Guvernul riscă să se afle în faţa colapsului financiar dacă nu găseşte resursele necesare onorării obligaţiilor financiare scadente, pe piaţa interbancară, potrivit doctorului în economie Daniel Ionescu.
Domnia sa ne-a precizat că, pentru a "rostogoli" ratele scadente la datoria angajată în anii precedenţi şi pentru a finanţa deficitul bugetar, Guvernul a împrumutat până la 7 octombrie anul curent, din piaţa interbancară autohtonă şi din piaţa externă privată, peste 70 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat denominate în lei, euro şi dolar.
Daniel Ionescu ne-a declarat: "Pentru cele peste 70 miliarde de lei împrumutate până la data de 7 octombrie, Guvernul a asumat costuri fără echivalent (dobânzi) care însumează peste 18,3 miliarde lei. Necesarul de resurse financiare pentru a rostogoli ratele la datoria publică (internă şi externă) care vor ajunge la scadenţă până la sfârşitul anului reprezintă încă echivalentul a 13 miliarde lei.
Dat fiind că randamentul sistemului fiscal nu generează resurse financiare şi pentru acoperirea plăţilor la datoria publică scadentă, Guvernul va trebui să se împrumute în continuare.
Luând în considerare costul mediu de 22,66% «realizat» în anul 2013 la vânzarea de titluri de datorie publică, se poate aprecia că, la nivelul întregului an, emisiunile de titluri de stat vor depăşi 83 miliarde lei, iar costurile financiare pentru menţinerea la putere a actualului guvern vor depăşi - doar pe filiera datoriei publice - 23 miliarde lei!"
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să obţină, luna aceasta, 4,75 miliarde de lei şi 150 milioane de euro, în condiţiile în care, în ultimele trei luni, media sumelor atrase a fost de circa 2,5 miliarde de lei. În această lună, urmează să ajungă la scadenţă titluri în valoare de 6,1 miliarde lei, care ar compensa cele aproximativ 5 miliarde de lei pe care statul vrea să îi împrumute, împreună cu miliardul rămas restant de luna trecută.
Potrivit ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, aceste emisiuni nu au legătură cu bugetul şi nu înseamnă că nu sunt bani la stat. Domnia sa ne-a declarat: "Emisiunile de obligaţiuni programate pentru octombrie finanţează deficitul bugetar sau refinanţează datoria. Nu au legătură cu venitul la buget". În ceea ce priveşte problemele cu încasările indicate de premierul Victor Ponta miercurea trecută, ministrul Liviu Voinea a precizat: "Măsura în care este afectat bugetul pe fondul problemelor cu încasările se va vedea la următoarea rectificare".
În şedinţa de guvern de miercurea trecută, primul ministru a indicat că există probleme cu încasările la buget, din cauza reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Domnia sa a declarat: "Avem probleme cu încasările, în primul rând pentru că am reorganizat ANAF. Ieri am reuşit şi la CSAT să detaşăm persoanele necesare în cadrul Direcţiei Antifraudă, ca să o facem să funcţioneze, şi astăzi (n.r. miercuri, 2 octombrie) vreau, prin adoptarea Codului insolvenţei, să lovim exact unde avem probleme cu evaziunea fiscală, firme care intră în insolvenţă doar ca să nu plătească datoriile".
Primele licitaţii au fost organizate săptămâna trecută, pentru două emisiuni de obligaţiuni, cu scadenţa la 5 şi 10 ani. MFP a mai programat, în octombrie, două licitaţii pentru certificate de trezorerie, cu maturitatea la un an şi la şase luni.
Totodată, Trezoreria vrea să vândă, joi, obligaţiuni în euro, pe trei ani, în valoare de 150 milioane lei.
MFP organizează licitaţii ca să recupereze o serie de amânări pe care trebuie să le bifeze până la finele anului, ne-a explicat recent analistul economic Aurelian Dochia. La momentul respectiv, domnia sa ne-a declarat: "Nu se pune problema că nu mai sunt bani. Acum câţiva ani, s-a constituit un fond de rezervă, care oferă Finanţelor mai multă flexibilitate, astfel putând să amâne anumite licitaţii. Este posibil ca lipsa încasărilor la bugetul de stat să fi contribuit, însă aceeaşi problemă indicată de premier a fost şi la începutul anului, când ANAF nu se afla în reorganizare. La mijloc este necesitatea respectării licitaţiilor, cum au fost prevăzute la începutul anului. Nu putem spune că, pe fondul unor probleme cu încasările, statul organizează aceste licitaţii".
În ultimele trei luni, media sumelor atrase este de circa 2,5 miliarde lei/ lună, aproape jumătate din cât este vizat în octombrie. Potrivit analiştilor ING Bank, suma din această lună ar trebui să fie uşor asimilată în piaţă, având în vedere scadenţele de 6,1 miliarde lei.
De la începutul anului, ministerul a împrumutat de pe piaţa internă 34,361 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 2,92 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.