CTP a început lucrările la CTPark Oradea Cargo Terminal

S.B.
Companii #Construcţii / 8 iunie 2022

CTP a început lucrările la CTPark Oradea Cargo Terminal

CTP a început lucrările de construcţie la CTPark Oradea Cargo Terminal, primul parc industrial cu terminal cargo aerian din România, amplasat în imediata apropiere a Aeroportului Oradea şi a parcului industrial Eurobusiness II.

Dezvoltat pe un teren cu o suprafaţă de 14,4 hectare, parcul industrial CTPark Oradea Cargo Terminal beneficiază de conexiune directă cu Aeroportul Oradea. Lucrările de construcţie la calea de rulare, care face legătura dintre platforma de staţionare a aeronavelor şi pista aeroportului au fost finalizate într-un timp record de doar 10 zile. În prezent se lucrează la platforma de garare a avioanelor, cu o suprafaţă de peste 20.000 mp şi la primele spaţii industriale şi logistice, inclusiv cu destinaţie cargo, două clădiri cu o suprafaţă totală de aproximativ 25.000 mp, care vor fi operaţionale până la finalul anului.

"CTPark Oradea Cargo Terminal reprezintă o premieră naţională. Este primul parc industrial cu terminal cargo aerian, un proiect care implică lucrări de infrastructură speciale, coordonate de echipa noastră de construcţii. Suntem fideli convingerii noastre că infrastructura este cheia dezvoltării industriale şi logistice şi acesta este departe de a fi punctul forte al României, de aceea ne implicăm ori de câte ori găsim deschiderea autorităţilor spre dezvoltări sustenabile. Deşi proiectul a început de curând, interesul potenţialilor rezidenţi, utilizatori de spaţii logistice, dar şi operatori de cargo, este destul de mare şi s-a concretizat într-un prim contract de închiriere; în acelaşi timp, avem discuţii avansate pentru aproximativ 50% din spaţiile disponibile în total. Valoarea investiţiei în CTPark Oradea Cargo Terminal va fi de aproximativ 36 milioane de euro la finalizare şi vine în continuarea investiţiile noastre deja existente în Oradea", a declarat Ana Dumitrache, Country Head CTP România.

La finalizarea lucrărilor de construcţii, CTPark Oradea Cargo Terminal va deveni unul dintre cele mai mari 10 parcuri industriale ale CTP România, cu o suprafaţă totală de peste 60.000 mp. CTPark Oradea Cargo Terminal poate acomoda clienţi din sectoare diverse, atât cu activităţi de cargo, precum şi de producţie şi de logistică, sau ambele cumulate, oferind suprafeţe flexibile care încep de la 500 mp.

Tot în judeţul Bihor, CTP mai deţine parcul industrial CTPark Oradea North, amplasat pe Calea Borşului, în Oradea, şi CTPark Salonta, aflat în curs de extindere în Salonta, oraş care va beneficia de conexiune directă cu autostrada M44 din Ungaria prin intermediului noului drum expres DX Oradea-Arad.

În ultimii ani, CTP şi-a consolidat poziţia ca unul dintre principalii investitori imobiliari din zona de vest a ţării, având, de asemenea, parcuri industriale şi în Timişoara, Arad, Ineu şi Caransebeş.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb