DAN SUCIU, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL BNR: "Inflaţia va avea un vârf în aprilie 2022, după care va scădea"

M.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 noiembrie 2021

Dan Suciu, Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR)

Dan Suciu, Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR)

Dan Suciu: "Nu vom avea inflaţie de două cifre la finalul anului, dar dacă inflaţia se transmite în preţurile CORE2 ajustat, atunci vom avea o inflaţie susţinută pe termen lung şi greu de combătut"

Inflaţia va avea un vârf undeva în aprilie 2022, după care va începe să scadă, a afirmat, ieri, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), într-o intervenţie la Digi24. Amintim că BNR a majorat marţi dobânda-cheie cu 0,25%, la 1,75%, şi a majorat coridorul facilităţilor permanente cu încă 0,25% de la 0,5% la 0,75%.

Oficialul BNR a declarat: "Avem un şoc al inflaţiei, se vede acest lucru, este evident. Am primit şi datele de la INS, un 7,9%, o cifră relativ mare, nimic de spus. De aici evident preocuparea pentru o creştere a dobânzii ceva mai accentuată, dar să nu uităm că până la urmă un lucru e clar şi Banca Naţională l-a spus de mult: epoca dobânzilor mici a trecut. Urmează de aici încolo creşteri. Important este să găsim momentul, dozajul şi dimensiunea acestor creşteri pentru perioada imediat următoare în contextul în care sunt câteva elemente caracteristice pentru România şi nu numai. Pentru că dacă vorbim de creşterea preţurilor la energie şi combustibili - aceasta este generală, dar avem elementele de plafonare de preţ pe energie care au intrat în vigoare de la 1 noiembrie şi vom vedea cum se vor transcrie ele în preţuri. Probabil că vom avea o uşoară descreştere a presiunii inflaţioniste până în momentul în care plafonarea va ieşi din joc, în aprilie, când vom avea probabil un maxim (al inflaţiei). Dar evident că trebuie să ţinem cont de acest element tranzitoriu al evoluţiei preţurilor la energie, cu atât mai mult cu cât credem că nu vor fi creşteri la nesfârşit a preţurilor de pe pieţele internaţionale, inclusiv la combustibili. Deci este un element de care trebuie să ţinem cont. Apoi, evident că ne interesează recuperarea economică. Am avut o recuperare pe creşterea economică în primele trimestre ale acestui an, ritmul s-a mai încetinit, încă suntem în parametri optimi să spun aşa dar ritmul a mai încetinit şi rămâne să vedem cum evoluează pandemia, criza politică şi criza energetică. Deci sunt foarte multe incertitudini care ne-au dimensionat la acest nivel".

Suciu a explicat şi cealaltă decizie a BNR care creşte costul banilor, respectiv creşterea coridorului de variaţie pentru facilităţile permanente. Totodată, oficialul băncii centrale a spus că BNR şi România este cu dobânda-cheie la nivelul din regiune.

"E o scumpire mai mare (a banilor decât creşterea dobânzii-cheie cu 0,25%) dacă ne uităm şi la cealaltă măsură pe care a luat-o banca centrală, una mai tehnică, într-adevăr, de creştere a coridorului de variaţie (de la 0,5% la 0,75%). Este o schimbare tehnică, dar care pentru creditele pe care le iau băncile de la banca naţională presupune o scumpire cu încă 0,25%. Deci, pe scurt, avem la nivelul creditării o scumpire cu 0,5%. Este o dimensiune tehnică mai puţin clară pentru populaţie, care se uită direct la nivelul dobânzii care a crescut cu să zicem doar 0,25%. Dar chiar şi aşa ea este la nivelul aproape similar cu ce avem în regiune: Ungaria are 1,8%, Polonia este uşor sub noi dar urmează o altă majorare, deci toate aceste lucruri până la urmă arată că suntem în acelaşi orizont de variaţie şi noi şi ei în ceea ce priveşte dobânzile", a explicat Dan Suciu.

Acesta a adăugat că măsurile băncii centrale se resimt în pieţe şi în cererea de creditare cu o întârziere generală de circa 6 luni.

"Efectele (majorării dobânzilor) sunt pe termen mult mai lung. Se vor resimţi în piaţă printr-o oarecare scădere de preţuri într-un interval mai mare de timp. Nu se vor resimţi mâine şi nici poimâine. Durata de timp de la stabilirea unei decizii de politică monetară până când ea se simte în piaţă este undeva chiar la 6 luni. Deci din punctul acesta de vedere nu vom vedea modificări semnificative. Nici nu este cazul pentru că aceste preţuri sunt extrem de volatile. Ele depind de moment, de ofertă, de cerere. Preţurile la alimente mai ales ţin de această volatilitate sezonieră asupra cărora nu putem să intervenim în sezonul respectiv", a spus Suciu.

Oficialul BNR a reiterat că celelalte bănci centrale din regiune mişcă în sus dobânzile mai puternic decât BNR, dar România "este la acelaşi nivel cu dobânzile".

"Ele au pornit de la zero. Noi nu am pornit de la zero şi de aceea paşii noştrii sunt ceva mai mici, pot fi mai mici", a arătat Suciu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al băncii centrale a arătat că în prezent există foarte multe riscuri şi incertitudini în România.

"Există şi această incertitudine legată de evoluţia politicii fiscale. Până la urmă ne uităm aici cum va arăta şi cine va fi membru într-un guvern. Dar evoluţia politicii fiscal-bugetare evident ne va interesa foarte mult. Ne va influenţa foarte mult indicii de inflaţie dacă sunt anumite decizii (de majorare a cheltuielilor bugetare şi stimulare a cererii - n.r.). Nu vreau să le anticipez şi nici nu este cazul pentru că suntem la începutul negocierilor, la începutul discuţiilor, la începutul propunerilor. Dar evident politica fiscal-bugetară are un impact poate asemănător cu al preţurilor la energie, dacă este stabilită într-o anumită direcţie", a spus Suciu.

Acesta a mai explicat că abia când creşterile de preţuri se vor duce în indicele CORE2 ajustat al băncii centrale ne vom confrunta cu riscul unei inflaţii susţinute pe termen lung, mai greu de combătut.

"În componenta indicelui de inflaţie noi ţintim o anumită parte care tehnic se numeşte CORE2 ajustat. De ce este importantă această componentă care exclude preţurile la energie şi preţurile considerate volatile, sezoniere, la alimente şi aşa mai departe: pentru că acestea au o altă dinamică, dar dacă preţurile acelea se transmit asupra creşterii CORE2 ajustat care în acest moment este încă în dimensiuni de 3%, ceea ce este rezonabil, dar dacă se transmite spre CORE2 ajustat vom avea o inflaţie pe termen lung susţinută şi greu de combătut. Aşa suntem încă în ipoteza unei evoluţii a inflaţiei care are un anumit ciclu. Deci va avea un vârf undeva prin aprilie după care va începe să scadă. (...) La final de an suntem aproape la acest nivel cu inflaţia pentru că va intra în vigoare şi plafonarea, venim şi cu prognoza pentru final de an şi pentru anul viitor. (...) Dar nicicum nu avem această prognoză să avem o inflaţie de două cifre, nu ne mai apropiem de două cifre. ROBOR şi IRCC evident vor creşte pentru că cresc costurile de finanţare pentru bănci, cum spuneam. Costul de finanţare este deja cu 0,5% în plus, nu doar 0,25% şi evident că politica monetară se transmite prin intermediul creditului. Scumpim creditul tocmai pentru a combate inflaţia", a explicat Suciu.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. După care nu va mai fi calculata sa nu mai știe populația. Va fi înlocuită cu altceva.

    1. oricum se taie din cosul inflatiei multe alte lucruri...

      lipsesc multe din calcului total al inflatiei in raport cu piata. 

      inflatia nu a terminta inca ascensiunea! 

      o s aibe un soc scurt de corectie cu dobanda la termen scurt ce este posibil sa sara... dar nu a terminat inca de format parabola (parabola inflationista) din trent. 

      Nu are cum sa dispara inca inflatia... aven nasteri in piata... avem copii cu mamici ce genereaza consum... avem stocuri imobiliare livrate... stocurile sunt cumprate de familii noi formate ce fac copii = consum mai mare ca productivitatea. 

      semnat comenturi "cretine" 

      De unde scoți copiii ? Nasterile sunt clar tot mai puține în România an de an ! Ai citit prea mult Ev. Zilei unde găinile nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte cumpărat de la MILK si cresc vânzările!?

      Nasterile sunt mai putine dar mai adunate pe poluri financiare!

      Avem nasteri in cartiere! 

      Avem formari familii noi pe ascendent = anticipatie nasteri copii! chiar daca sunt e minime! 

      Am avut recent bula de nunti = anticipatie nasteri copii! 

      Te ajut eu: urmareste tate rezidentialele NOI construite = bom nasteri copii! 

      Deci se nasc copii ...chiar daca per total piata inca este plina de batrani... vine de jos val de copii... cu intarziere dar vine... 

      Ia nasteri copii an de an si formari de famili an de an... aduna anui intre ei si ai sa vezi ca rezulta copii in piete... 

      Atentie rata de urbanizare este mai mare ca rata de rurlaizare = presiune asncendenta in aglomerare copii noi nascuti pe MP la orase! 

      Avem livrari si achizitii imobiliare = anticipatie formari familii = anticipatie copii = vezi cele mai vandute produse emac sau produsele cu cea mai mare crestere (produse pentru familii / mamici / copii). 

      Chiar nu urmarest ce se intampla in cartierul tau? 

      Acum 5 ani doominau "batranii" acumdomina "tarani" intorsi cu mertane table de lux .. cu credit la banca si cu copii... (da la mine in cartier). 

      Botosani: bom copii 

      Iasi bom copi 

      Arad: boom copii 

      Bucuresti: rahova copii, 1 decembrie copi, militari copii.... 

      In 2012 se ridica mallurile ... in prezent pline de tineri (copii0-15 ani) si mamici. 

      Vezi rata de neangajare in randul tinerilor (youth) 15-20 ani (piata balteste de copii). 

      Semnat comenturi "cretine" 

      Alt exemplu ca sunt copii si tineri fara productivitate in piata:

      Cladiri de birouri in anticiparea umplerii de stocuri! (dat de munca la tinerii copii ce devin adulti). 

      Semnat comenturi "cretine" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb