Datoria către stat - un Boc şi jumătate

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 2 august 2011

Unitatea de măsură pentru datoriile la bugetul de stat am stabilit-o atunci când printarea tuturor listelor cu datornici necesita un teanc de coli egal în înălţime cu premierul Emil Boc.Acum, dacă ar trebui să tipărim toate obligaţiile restante la stat (incluzând datoriile către bugetul asigurărilor sociale, şomaj şi sănătate), pe care companiile le înregistrau la data de 30 iunie anul curent, am avea nevoie de mai mult de 46 de topuri de hârtie A4 (23.231 de foi). Topurile de care avem nevoie doar să vizualizăm numele producătorilor de arierate şi sumele pe care le datorează statului întrec, prin suprapunere, înălţimea oricărui ministru de finanţe, măsurând 2,32 de metri. Premierul Emil Boc este depăşit de înălţimea topurilor cu datornici cu... 0,7 metri.

Unitatea de măsură pentru datoriile la bugetul de stat am stabilit-o atunci când printarea tuturor listelor cu datornici necesita un teanc de coli egal în înălţime cu premierul Emil Boc.Acum, dacă ar trebui să tipărim toate obligaţiile restante la stat (incluzând datoriile către bugetul asigurărilor sociale, şomaj şi sănătate), pe care companiile le înregistrau la data de 30 iunie anul curent, am avea nevoie de mai mult de 46 de topuri de hârtie A4 (23.231 de foi). Topurile de care avem nevoie doar să vizualizăm numele producătorilor de arierate şi sumele pe care le datorează statului întrec, prin suprapunere, înălţimea oricărui ministru de finanţe, măsurând 2,32 de metri. Premierul Emil Boc este depăşit de înălţimea topurilor cu datornici cu... 0,7 metri.

În timp ce statul se îndatorează tot mai mult, companiile bugetare şi cele private cumulează datorii importante la bugetul de stat. În primele şase luni ale anului curent, arieratele marilor datornici la bugetul de stat au crescut cu circa un miliard de lei, de la aproximativ 5 miliarde lei, la finalul anului trecut, la 6 miliarde lei, la jumătatea lui 2011. Obligaţiile marilor datornici la bugetul de stat însumau, la finalul lunii martie a acestui an, în jur de 5,5 miliarde lei.

Compania Naţională a Huilei (CNH) îşi păstrează cu înverşunare locul fruntaş, înregistrând, la jumătatea acestui an, datorii la stat de pes-te 1,86 miliarde lei, potrivit listei marilor datornici, publicată, zilele trecute, de Agenţia Naţională pentru Administrarea Fiscală (ANAF). Arieratele CNH au mai crescut în ultimele trei luni, de la circa 1,82 milioa-ne de lei - valoarea datoriilor acestei companii la 31 martie 2011.

Şi Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA "face progrese", regăsindu-se pe locul al doilea în topul marilor datornici către buget, cu arierate de aproximativ 998 milioane de lei, după ce, la finalul primului trimestru al anului în curs, datora statului aproape 922 milioane de lei.

Următoarele două locuri în top sunt ocupate de două companii care fac parte tot din cadrul CFR, şi anume "Electrificare CFR" SA şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "CFR - Marfă" SA. Prima dintre acestea a acumulat în doar trei luni datorii de circa 261 milioane lei, întrucât nu apare pe lista publicată de ANAF cu trei luni în urmă. "CFR Marfă" datorează statului 249 milioane de lei, de la 221 milioane de lei, în martie.

A cincea pe lista marilor datornici se află Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA, care şi-a crescut datoriile de 142 milioane de lei, în martie 2011 la aproape 190 milioane de lei, la finalul lui iunie, acest an.

"Telecomunicaţii CFR" (139 milioane lei), "European Food" (134 milioane lei), Compania Naţională "Poşta Română" (104 milioane lei), "Silo Impex 2007" (91 milioane de lei), Societatea Naţională "Îmbunătăţiri Funciare" (76 milioane lei), "Labormed-Pharma" (66 milioane lei) şi "Galaxy Tobacco" (62 milioane lei) sunt următoarele şapte companii care apar pe lista marilor datornici la stat.

Domnul Daniel Ionescu, doctor în economie, ne-a spus că motivul magistral pentru care arieratele se înmulţesc, "aducând în sarabanda datornicilor şi marii contribuabili", îl constituie menţinerea la un nivel scăzut a masei salariale în veniturile generate de economia naţională, "având ca vector creşterea ratei TVA cu 26,3%, care a amputat capacitatea de reproducţie economică a afacerilor din economia României".

Domnia sa este de părere că majorarea numărului datornicilor mari este un fenomen care relevă starea de declin accentuat a economiei naţionale: "Fenomenul nu este localizat numai la cei mari, fiind decelabil şi în celelalte categorii de contribuabili care, ajunşi în sapă de lemn sau confruntaţi cu incapacităţi accentuate de plată creează arierate fis-cale şi cvasifiscale, forţând, pe această cale, creşterea datoriei publice. Generalizarea alertă a numărului agenţilor economici care generează arierate ar trebui să fie unul din semnalele forte care să reorienteze politicile economice şi fiscale pe care le promovează actualul Executiv, în primă instanţă, în legătură cu fluidizarea fluxurilor de capitaluri din economia reală".

Daniel Ionescu opinează că "soluţia naturală pentru ieşirea din marasmul arieratelor şi al îndatorării publice interne şi externe este la îndemână şi este formată din două verigi: dezvoltarea cu celeritate a ocupării în economia reală şi dezvoltarea unei politici productive în absorbţia fondurilor europene".

Obligaţiile restante la bugetul general consolidat, la data de 31 martie 2011, pe care le înregistrau atât companiile mari, cât şi societăţile mici şi mijlocii, au atins suma de 24,74 miliarde lei, din care aproape 15 miliarde lei erau datorii către bugetul de stat, după cum ne-au precizat reprezentanţii ANAF.

La finalul anului trecut, totalul acestor datorii se ridica la aproximativ 22.33 miliarde lei, din care peste 13 miliarde lei erau reprezentate de arieratele către bugetul de stat.

Instituţii financiare bancare, nebancare şi de asigurări: 23,2 milioane lei datorii la stat

51 societăţi de leasing financiar au acumulat o datorie de 22.772.737 lei, potrivit listei datornicilor marilor contribuabili publicată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) la 30 iunie 2011.

Cea mai mare datorie o înregistra, la 30 iunie 2011, societatea "Cardinal Leasing IFN" (4.371.492 lei), urmată de "Portal Leasing IFN" (3.399.366 lei) şi "Dunărea IFN" (3.027.899 lei).

Potrivit aceluiaşi raport, patru bănci înregistrează o datorie de 417.138 lei, iar două societăţi de asigurări figurează ca datornici la bugetul statului cu suma de 57.249 lei. (Mălina Bulai)

Daniel Ionescu: "Faptul că sunt necesare mai mult de 46 de topuri de hârtie pentru a evidenţia producătorii de arierate din economia naţională nu constată decât inexistenţa măsurilor proactive de resorbţie a arieratelor şi, de fapt, lipsa totală de preocupare a actualului Executiv pentru relansarea creşterii economice ca suport al creşterii capacităţii agenţilor economici de a-şi achita obligaţiile faţă de stat şi faţă de bugetele cu vocaţie socială (arieratele la bugetele asigurărilor de stat, sănătate şi şomaj). Apelul tot mai consistent la îndatorarea publică internă constituie una din consecinţele imediate ale acestui fapt şi ea ar fi trebuit să tragă semnalul de alarmă cu privire la sustenabilitatea proiectului BGC (Bugetul General Consolidat), mai ales că există o restricţie asumată de Guvern, cu privire la respectarea deficitului bugetar, care este negociată cu FMI".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb