Europa este "mai săracă" fără Marea Britanie, dar în acelaşi timp este "obligată să tragă concluzii", a afirmat Liderul USR, Dan Barna, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.
"Marea Britanie nu mai este membră a Uniunii Europene. Fără britanici, Europa este mai săracă şi, în acelaşi timp, obligată să tragă concluzii. Dacă am învăţat ceva din experienţa ultimilor trei ani şi jumătate este că oamenii trebuie ascultaţi cu atenţie şi că beneficiile apartenenţei la UE trebuie comunicate permanent", spune Dan Barna.
El adaugă că toată lumea speră că într-o zi Marea Britanie va reveni în clubul european, însă prioritatea noastră trebuie să fie acum protejarea drepturilor europenilor care şi-au ales Regatul Unit drept casă.
Barna spune că, între aceştia, sunt aproape jumătate de milion de români, iar pentru ei trebuie construită o relaţie onestă între Bucureşti şi Londra şi între Bruxelles şi Londra.
"Românii din Regatul Unit ştiu că în Alianţa USR-PLUS, - parlamentari şi europarlamentari, toţi reprezentanţii noştri prezenţi şi viitori de la orice nivel - vor avea pentru totdeauna un partener şi prieten pe care se pot baza. Asta nu se va schimba niciodată", mai spune el.
1. ... bir cu fugiții???
(mesaj trimis de anonim în data de 01.02.2020, 14:03)
...le-o părea rău după Eba...la parlament...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.02.2020, 20:19)
Hop si eu,ma numesc Barna,Dan Barna,nu ma uitati.