• Deşi în criteriile de jurizare nu au intrat costurile, se pare că acestea se vor ridica la peste 35 de milioane de euro
Compania olandeză De Arkitecten CIE a câştigat concursul internaţional de proiecte de arhitectură organizat pentru extinderea Palatului Victoria, au anunţat, ieri, reprezentanţii juriului internaţional care au selectat proiectul câştigător. Proiectul a fost conceput de arhitecţii olandezi Boromir Medic şi Pero Buljic şi a fost ales după ce a concurat cu încă alte şase proiecte care vizau extinderea clădirii Executivului, iniţial în concurs fiind înscrise 27 de firme de arhitectură.
Reprezentantul juriului internaţional, arhitectul Dan Hanganu, a declarat că dintre toate cele şase proiecte rămase în cursa finală, cel ales răspunde cerinţelor beneficiarului.
Şeful cancelariei primului-ministru, Dorin Marian, a anunţat că Palatul Victoria va intra, în cursul anului viitor, într-un proces de consolidare şi a explicat că actualele clădiri aflate în spatele Guvernului, loc unde se va ridica noua construcţie, nu sunt adecvate pentru desfăşurarea activităţii Executivului.În privinţa costurilor necesare ridicării noii clădiri, Dorin Marian a precizat că este prematură o estimare: "O să intre în procesul legal de proiect de fezabilitate, de proiect tehnic. Nu pot să dau cu presupusul în privinţa costurilor. Probabil o să ne dăm seama cândva, pe finalul toamnei, sau poate la începutul anului viitor".
Şeful cancelariei primului ministru a explicat că în criteriile de jurizare nu au intrat costurile şi că, prin buget, au fost alocate fonduri pentru studiul de fezabilitate în 2004, iar apoi a mai fost o alocaţie bugetară pentru soluţia arhitecturală.
"Se continuă cu proiectul tehnic şi o să vedem când ajungem la stadiul de a angaja constructorul şi a discuta contractul", a afirmat Dorin Marian.
Rectorul Universităţii de Arhitectură, Emil Barbu Popescu, a afirmat, însă, că noua construcţie va avea între 30 şi 45 de mii de metri pătraţi, costul estimativ pentru construirea unui metru pătrat fiind între 700 şi 1.000 de euro.
În cursa finală, alături de olandezi, au mai fost patru grupuri franceze şi unul german.
Extinderea spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea Guvernul a fost impusă, în primul rând, de necesitatea refacerii şi consolidării Palatului Victoria. Un alt motiv a fost creşterea cererii de spaţii pentru desfăşurarea activităţii instituţiilor administraţiei publice, în condiţiile în care sediile unora dintre acestea au fost retrocedate.
Începerea lucrărilor de extindere a Palatului Victoria este prevăzută pentru al doilea trimestru al anului 2008, urmând a fi finalizate până în 2009-2010.