii şi brokerii, care sunt implicaţi în dezvoltarea acestor sisteme, să fie conştienţi că numai prin adaptarea rapidă la cerinţele şi la comportamentul clienţilor pot să realizeze performanţă.
Dacă nu ne vom adapta cu toţii rapid la provocările viitorului vom pierde această luptă şi nu ar fi de dorit, având în vedere potenţialul mare al pieţei asigurărilor din România."