Dan Drăgoi şi Viorel Panait au preluat conducerea Comvex SA şi o tratează ca pe un SRL

Raimondo De Rubeis
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 noiembrie 2021

Viorel Panait; în medalion, Dan Drăgoi.

Viorel Panait; în medalion, Dan Drăgoi.

Familia Drăgoi şi asociaţii săi nu se supun aceloraşi legi ca toţi ceilalţi din piaţa de capital

Investitorii în piaţa de capital din România sunt deseori abuzaţi de diverşi administratori care tratează companiile listate precum SRL-urile lor personale. Din păcate, autorităţile statului deseori nu intervin şi rezultatul este o piaţă de capital mică unde numai cei mai aventurieri şi curajoşi investitori îndrăznesc să-şi asume riscul de a oferi încredere unor administratori de companii.

Astfel de cazuri de abuz ar trebui să fie aduse la cunoştinţa publicului pentru a arăta faptul că:

1. se încalcă legea

2. investitorii nu trebuie să accepte să le fie încălcate drepturile.

În cele ce urmează voi descrie trei cazuri de abuz flagrant ale unui Consiliu de Administraţie (CA) dintr-o importantă companie listată la Bursa de Valori Bucureşti. În această societate listată, eu, alături de mii de alţi acţionari, am ajuns să fim victimele administratorilor Dan Drăgoi, tatăl lui Bogdan Drăgoi, preşedintele SIF Banat Crişana şi Viorel Panait. Compania se numeşte Comvex S.A. - cel mai mare operator portuar din Constanţa.

Primul caz

Viorel Panait, director general şi preşedintele CA al Comvex, ignoră faptul că societatea pe care o conduce este una listată pe piaţa de capital, cu obligaţia echidistanţei faţă de toţi acţionarii, şi utilizează creditul societăţii în scopul rezolvării problemelor sale personale. Astfel, avocaţii personali ai celor patru în dosarul 27863/3/2019 şi în acelaşi timp împuterniciţii lor în adunările generate ale acţionarilor sunt plătiţi cu sute de mii de euro pe an din banii Comvex.

În plus, finul lui Panait Viorel şi al Ruxandrei Nicola, avocatul Andrei Şerban, conduce mai multe autoturisme de lux (mărcile Volvo şi Mercedes) care i-au fost oferite de către Viorel Panait în numele societăţii, ultimul autoturism primit fiind un Mercedes Benz nou, fabricat în anul 2021, autoturism pentru care toţi acţionarii Comvex au suportat preţul fabulos de 130.000 euro!

Conform înscrierii nr. 2021-07231554269857-XNL din Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară, registru public pentru toată lumea, în anul 2021 Comvex a achiziţionat în leasing, de la Raiffeisen Leasing, bunul Mercedes Benz GLS 400, în valoare de 107.597 euro plus TVA, autoturism utilizat şi condus de avocatul Andrei Şerban.

Ne putem întreba ce anume ar justifica utilizarea unui autoturism de lux, în valoare de 130.000 euro, de către un simplu avocat al societăţii? Cum poate justifica reprezentantul legal al Comvex, domnul Viorel Panait, faptul că societatea administrată de el i-a făcut cadou finului său, avocatul Andrei Şerban, un autoturism de lux achiziţionat cu un preţ exorbitant din banii tuturor acţionarilor societăţii?

Al doilea caz

Pentru a putea ajunge pe lista de posibili candidaţi în CA al Comvex, potenţialii candidaţi trebuie să întrunească nişte criterii, printre care cursuri efectuate în domeniul portuar. Aceste cursuri se ţin doar în cadrul Universităţii Maritime Constanţa, condusă de nimeni altul decât de însuşi fratele lui Viorel Panait. Astfel, aceste cursuri sunt organizate doar când consideră domnul Panait şi mai ales doar cu ce participanţi decide el. Astfel, Comvex funcţionează, de nişte ani deja, cu un post vacant în CA, după moartea lui Puiu Ivanescu, nefăcându-şi griji că în CA poate intra altcineva decât o persoană desemnată de către Viorel Panait şi Dan Drăgoi. Dar domnii Panait şi Drăgoi nici măcar nu s-au deranjat să îndeplinească ceea ce este o obligaţie legală conform actului constitutiv al societăţii, şi anume constituirea unui CA cu cinci membri. Se pare că familia Drăgoi şi asociaţii săi nu se supun aceloraşi legi ca toţi ceilalţi din piaţa de capital. Abuzurile fiului domnului Dan Drăgoi, Bogdan Drăgoi, sunt bine cunoscute, cauzând prejudicii câtorva milioane de acţionari în SIF-uri, în timp ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pare să-l protejeze. Nici Dan Drăgoi, pentru tot ce a făcut până acum la Comvex împotriva acţionarilor n-a avut parte de deranj din partea ASF.

Al treilea caz

Pentru ultimii cinci ani, din 2016 până la sfârşitul lui 2020, Comvex a avut, în medie, un profit net anual de 6.147.300 lei. Aceasta este, în principiu, capacitatea naturală a companiei Comvex de a produce valoare pentru toţi acţionarii. Ştiţi ce salarii îşi dau, din banii tuturor acţionarilor, cei de la CA, dar mai ales domnii Panait şi Drăgoi? Comvex a făcut un profit net de 1.172.520 lei pentru întreg anul 2020, iar totalul remuneraţiilor pentru membrii CA a fost de 3.699.766 Iei. Cam asta este regula la Comvex de ani buni, adică membrii CA sunt plătiţi cu peste 3,5 milioane lei pe an, în timp ce toată compania nu produce nici dublul acestei sume. Este evident că domnii Viorel Panait şi Dan Drăgoi tratează compania ca pe o una privată pe care o exploatează în principiu pentru interes personal şi nu în interesul tuturor acţionarilor, din care şi dânşii fac parte, dar nu deţin majoritatea. Împărtirea acestei remuneraţii doar între patru persoane este încă un motiv pentru a ignora actul constitutiv al societăţii care obligă CA să aibă cinci membri. Dar unii sunt deasupra legii şi pot sta doar cu patru membri în CA ani de zile.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Cand ai ghinionul ca niste oameni de genul Dragoi sa puna ochii pe o companie, asta e, gata, s-a terminat, trebuie sa stii sigur ca s-a terminat acolo nu numai cu bunul simt dar si cu respectarea legii. N-am multe actiuni si stiu ca Dragoi & Co o sa faca totul posibil sa nu ne ajunga mai mult decat praful...

    Nu am inteles mare lucru din articol. Autorul se chinuie sa scrie ceva, dar nu iese nimic...

    1. N-ai cum să înțelegi! Nu poti să știi ce sunt cozonaci dacă nu știi ce-i aia făină!

      Omul ti-a explicat clar că toți banii merg la cei din CA,că dacă vor dau sute de mii de € ,sub formă de cadouri cui vor, că ASF nu se bagă peste Drăgoi Tatăl, Drăgoi Fiul că au ceva Divin! 

      Sunt trei explicatii : esti dislexic sau esti din Cooperativa sau esti vreun protector al lui Dragoi de la ASF sau sluga- consilierul vreunui protector de la ASF.

      iese, dar nu intelegi tu. Problema e la tine. Incearca sa treci pe la scoala si apoi revino. Pana atunci, nu te obosi prea mult cu cititul ca oricum singurul neuron activ pe care il ai nu poate face fata solicitarii.

      Ce s-ar face hotii ca Dragoi fara prostii ca tine?

      Ar ramane saraci! 

      Iar va autopupati în dos. Bag seama ca aveți dilema câinelui când se linge la cosor. Nu stie dacă da sau ia roșie.

    O plangere penala privind autoturismul MB GLS ati scris? Aici puteti insista. Despre celelalte puncte, eu cred ca daca asa s-a votat de catre actionarii majoritari, sunt putine sanse sa aveti castig. Spor!

    Drăgoi, Panait și soțiile lor dețin peste 70% din acțiunile Comvex. Credeți că au vreun interes să împartă profitul cu ceilalți acționari? Nu. De aceea, ei reinvestesc chipurile tot profitul, dar de fapt majoritatea lui îl bagă în propriile buzunare. Chiar dacă ai mai multe acțiuni, cum are Rubeis în Solidmet, firmă ce controlează Comvex, nu le poți vinde nimănui, pentru că nu le cumpără nimeni. Niciun investitor nu va cumpăra un pachet de 16% din acțiuni sau de 20%, 25% sau 30%, atât timp cât cei care dețin peste 70% nu vor da niciun dividend și nu vor împărți profitul și cu el. Rubeis este cazul specific de acționar milionar doar pe hârtie pentru că Drăgoi și Panait refuză să îi cumpere acțiunile de la Solidmet și refuză să plătească vreun dividend.

    "Abuzurile fiului domnului Dan Drăgoi, Bogdan Drăgoi, sunt bine cunoscute, cauzând prejudicii câtorva milioane de acţionari în SIF-uri, în timp ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pare să-l protejeze."

    Bai Rubeis. CUM ADICA PARE? Nu iti este clar? Ai citit si nu ai inteles nimic. ASF este o adunatura de securisti, politruci si sifonari! 

    Vad ca s-au bagat cei de la cooperativa dragoilor sa-l denigreze pe De Rubeis pe care l-au furat. La Comvex s-au incalcat si se incalca legi. Problema este ca in Romania poti incalca legea si daca ai pile e in regula.

    oricum se va alege praful de toti dragoii!

    Ce fac cu atatia bani,tot la subsol se duc toti! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb