Danone vrea să vândă, pentru 3 miliarde euro, divizia de nutriţie

E.D.
Internaţional / 5 octombrie 2014

Compania franceză Danone, cel mai mare producător de iaurt din lume, se află în negocieri avansate cu grupul Fresenius din Germania, pentru vânzarea diviziei de nutriţie medicală, pentru 3 miliarde de euro, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, citate de Financial Times.

Încheierea tranzacţiei ar putea fi anunţată oficial în următoarele două săptămâni, conform surselor Financial Times.

Vânzarea diviziei de nutriţie ar permite Danone să iasă de pe o piaţă pe care a întâmpinat dificultăţi, pentru a se concentra asupra competiţiei cu rivalul Nestle în domeniul nutriţiei infantile.

De altfel, anterior, Nestle s-a aflat în discuţii cu Danone pentru preluarea diviziei de nutriţie medicală. De asemenea, grupul farmaceutic american Hospira a purtat negocieri cu Danone pentru această unitate.

Danone a obţinut această divizie în urma cumpărării companiei olandeze Royal Numico în 2007, pentru 12,3 miliarde de euro. Grupul francez a încheiat respectiva tranzacţie pentru a câştiga control asupra afacerii din domeniul nutriţiei pentru copii a companiei din Olanda.

Astfel, Danone încearcă, în prezent, să scape de unitatea de nutriţie medicală, cea mai mică afacere a companiei franceze.

De cealaltă parte, Fresenius, care are o capitalizare de piaţă de 20,9 miliarde de euro, deţine o afacere stabilă în domeniul nutriţiei, astfel că preluarea diviziei Danone i-ar consolida prezenţa în acest sector.

Divizia de nutriţie a adus companiei franceze un venit de 1,3 miliarde de euro anul trecut, ceea cea reprezintă 6% din venituirle totale ale grupului.

Negocierile pentru vânzarea afacerii din domeniul nutriţiei vin pe fondul unor condiţii economice nefavorabile pentru Danone, care are o capitalizare de piaţă de 33,1 miliarde de euro. Compania franceză a fost afectată de ritmul încet al revenirii economiei europene, dat fiind că grupul vinde în Europa peste un sfert din producţia de lactate proaspete.

În România, Danone a înregistrat anul trecut venituri de 481 milioane lei (109 milioane euro), în scădere cu 5% comparativ cu anul anterior, compania arătând că se aştepta la această evoluţie din cauza stagnării consumului şi a preţurilor la materiile prime.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb