DACIAN CIOLOŞ: "În următoarea guvernare nu o să mai fie suficient să criticăm de pe margine sau să dăm sfaturi"

J.P.
Politică / 15 august 2020

"În următoarea guvernare nu o să mai fie suficient să criticăm de pe margine sau să dăm sfaturi"

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a afirmat sâmbătă, înaintea fuziunii cu Uniunea Salvaţi România (USR), că acest demers nu este un proiect "uşor" şi nici unul "sigur", însă le-a transmis membrilor formaţiunii politice pe care a înfiinţat-o că un partid nu poate fi "o organizaţie închisă". "În următoarea guvernare nu o să mai fie suficient să criticăm de pe margine sau să dăm sfaturi. Va trebui să fim prezenţi în decizii complicate, să fim prezenţi şi să fim capabili să luăm deciziile astea complicate şi să ni le asumăm şi pentru asta trebuie să putem construi o forţă politică relevantă, în măsură să atragă încrederea celor care vor schimbarea" a afirmat Cioloş, conform news.ro.

"Ştiu că decizia pe care o avem astăzi pe masă e o decizie complicată, probabil pentru mulţi dintre voi, aşa cum a fost iniţial şi pentru mine, pentru că e o decizie care implică atât o analiză la rece, raţională, dar şi faptul că sunt în spate şi foarte multe sentimente care pot să declanşeze emoţii puternice" a afirmat Dacian Cioloş sâmbătă.

El le-a transmis membrilor PLUS ceea ce "simte" cu privire la viitorul PLUS, mărturisind că doar unite cele două formaţiuni pot "învinge resemnarea şi ezitarea" electoratului.

"Fuziunea cu USR-ul se substituie, pentru mine, aceluiaşi scop pentru care am muncit de patru ani de zile încoace. Acum, în campania pentru alegerile locale şi înainte cu câteva luni de alegerile generale cred că trebuie să arătăm că uniţi putem învinge resemnarea şi ezitarea pentru că astea sunt lucruri care riscă să se înrădăcineze, încet-încet, nu doar în rândul membrilor din partid, dar mai ales în rândul votanţilor. În următoarele luni trebuie să dăm tot ce putem cu aceeaşi determinare şi convingere timp de trei ani de zile, între 2017 şi 2019, am stat în stradă pentru că nu aveam alt instrument să ne exprimăm. Dacă nu putem construi acum lucrurile astea nu o să putem face mai bine nici peste şase luni, nici peste patru ani" le-a transmis Dacian Cioloş membrilor PLUS, înainte de fuziunea partidului cu USR.

Fostul premier a adăugat că fuziunea celor două formaţiuni politice nu este un proiect "uşor" şi nici unul "sigur", însă a precizat că un partid nu poate fi o organizaţie închisă, în care toţi membrii se aseamănă între ei.

"Fuziunea nu am decis să v-o propunem pentru că e un proiect uşor şi nici pentru că e un proiect cu rezultat sigur, vreau să fiu cât mai clar din punctul ăsta de vedere şi cât mai sincer, mai ales. Am ales proiectul ăsta, fuziunea, pentru că ea corespunde ideii de împreună, cu care am pornit la acest drum. Dacă nu o să putem construi ceea ce visăm împreună cu cei de care în mod natural ne simţim mai apropiaţi ca şi crez, ca si obiective, ca şi viziune, cum o să putem construi cu cei care sunt mai departe de viziunea pe care o avem noi? Noi trebuie să ne adresăm în primul rând tuturor cetăţenilor români dacă vrem să fim credibili. (...) Dacă vrem România împreună trebuie să arătăm că avem capacitatea să construim punţi solide cu toţi cei care vor schimbarea în bine şi modernizarea României fără să cedăm principiile esenţiale dar şi fără să ne pierdem în pădurea asta a luptelor interne. Cred că am greşi mult dacă ne-am închide într-o organizaţie în care se regăsesc doar oameni asemenea nouă. Un partid politic nu poate fi o organizaţie închisă pentru că prin definiţie şi prin excelenţă el îşi propune să guverneze societatea" a mai afirmat Cioloş în discursul susţinut online.

El a spus că se pot găsi multe motive pentru care PLUS ar vrea să meargă în continuare singur în politică, sau în alianţă cu USR, însă aceste variante "reduc capacitatea de acţiune pentru a obţine rezultate".

"Îi înţeleg pe cei care ar vrea să ne angajăm doar parţial în conlucrarea cu partenerii din USR, mai ales în urma unor experienţe trecute, nu toate foarte fericite (...) dar toate aceste variante ne reduc, din punctul meu de vedere, semnificativ capacitatea de acţiune pentru a obţine rezultate pentru toţi cetăţenii acestei ţări nu doar pentru noi sau pentru partidele noastre. Pentru că în următoarea guvernare nu o să mai fie suficient să criticăm de pe margine sau să dăm sfaturi. Va trebui să fim prezenţi în decizii complicate, să fim prezenţi şi să fim capabili să luăm deciziile astea complicate şi să ni le asumăm şi pentru asta trebuie să putem construi o forţă politică relevantă, în măsură să atragă încrederea celor care vor schimbarea" a adăugat Dacian Cioloş.

El a adăugat că nimeni nu poate spune cum vor decurge lucrurile în urma fuziuni, dar că cele două formaţiuni "nu vor reuşi dacă rămân separat".

Fostul premier a adăugat că în perioada în care a guvernat i-a fost clar" că nu se poate baza pe vechile formaţiuni politice, care fac politia "tradiţională".

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Si politica "netraditionala" inseamna sa schimbi legile publicate in M. Of. sa nesocotesti Constitutia si legile tarii sa nesocotesti atributiunile Presedintelui si ale Parlamentului in privinta facerii legilor. Sa faci tu legile asa cum doresti este oare politica ta netraditionala?

    Ai uzurpat in 2015 rolul de legiuitor al Parlamentului prin incalcarea Constitutiei si crezi ca ai facut politica "moderna"

    Si ia mai intai mana de pe L 223 

    Încă un politruc care nu înțelege că românii sunt un popor tradiționalist, crestin-ortodox, conservator deci ne-progresist si opus neo-marxismului și oricărei forme de fascism mondial.

    Mai ciupitule de varsat, tu esti asemenea lui Popeye marinarul! Popeye isi revenea imediat dupa ce manca spanac, iar tu te revigorezi la fel de repede dupa ce bei licoarea galbena si "miraculoasa" a lui Grig Bivolaru, ca apoi in iesirile publice, sa manaci ceva maroniu!

    omul cu craterele pe fata se si vede la guvernare!

    Ce aveți mă cu toți? Indiferent despre cine e articolul, voi nu faceți decât să înjurați, să puneți porecle, sa dați voi in bobi care e cu care, că le știți voi pe toate ... Unu e securist, altul e Marxist, altul are pete pe față, unul e jegos, etc. Voi va citiți comentariile ?!

    1. Pai, atunci in compensatie, pt toate Iudele astea pe care le compatimesti , vino tu cu limbile si ii mai spala!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb