CSEKE ATTILA: "O măsură posibilă de vaccinare obligatorie nu poate fi făcută decât printr-un proiect de lege"

G.B
Politică / 23 septembrie 2021

Cseke Attila

Cseke Attila

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, astăzi, că o posibilă măsură de vaccinare obligatorie nu poate fi făcută decât printr-un proiect de lege, în Parlament, potrivit Agerpres.

"Vă rog să ne lăsaţi câteva zile să venim cu o soluţie, pentru că fiecare dintre aceste modalităţi trebuie discutată cu specialiştii. Vaccinarea personalului medical categoric este de dorit. Îndrumăm, recomandăm ferm pe toată lumea care încă nu s-a vaccinat, inclusiv din rândul medicilor sau personalului medical, să se vaccineze. Din punct de vedere procedural, este o procedură legală mai lungă şi atunci noi analizăm posibilităţile care ne conduc la o siguranţă a funcţionării spitalelor. La ce mă refer? În ce priveşte o măsură posibilă de vaccinare obligatorie, ea nu poate fi făcută decât printr-un proiect de lege, prin Parlament, care va trebui să prevadă un anumit termen tranzitoriu sau termen în care ar intra în vigoare, pentru a da posibilitatea tuturor să se vaccineze. Deci aici avem un termen, dacă vreţi, prelungit", a spus ministrul interimar, la RFI, întrebat dacă ar fi de acord cu vaccinarea obligatorie a anumitor categorii de angajaţi.

În ceea ce priveşte testarea personalului care nu este vaccinat, Cseke Attila a precizat că există "o posibilitate de introducere a măsurii mult mai rapidă, chiar dacă şi această măsură trebuie să treacă prin Parlament".

El a subliniat că aceste aspecte sunt discutate în prezent cu specialiştii şi cu juriştii şi că va fi prezentată o soluţie.

"Aici, în câteva zile, Ministerul Sănătăţii va veni cu o propunere, sunt mai multe posibilităţi, dar mesajul meu este acela de a fi responsabili. Majoritatea personalului din domeniul medical s-a vaccinat şi le mulţumesc, pentru că asta înseamnă nu numai responsabilitatea faţă de sine, ci înseamnă în primul şi în primul rând responsabilitate faţă de cei din jurul tău şi în primul rând faţă de pacienţi. Şi este un lucru de apreciat şi cred că aşa ar trebui să avem cât mai mulţi şi pe alte domenii. (...) În ceea ce priveşte posibilitatea testării şi această testare să aibă loc pe cheltuiala angajatului, este o variantă de lucru. Eu trebuie să asigur şi vă spun la nivel de principiu, fără a antama o anumită soluţie, totuşi, noi trebuie să asigurăm pacienţilor încrederea şi siguranţa că atunci când păşesc într-o unitate sanitară au siguranţa că persoana cu care discută, că e medic, că e altă categorie de personal medical, ori este vaccinată ori este testată. (...) Acesta este principiul. În ceea ce priveşte modalitatea în care acest principiu ajunge a fi reglementat, vom veni în câteva zile cu anumite soluţii, dar eu cred categoric că trebuie reglementate aceste situaţii", a mai declarat ministrul interimar al Sănătăţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că vaccinarea anti-COVID va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale, în condiţiile în care pandemia evoluează şi numărul de infectări creşte, dând ca exemplu personalul medical.

"Nu este normal ca unii medici să dea mesaje anti-vaccin", a afirmat Iohannis, într-o discuţie avută cu jurnaliştii care l-au însoţit la New York, la Adunarea Generală a ONU.

În ceea ce priveşte restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, el a arătat că acestea vor fi diferenţiate între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate. În acest context, şeful statului a spus că certificatul de vaccinare este soluţia pentru mai puţine restricţii.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Va porni atacul la baioneta contra guvernului și guvernului!

    1. Și Parlamentului!

    Republica Nevaccinatilor!

    Republica Nevaccinatilor! Un nazist precum PM-ul nu are ce cauta acolo! Republica Vaccinatilor e restul!

    Mai membru de Parlament? Cine te crezi? Sa stabilesti legi?

    1. Jos cu naziștii!

    Ineptul din articol sa isi scoata capul din locul nevazut de soare si sa reciteasca articolele din legislatia primara romaneasca , precum si articolele din legislatia internationala care interzic vaccinarea obligatorie si utilizarea certificatului sanitar:

    Vaccinarea este un act medical facultativ și exclusiv opțional, voluntar, iar actul medical este și trebuie să rămână un serviciu oferit și nu impus. 

    Nu acceptăm încălcarea Constituției, în special următoarelor articole: 

    Art.16 - Egalitatea în drepturi.  

    Art.22 - (pct.1) ”Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.” 

    Art.23 - (pct.1) ”Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.” 

    Art.24 - (pct.1) ”Dreptul la apărare este garantat.” 

    Art.26 - (pct.2) ”Dreptul persoanei de a dispune de ea însăși.” 

    Art.29 - „Libertatea conștiinței” (pct.1) – „….nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie….contrar convingerilor sale.” (pct.2) „Libertatea conștiinței este garantată.” 

    Art.30 - (pct.1) „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor..........sunt inviolabile.” 

    Art.31 - Dreptul la informație. 

    Art.32 - Dreptul la învățătură. 

    Art.34 - (pct.1) „Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat .” 

    Art.60 al Codului Civil - „Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.” 

    Art.61- „(pct.1) Viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane sunt garantate și ocrotite în mod egal de lege. 

    - (pct.2) Interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei. ” 

    Art.62 - „(pct.1) Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane. 

    - (pct.2) Este interzisă orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selecției persoanelor. ” 

    Art. 64 - „(pct.1) Corpul uman este inviolabil. 

    - (pct.2) Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică și psihică. Nu se poate aduce atingere integrității ființei umane decât în cazurile și în condițiile expres și limitative prevăzute de lege. ” 

    Art. 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului – „Exercitarea drepturilor și libertăților” (...) trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religii, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.” 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb