Curtea Supremă din Italia refuză să îi numească 'tată' şi 'mamă' pe 'părinţi' în cartea de identitate

A.B.
Internaţional / 9 aprilie

Curtea Supremă din Italia refuză să îi numească 'tată' şi 'mamă' pe 'părinţi' în cartea de identitate

Curtea Supremă a Italiei a aprobat miercuri menţionarea cuvântului 'părinţi' pe cartea de identitate, şi nu a termenilor 'tată' şi 'mamă', aşa cum este stipulat într-un decret promovat de actualul vicepreşedinte al guvernului italian, Matteo Salvini, pe vremea când acesta era ministru de interne, informează EFE, de la care relatăm cele ce urmează.

Instanţa a respins apelul depus de Ministerul de Interne în 2019, argumentând că este discriminatoriu să privezi un minor de un act de identitate care nu este reprezentativ pentru modul în care este compusă efectiv familia sa, ceea ce implică faptul că, chiar şi în cazul familiilor homosexuale, copiii pot fi înscrişi în registrul civil cu existenţa a doi taţi sau mame şi desemnarea lor ca 'părinţi'.

Salvini, liderul Ligii, formaţiune de extremă dreapta, a impus ca toate documentele de identitate eliberate pentru un minor să includă termenii de 'tată' şi 'mamă', inclusiv în cazul familiilor homosexuale.

Acest lucru a deschis o lungă dispută între minister şi municipalităţile italiene care au înregistrat copiii cuplurilor homosexuale recunoscând părinţii ca doi taţi sau două mame, ceea ce a stârnit condamnare şi respingere din partea comunităţii LGTBIQ+ din Italia.

Anul trecut, Curtea de Apel de la Roma a respins decretul lui Salvini, care este acum vicepreşedinte şi ministru al transporturilor în coaliţia guvernamentală de extremă dreapta a prim-ministrului Giorgia Meloni, care a promovat iniţiative politice conservatoare şi legi considerate ostile cuplurilor şi familiilor de acelaşi sex.

La rândul său, în 2022, o instanţă din Roma a decis, de asemenea, în favoarea unui cuplu de femei care dorea să se identifice ca 'părinţi' pe cartea de identitate a fiului lor, potrivit sursei citate.

Guvernul italian al premierului Meloni nu a fost în favoarea anulării decretului, în conformitate cu poziţiile sale conservatoare, deoarece atât Meloni, cât şi Salvini sunt apărători ai familiei tradiţionale.

În noiembrie 2024, Parlamentul italian a aprobat o lege care a făcut din sarcina-surogat o 'infracţiune universală' ce permite impunerea de sancţiuni pentru această practică chiar dacă este efectuată în străinătate, o altă măsură care a fost considerată ostilă cuplurilor homosexuale ce au recurs la această metodă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb