Actualizare 17:10 Ţara noastră acordă un ajutor umanitar Iordaniei de un milion de lei
Ţara noastră va acorda un ajutor umanitar de urgenţă Regatului Haşemit al Iordaniei, urmare a amplificării crizei refugiaţilor, informează un comunicat de presă remis astăzi redacţiei. În acest sens, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care suplimentează bugetul Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară cu suma de un milion de lei.
Astfel, ţara noastră se alătură statelor care răspund apelurilor adresate de Iordania comunităţii internaţionale cu privire la creşterea asistenţei financiare dedicate refugiaţilor sirieni. În cadrul convorbirilor avute cu prilejul vizitei la Bucureşti din 3 septembrie 2015 de vice prim ministrul şi ministrul afacerilor externe şi expatriaţilor, Nasser Judeh, cu oficialii români, ministrul iordanian a subliniat necesitatea sporirii asistenţei financiare.
"Prin această măsură, Guvernul României sprijină implicit comunităţile locale din Iordania în care sunt găzduiţi cea mai mare parte din cetăţenii sirieni aflaţi în Regat.
Totodată, alocarea unei asistenţe financiare pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor sirieni găzduiţi pe teritoriul Iordaniei vine în sprijinul abordării europene, ce vizează soluţionarea la sursă a cauzelor migraţiei şi este în concordanţă cu apelurile comunităţii internaţionale de sprijin al statelor terţe care au primit cei mai mulţi refugiaţi din Siria", se arată în comunicat.
Peste 4 milioane de persoane din Siria au părăsit teritoriul naţional pentru a se refugia, în principal, în statele vecine - Iordania, Liban, Turcia. În Iordania, sunt aproximativ 1,5 milioane de cetăţeni sirieni, la o populaţie estimată la circa 8,1 milioane de persoane.
În plan politic, Iordania este unul din aliaţii politicilor occidentale în Orientul Mijlociu şi un promotor activ al luptei împotriva terorismului. Comunitatea euro-atlantică acordă o importanţă majoră menţinerii stabilităţii Iordaniei, având în vedere că se învecinează cu zone afectate de criză.
----------
Austria a prelungit măsura de reintroducere a controalelor la frontierele cu Ungaria, Slovenia şi Italia, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), potrivit unui comunicat de presă remis astăzi redacţiei.
Conform sursei citate, decizia a fost luată pe 27 septembrie şi are o valabilitate de 20 de zile, restricţiile la frontierele menţionate fiind introduse după ce şi Germania a prelungit controalele la frontiera cu Austria.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în străinătate să consulte pagina de internet www.mae.ro şi le reaminteşte că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.