CRIZA FINANCIARĂ A TRECUT DE LA SUB-PRIME LA SUPER-PRIME Solvabilitatea guvernelor este în pericol

La început a fost neîncrederea în sistemul financiar. Guvernele şi băncile centrale din ţările dezvoltate au încercat, fără o analiză a adevăratelor cauze ale crizei, să injecteze bani şi încredere pentru a evita recesiunea. În ciuda unei avalanşe monetare fără precedent istoric, încrederea nu a revenit pe pieţe.

Aceste rezultate par surprinzătoare doar pentru autorităţi, care nu vor să admită că nivelul actual al datoriilor, atât guvernamentale cât şi private, nu este sustenabil. Pe baza datelor de la Bureau of Economic Analysis şi Federal Reserve, John Kemp, analist la Reuters, arată că datoria privată în Statele Unite a cres­cut de 22 de ori din 1975, de trei ori mai rapid decât produsul intern brut.

În opinia lui Kemp, singura cale de ieşire din criza actuală o reprezintă falimentul pe scară largă al corporaţiilor supraîndatorate, anularea unor datorii şi inflaţia. De ce inflaţia? Pentru că reprezintă cea mai rapidă şi mai "sigură" cale de reducere a poverii reale a datoriilor. Din această cauză, indiferent de semnalele transmise de băncile centrale, politicile monetare inflaţioniste reprezintă o certitudine.

Tocmai din acest motiv, preţul obligaţiunilor guvernamentale s-a angajat pe o tendinţă descendentă puternică. În cazul Statelor Unite, de la minimul istoric înregistrat în 18 decembrie 2008, randamentul obligaţiunilor de 10 ani a crescut cu 26,6% până la sfârşitul săptămânii trecute, iar cel al obligaţiunilor cu maturitatea la 30 de ani cu 30,6% (vezi grafic). Aceasta este cea mai mare scădere a preţului din ultimii 22 de ani, conform unei ştiri Bloomberg, iar tendinţa de creştere a randamentelor s-a accelerat de la învestirea noului preşedinte.

Scăderea preţurilor pentru obligaţiunile guvernamentale nu se limi­tea­ză doar la piaţa americană.

Bloomberg scrie că şi obligaţiunile germane cu maturitatea la 10 ani au înregistrat cea mai mare scădere de preţ din ultima decadă.

Ratingul SUA şi al Germaniei nu pare să fie ameninţat, deocamdată, de aceste evoluţii de pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Spania, Grecia şi Portugalia, care au fost degradate, de curând, de către Standard & Poor"s. Guvernele şi-au exprimat, desigur, dezamăgirea şi au considerat nedreaptă decizia agenţiei de rating. Reprezentanţi ai mediului de afaceri sunt, însă, mult mai realişti în evaluările lor. "Italieni, spanioli, greci, toţi am trăit în ţara fericirii, cheltuind ceea ce nu aveam. A fost o lume a fanteziei", a declarat armatorul grec George Economou, director executiv DryShips Inc., pentru New York Times. Din păcate, nu doar italienii, spaniolii şi grecii au crezut că se dezvoltă cheltuind ceea ce nu aveau. Toate ţările din Europa de Est au adoptat această "strategie", în speranţa unei convergenţe mai rapide către standardul de viaţă european.

Dacă deciziile agenţiilor de rating din ultima perioadă pot fi justificate printr-o încercare de recâştigare a credibilităţii demult pierdute, piaţa nu le-a aşteptat pentru a-şi exprima opinia privind valoarea obligaţiunilor guvernamentale emise de Grecia. Spread-ul acestora faţă de bund-urile germane a crescut până aproape de 300 bp, după cum arată datele de la Financial Times, iar guvernul de la Atena este obligat să se finanţeze doar pe termen scurt, din cauza dobânzilor mari cu care se confruntă.

Dacă ţările europene cu ieşire la Marea Mediterană nu au fost niciodată renumite pentru disciplina fiscală, aşteptările pentru membrele blocului anglo-saxon, cel puţin în perioadele în care nu au avut guverne socialiste, au fost mult mai ridicate. Nici această stare de fapt nu mai are certitudinea din trecut. Paul Mason, editor economic la BBC, scrie pe blogul său că "zvonurile privind reducerea ratingului pentru Marea Britanie sunt fundamentate", iar pe piaţă există dovezi conform cărora "obligaţiunile Marii Britanii nu sunt tranzacţionate conform unui rating AAA". Se pare că noii laburişti ai lui Tony Blair şi Gordon Brown sunt gata să repete "performanţa" din anii "70 a vechilor laburişti.

Analiştii de la ING arată că şi ratingul Franţei (n.a. deocamdată AAA) este în pericol, deoarece recesiunea determină o reducere a veniturilor bugetare şi forţează o creştere a împrumuturilor guvernamentale, conform unui articol Bloomberg. Comisia Europeană prognozează un deficit bugetar de 5,4% din PIB pentru Franţa în 2009, iar obligaţiunile de stat franceze se tranzacţionează tot la spread-uri record faţă de cele germane.

Adâncirea crizei financiare şi economice nu pune sub semnul întrebării doar calitatea superprime a datoriilor guvernamentale ci şi a celor private. La anunţarea rezultatelor pentru ultimul trimestru din 2008, directorul executiv de la Capital One, unul dintre cei mai mari emitenţi de carduri de credit din SUA, a anunţat că un număr mare de clienţi cu scoruri FICO extrem de mari (n.a. superprime) au intrat în incapacitate de plată cu o rată mai mare decât clienţii prime. Această declaraţie arată că scorurile de credit FICO, pe care le va introduce Biroul de Credit şi pe piaţa noastră, s-ar putea să nu fie robuste în condiţii de criză economică şi financiară severă.

În mod similar modelelor economice şi monetare, care încă ne îndeamnă să nu credem în evidenţa recesiunii, performanţa modelelor de scoring ne demonstrează că actualul cadru de analiză economică şi financiară nu mai face faţă atacului realităţii.

Încăpăţânarea autorităţilor de a demonstra contrariul este demnă de o cauză mai bună. Vor reuşi acestea să-şi "impună" voinţa asupra pieţelor, aşa cum încearcă să ne liniştească de mai mult de un an? Albert Einstein ne oferă un indiciu pentru a răspunde corect la întrebare: "Problemele cu care ne confruntăm astăzi nu pot fi rezolvate de minţile care le-au creat".