Consiliul Naţional al PSD de luna viitoare va prilejui dezbaterea şi adoptarea strategiei şi ofertei electorale pentru alegerile locale din acest an. "Este nevoie să ştim ce avem de făcut, organizatoric şi ideologic, pentru a câştiga alegerile", a declarat ieri, la Turnu Măgurele, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Dan Mircea Popescu, în cursul unei întâlniri cu membrii birourilor permanente judeţene social-democrate din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia. În opinia sa, pe baza rezultatelor de la europarlamentare, PSD trebuie să-şi apropie mai mult electoratul, să explice oamenilor că "partidul are soluţii pentru marile obiective". Între aceste obiective se află reducerea decalajelor de dezvoltare regională, a celor dintre urban şi rural, dar şi dintre România şi celelalte state ale Uniunii Europene, a afirmat Dan Mircea Popescu. De asemenea, reducerea polarizării sociale, între bogaţi şi săraci, nu se găseşte în platforma electorală a altui partid. Potrivit acestuia, "PSD are soluţii şi pentru reducerea sărăciei, una din marile probleme ale României".
Dan Mircea Popescu: PSD are soluţii la probleme social-economice
F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 30 ianuarie 2008
1. flatulente electorale
(mesaj trimis de pensionarul în data de 30.01.2008, 07:55)
Mai mult ca sigur ca are solutii bune pentru el dar nu si pentru Romania. S-a vazut acest lucru de ori cate ori a fost la guvernare. Povestile politicienilor s-au fasait o data cu credibilitatea lor.