"Danone" lansează un program de eficientizare de un miliard de euro

Ziarul BURSA #Internaţional / 16 februarie 2017

"Danone" lansează un program de eficientizare de un miliard de euro

Profitul net al "Danone" a crescut cu 34% în 2016, la 1,72 miliarde de euro, dar producătorul francez de alimente a anunţat un program de eficientizare a activităţilor în valoare de un miliard de euro pentru următorii patru ani, pe un fond de volatilitate şi complexitate a pieţei, transmite MarketWatch.

Compania a explicat că a decis să evalueze cheltuielile, iar o parte din economii vor fi reinvestite pentru susţinerea creşterii.

"Într-o lume care continuă să fie dificilă, cu mai multe pieţe în tranziţie, am decis să ne simplificăm organizaţia, pentru a fi mai flexibilă şi mai apropiată de pieţele locale", a spus directorul financiar Cecile Cabanis, conform News.ro.

În trimestrul încheiat la 31 decembrie, vânzările au scăzut la 5,36 de miliarde de euro, de la 5,38 de miliarde de euro, din cauza cursului de schimb nefavorabil. În termeni comparabili, vânzările au urcat cu 2,1% în perioada respectivă.

Directorul general al "Danone", Emmanuel Faber, a promis că va readuce compania "la o creştere puternică, profitabilă şi sustenabilă" până în 2020. Compania analizează afacerile din China şi reorganizează divizia de lactate proaspete.

Danone este pe cale să finalizeze achiziţia producătorul american de alimente organice "WhiteWave Foods", pentru 10,4 miliarde de dolari.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb