DE CE NU AM FOST PREGĂTIŢI ÎN AŞTEPTAREA NEAŞTEPTATULUI? Al doilea val al crizei

Liniştea nefirească de pe pieţele internaţionale din ultimele zile nu este de bun augur. Optimismul temperat, afişat de autorităţile monetare şi fis­cale internaţionale, nu îşi găseşte căi de propagare şi la nivelul pieţelor.

Vaporaşele de hârtie ale economiilor emergente din Estul Europei sunt mult prea fragile pentru a face faţă celui de-al doilea val al furtunii financiare, care se intensifică pe pieţele internaţionale. Primul val al tsunami-ului financiar, amorsat de sectorul creditelor subprime din SUA, a fost doar un avertisment pe care puţini l-au luat în seamă. Al doilea val se formează inexorabil în larg, iar forţa sa distructivă va fi de­vas­tatoare atunci când va lovi din nou "ţărmul".

Impotenţa autorităţilor, nu doar de la noi, în faţa crizei este tot mai evidentă. Aşa după cum am prognozat în urmă cu circa şase luni, vina este aruncată exclusiv în seama evenimentelor externe. Într-o economie puternic marcată de efectele globalizării se pot accepta o par­te dintre aceste scuze. Am­plitudinea efectelor interne va fi datorată, însă, structurii fiecărei economii naţionale, iar economia României a fost puternic distorsionată de excesele speculative ale ultimilor ani.

Piaţa creditelor ipotecare continuă să fie vedeta presei internaţionale. Cotidianul britanic The Telegraph scrie că falimentele de pe piaţa imobiliară americană s-au extins de la sectorul subprime şi către debitorii de calitate superioară.

Se pare că toate activele financiare au devenit subprime. Un nou val de pierderi ameninţă instituţiile financiare şi fondurile de investiţii, în condiţiile în care creditele restante, de o calitate superioară celor subprime, au ajuns la o medie de 4%, pentru o piaţă de aproximativ 8 trilioane de dolari.

O mare parte din municipalităţile, universităţile sau spitalele din Statele Unite s-au confruntat în ultimele şase săptămâni cu o dublare a costurilor creditării, ca rezultat al reducerii ratingurilor pentru asiguratorii monoline. Etalonul dobânzii de intervenţie anunţat de către Federal Reserve este lipsit de orice semnificaţie pe aceste pieţe.

În condiţiile în care băncile intermediare nu mai reuşesc să plaseze obligaţiunile municipale investitorilor, acest sector foarte important al pieţei creditării de peste Ocean se confruntă cu probleme serioase. Un emitent de calibrul Autorităţii Portuare din New York s-a văzut pus în situaţia ca, în decurs de o săptămână, să treacă de la un cost al creditării de 4,3% la 20%, conform unui raport Bloomberg. Fundamentele economice şi financiare ale noii tendinţe de creştere a dobânzilor par de neclintit.

Prăbuşirea pieţei imobiliare şi intrarea în recesiune a economiei Statelor Unite a determinat agenţia Moody"s să schimbe perspectiva ratingurilor, de la stabil la negativ, pentru toate statele uniunii. Moody"s apreciază că este foarte posibil ca ratingurile să fie reduse în acest an, conform unei ştiri Bloomberg.

Ministrul de finanţe german, Peer Steinbrück, a prezentat la întâlnirea recentă a grupului G7 de la Tokio o nouă estimare oficială a pierderilor datorate creditelor ipotecare, ajunse acum la 400 de miliarde de dolari. Instrumentele de tip CDO (Collateralized Debt Obligation) şi CDS (Credit Default Swap) au revenit în prim-plan, deoarece sunt principalul factor de amplificare a pierderilor generate de sectorul subprime. Pieţele instrumentelor CDO s-au "evaporat" efectiv, după cum scrie Financial Times.

Mario Draghi, guvernatorul Băncii Italiei, a declarat că următoarele două săptămâni sunt cruciale, deoarece vor fi publicate primele rapoarte auditate ale instituţiilor financiare. Draghi a recunoscut şi faptul că s-ar putea să fie nevoie de bani publici pentru recapitalizarea sectorului bancar.

Instrumentele derivate de credit nu mai constituie o problemă doar pentru instituţiile bancare. Cel mai mare asigurator la nivel mondial, American International Group (AIG), a înregistrat cea mai mare cădere la bursă din ultimii 20 de ani ca urmare a pierderilor determinate de emisiunile de instrumente CDS. Ce sau cine mai poate opri această avalanşă de superlative negative?

Până şi fondurile de hedging, renumite altădată pentru abilitatea lor de a scoate bani din piatră seacă, au "realizat" pierderi semnificative în prima lună a anului. Datele de la BarclayHedge arată o pierdere medie de 3,6% ca urmare a celui mai slab început de an înregistrat în istoria burselor de valori. Deşi pare redusă, pierderea medie trebuie analizată în contextul gradului de leverage extrem de ridicat al acestor fonduri de investiţii.

Presiunile inflaţioniste la nivel global conduc la creşterea accentuată a divergenţei dintre politicile monetare implementate de băncile centrale din ţările dezvoltate. Suedia s-a alăturat Australiei în creşterea dobânzii de intervenţie, după ce inflaţia a ajuns la 3,5%, cu mult peste ţinta de 2%. Preţurile producătorilor au crescut în Japonia cu o rată anuală de 3% în ianuarie, cea mai ridicată valoare din ultimii 27 de ani.

"Consumatorii trebuie să ia măsuri mult mai drastice de stabilizare a finaţelor personale în faţa preţurilor tot mai mari ale combustibililor şi alimentelor, veniturilor stagnante şi a datoriilor record", a declarat, pentru Bloomberg, Richard Curtin de la Universitatea din Michigan. Acesta apreciază că economia americană a intrat într-o recesiune prelungită, cu mult mai dureroasă decât alte episoade de stagnare economică. New York Times scrie că "inflaţia globală a urcat la un nivel istoric" şi arată că ritmul de creştere al preţurilor a ajuns la cea mai mare valoare din ultimii 16 ani pentru Arabia Saudită, din ultimii 14 ani pentru Elveţia şi din ultimii 25 de ani pentru Singapore.

Preţurile producătorilor din Germania au crescut cu o rată anuală de 6,6% în ianuarie 2008. Trebuie să ne întoarcem în timp până în 1982 pentru a găsi valori comparabile în cadrul celei mai mari economii europene. În aceste condiţii, nu trebuie să ne surprindă faptul că sindicatele germane, atât cele din sectorul public cât şi cele din sectorul privat, cer o creştere a salariilor cu cel puţin 8%. Valul al doilea se manifestă nu doar la nivelul crizei financiare, ci şi în spirala preţuri-salarii. Nu se mai pune problema stopării acesteia, iar băncile centrale trebuie să se concentreze acum doar pe reducerea vitezei sale de rotaţie.

După ce a renunţat greu la teoria decuplării de pieţele externe, BNR va trebui să decidă până la viitoarea şedinţă de politică monetară ce va sacrifica: inflaţia sau creşterea economică? Următoarea dobândă de intervenţie trebuie să fie de cel puţin 10% pentru ca inflaţia de la sfârşitul anului să nu se scrie cu două cifre.

Asemeni cetăţeanului turmentat al lui Caragiale, aş dori să întreb autorităţile noastre, fiscale, monetare sau de orice altă culoare: eu unde îmi ancorez aşteptările inflaţioniste?