Cum s-a transformat Doctrina Brejnev în "ordinea mondială liberală"

În Ajunul Crăciunului din 1989, Ivan Aboimov, ministrul adjunct de externe al Uniunii Sovietice, i-a trimis un mesaj lui Jack Matlock, ambasadorul american în Uniunea Sovietică: "V-am oferit Doctrina Brejnev cu complimentele noastre. Consideră-l un cadou de Crăciun".

Jack Matlock a fost ultimul ambasador al SUA în Uniunea Sovietică, în perioada 1987-1991.

Recent, Matlock a scris un articol pentru publicaţia online American Diplomacy, disponibil la adresa americandiplomacy.web.unc.edu, unde arată în ce s-a transformat această "moştenire" după aproape trei decenii şi jumătate.

Doctrina Brejnev a susţinut că ţările socialiste aveau dreptul şi datoria de a interveni în orice ţară în care un guvern socialist era ameninţat, iar noţiunea a apărut în urma invaziei Ungariei (1956) şi Cehoslovaciei (1968) de către trupele sovietice.

În spatele doctrinei se afla ideea că socialismul este o etapă inevitabilă în dezvoltarea societăţii şi trebuia conservat prin orice mijloace, inclusiv prin intervenţia altor ţări socialiste, după cum arată fostul ambasador american.

Cum s-a ajuns la transmiterea mesajului în ultimele zile ale anului 1989? Ţara noastră a jucat un rol foarte important în această "piesă" diplomatică, care va avea un puternic impact geopolitic în deceniile următoare.

În cadrul întâlnirii la vârf din Malta a preşedintelui american George H. W. Bush cu preşedintele sovietic Mihail Gorbaciov, care a marcat sfârşitul Războiului Rece, s-a ajuns la un acord care spunea că "URSS nu va interveni în Europa de Est pentru a preveni schimbările politice, iar Statele Unite nu vor profita de pe urma acestei atitudini reţinute a URSS", după cum scrie Matlock, care a mai precizat că "preşedintele Bush a reafirmat aceste angajamente într-o scrisoare către Gorbaciov, pe care am fost instruit să o transmit când m-am întors la Moscova din Malta".

Aici intră în "scenă" evenimentele din România. Matlock subliniază cum "violenţele izbucnite împotriva regimului Ceauşescu în 16 decembrie 1989" au arătat că "Gorbaciov a fost fidel cuvântului său că Uniunea Sovietică nu va interveni". Mai mult, "politicile sale au favorizat tranziţia puterii, deoarece el a insistat că guvernele comuniste din Europa de Est trebuie să se reformeze şi a refuzat orice ajutor pentru a le menţine la putere".

În timp ce la Bucureşti s-a trecut la represiunea sângeroasă a manifestanţilor, Statele Unite au invadat Panama, în 20 decembrie 1989, pentru a-l înlătura pe dictatorul Manuel Noriega.

Acesta este contextul în care ambasadorul Matlock a primit o telegramă de la Departamentul de Stat pe 23 decembrie 1989, în care i se cerea să obţină o întâlnire cu vice-ministrul Aboimov pentru evaluarea situaţiei din România.

Cu puţin timp înainte de întâlnire, ambasadorul american a avut şi o convorbire telefonică cu Departamentul de Stat pentru o precizare extrem de importantă: "trebuia să-i explic lui Aboimov că, dacă guvernul sovietic consideră că este necesar să folosească forţa militară în România - de exemplu pentru a-şi extrage cetăţenii - preşedintele Bush nu ar considera acest lucru o încălcare a acordului de la Malta".

Pe de altă parte, Matlock a fost atenţionat cu privire la modul în care formulează mesajul de la Washington, astfel încât să nu se înţeleagă că administraţia Bush încurajează intervenţia.

De ce a mai fost nevoie şi de un telefon, când toate instrucţiunile au fost trimise în scris? Ambasadorul a fost iniţial nedumerit, iar apoi a relizat că instrucţiunile verbale au fost intenţionate, deoarece "înalţii oficiali din administraţia Bush sperau, de fapt, că va exista o intervenţie sovietică în România pentru a echilibra percepţiile despre comportamentul adecvat în sferele respective de influenţă".

Dar sovieticii aveau altă opinie. În cadrul întâlnirii, vice-ministrul de externe Aboimov l-a asigurat pe Matlock că Uniunea Sovietică nu va interveni în România şi a mai declarat, într-o notă umoristică, că Doctrina Brejnev este un cadou de Crăciun oferit americanilor.

În acest fel a fost deschisă calea unui număr mare de intervenţii ale Statelor Unite pentru apărarea democraţiei în ţări de pe toate continentele.

"Atunci nu mi-a trecut prin minte că intervenţia militară va fi adoptată de guvernul american ca instrument preferat pentru promovarea democraţiei în alte ţări", scrie Jack Matlock, care apoi întreabă, retoric desigur, cum poate fi creată democraţia printr-o intervenţie străină, în condiţiile în care preşedintele Lincoln o definea ca "un guvern al poporului, de către popor şi pentru popor".

Fostul ambasador american mai avertizează că "intervenţia făţişă în politica unei alte ţări va crea, probabil, un efect de bumerang, prin întărirea forţele autocratice, care pot pretinde că forţele democratice sunt agenţi ai unui adversar străin sau, mai rău, un inamic".

După ce a prezentat evenimentele care au dus la destrămarea URSS, Matlock afirmă că "aceasta a fost o înfrângere pentru politica americană la acea vreme, nu o victorie aşa cum se susţine şi este crezută de majoritatea oamenilor, atât în Statele Unite, cât şi în Europa", în condiţiile în care "Războiul Rece s-a încheiat prin negocieri, când liderul sovietic a abandonat politicile care l-au provocat", "Uniunea Sovietică s-a destrămat din cauza presiunilor interne, nu a celor externe din Statele Unite şi NATO", şi "Boris Elţîn, preşedintele ales al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, a declarat independenţa Rusiei şi a conceput destrămarea a URSS".

După destrămarea URSS, neo-conservatorii americani au început o dominaţie aproape totală a structurilor de putere de la Washington şi au susţinut că Statele Unite sunt singura superputere, care trebuie să controleze noua ordine "unipolară".

Ambasadorul american aminteşte că neo-conservatorii au devenit şi mai agresivi după publicarea cărţii lui Francis Fukuyama, "Sfârşitul istoriei şi ultimul om", în 1993, care "a condus la presupunerea că Statele Unite şi-ar putea folosi puterea militară şi economică pentru a transforma alte societăţi în democraţii cu economii capitaliste care ar trăi în pace una cu cealaltă".

Pentru Matlock, predicţia că orice sistem actual ar putea reprezenta o "forma finală de guvernare umană" reprezintă o culme a infatuării, comparabilă cu "predicţia fantezistă a lui Karl Marx", conform căreia "o revoluţie proletară va avea ca rezultat o lume fără clase concurente, constrângere guvernamentală şi lupte".

Ultimul ambasador american în URSS mai atrage atenţia asupra unui aspect deosebit de important: atât adepţii Doctrinei Brejnev cât şi susţinătorii ordinii mondiale liberale nu au definit exact ce înţeleg prin socialism sau democraţie, iar "criteriile necesare erau îndeplinite doar de statele pe care le dominau".

Este evident că astfel se deschide larg calea pentru abuzuri grave. Nici nu poate fi altfel, când doar "iniţiaţii" ştiu regulile care stau la baza "ordinii bazate pe reguli", iar acestea se schimbă după cum bate vântul.

După ce a prezentat mai multe "exemple de intervenţie militară americană în conflicte îndepărtate, care nu au ameninţat securitatea sau bunăstarea poporului american", Jack Matlock a abordat şi războiul din Ucraina.

În opinia sa, "războiul ar fi putut fi prevenit dacă SUA ar fi fost dispuse să garanteze că Ucraina nu va adera la NATO", iar acum "SUA şi aliaţii săi din NATO încearcă să sugrume Rusia din punct de vedere economic cu sancţiuni de o severitate care ar fi permisă doar în timpul unei declaraţii oficiale de război".

Consecinţele merg până la "ameninţarea existenţei Ucrainei ca naţiune independentă", în condiţiile în care "există puţine impedimente în calea utilizării armelor nucleare dacă acest război continuă".

Concluziile ambasadorului american Jack Matlock sunt greu de sintetizat şi sunt prezentate sub forma unor întrebări deosebit de incomode, mai ales pentru diplomaţii americani şi europeni cărora le lipseşte cu desăvârşire perspectiva istorică.

"Dacă într-o ordine mondială liberală o ţară nu invadează şi nu face război împotriva alteia decât dacă este atacată sau are autorizaţie de la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, cum se face că SUA şi aliaţii săi din NATO au declanşat un război nedeclarat prin bombardarea Serbiei în 1999?", este prima întrebare din lista lui Matlock, care apoi subliniază că "o infracţiune mai gravă a avut loc ulterior, când Statele Unite, împreună cu Marea Britanie şi alte state, au invadat, ocupat şi distrus întregul guvern al Irakului, justificând acţiunea prin afirmaţia falsă că Irakul a deţinut ilegal arme de distrugere în masă".

A urmat "artileria grea": "Cum se face că Statele Unite şi NATO conduc un război aproape declarat împotriva Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, dar oferă Israelului armele şi acoperirea politică pentru a conduce o campanie de genocid împotriva oamenilor care trăiesc în Gaza?"

"Este potrivit ca o ţară puternică, care a încălcat de mai multe ori regulile ordinii liberale mondiale, să-şi asume rolul de executant al regulilor pe care le-a încălcat, chiar până la ducerea unui război economic împotriva unui presupus infractor?", este o altă întrebare deosebit de incomodă, chiar şi pentru cei mai înrăiţi propagandişti ai ordinii liberale.

Din lista de întrebări a lui Matlock nu putea lipsi subiectul Arabia Saudită: "Dacă scopul SUA este să creeze şi să apere democraţii, cum se face că armează una dintre ultimele monarhii absolute rămase din lume, Arabia Saudită?"

Concluzia ultimului ambasador american în URSS este că "la fel cum Brejnev a invadat ţările socialiste pentru a păstra socialismul, guvernul nostru american încearcă să-şi folosească puterea militară şi economică pentru a-şi impune sistemul politic asupra lumii", iar şansele de succes sunt aceleaşi, respectiv minime spre inexistente.

Tocmai de aceea "este timpul ca Statele Unite să arunce potirul otrăvit pe care mi l-a înmânat vice-ministrul Aboimov în Ajunul Crăciunului din 1989", după cum avertizează Jack Matlock.

Pentru apărarea acestei ordini liberale, Foreign Affairs, publicaţia editată de Council on Foreign Relations, instituţia care stabileşte liniile directoare ale politici externe americane de peste un secol, face apologia "erei amoralităţii" şi întreabă dacă "America poate salva ordinea liberală prin mijloace iliberale".

Puşi în faţa unor astfel de dileme, promotorii liberalismului după noua definiţie, a cărui esenţă a fost pervertită dincolo de orice limită în comparaţie cu definiţia clasică a liberalismului, se confruntă acum cu o disonanţă cognitivă care poate conduce la grave probleme psihiatrice.

Mai există o portiţă de vindecare, sau critica iliberalismului din trecut a lăsat prea multe sechele, peste care nu se poate trece?

Iar apoi, cum rămâne cu dictonul atribuit lui Edmund Burke, conform căruia "singurul lucru necesar pentru triumful răului este ca oamenii buni să nu facă nimic"?

Şi în acest caz perversiunea a fost împinsă pe noi culmi. Acum trebuie să facem rău pentru a fi bine? Să fim iliberali pentru a salva liberalismul? Să ucidem în numele salvării vieţilor omeneşti?