DE CE NU GĂSESC AUTORITĂŢILE SOLUŢIILE ANTICRIZĂ?  Portretul lui Dorian Gray

Primul trimestru din 2009 este aproape trecut, iar eficienţa soluţiilor anticriză ale guvernelor încă se lasă aşteptată. Guvernatori de bănci centrale şi prim-miniştri încearcă să promoveze acum importanţa aşteptărilor optimiste pentru evitarea depresiunii eco­nomice.

Dar tocmai exuberanţa iraţională, mai ales pentru economiile emergente din Estul Europei, a fost cea care ne-a adus în această situaţie. Din interes, miopie sau ignoranţă, autorităţile au negat până în ultimul moment toate sem­nalele de avertizare.

Fără să ţină cont de uriaşele dezechilibre economice şi financiare generate de politica banilor ieftini, care au condus la un grad de îndatorare fără precedent istoric la nivel mondial, guvernele şi băncile centrale s-au angrenat într-o politică iresponsabilă de susţinere a nesustenabilului.

Modul în care au închis ochii la orgia speculativă de până acum, pentru a oferi speranţa prosperităţii veşnice unui electorat credul, creează o paralelă interesantă între "târgul" autorităţilor cu banii ieftini şi Dorian Gray, eroul lui Oscar Wilde care şi-a vândut sufletul pentru a rămâne veşnic tânăr. Ascuns de privirile prietenilor săi, portretul său i-a preluat toate păcatele şi îi arăta adevărata faţă doar lui.

Nu doar economiile emergente au avut astfel de tablouri. De fapt, Estul Europei a învăţat de la "maeştrii" socialişti europeni cum se creează iluzia prosperităţii şi va învăţa, probabil, şi modul de "atribuire" a responsabilităţilor.

Premierul englez Gordon Brown doreşte acum să reglementeze la sânge sistemul bancar. "Este momentul să se stabileas­că noi reguli pentru toate băncile", a declarat Brown în faţa unui forum al laburiştilor de la Bristol.

Şeful FSA (Financial Services Authority) nu este de aceeaşi părere. Lordul Turner a declarat, în faţa unei comisii din Camera Comunelor, că fostul ministru de finanţe Gordon Brown (n.a. calitate în care superviza direct FSA) a făcut presiuni pentru ca instituţia de reglementare să nu intervină în calea exceselor speculative din creditare, conform unui articol din The Telegraph.

Un articol recent din acelaşi cotidian britanic se întreabă dacă nu cumva am ajuns la punctul de rupere al zonei euro, pe fondul unei prezentări a situaţiei dramatice din Irlanda. Fostul ministru de externe al Germaniei, Joschka Fischer, consideră că vom afla în curând dacă rezultatul constituirii eurozonei va fi dezastruos, în ciuda asigurărilor date de Jean-Claude Trichet. Poate Germania să salveze statele insolvente, în condiţiile unui an electoral şi al unor presiuni sociale în creştere?

Şi peste Ocean, autorităţile sunt preocupate doar să-şi retuşeze tabloul economic şi financiar greu încercate de excese. Secţiunea Citigroup a tabloului a fost supusă unei intervenţii la sfârşitul săptămânii trecute, dar piaţa nu mai crede în nimic.

Analiştii de la Goldman Sachs au recomandat investitorilor să evite acţiunile Citi, la foarte scurt timp de la anunţarea ultimei restructurări a fostului gigant financiar, deoarece nu sunt convinşi că este şi ultima. Christopher Whalen, de la Institutional Risk Analytics, consideră că noul acord dintre Citi şi guvern nu va rezolva problema fluxurilor de venituri şi nici nu va opri pierderile din creditare, conform unui articol Bloomberg.

Nici măcar un optimist de talia lui Warren Buffet, care tocmai a anunţat cele mai slabe rezultate ale companiei Berkshire Hathaway din ultimii 44 de ani, nu vede o atenuare a crizei în următorii ani. Iar aici vorbim nu doar de un optimist, ci de un optimist cu bani, care a participat direct la susţinerea unor importante bănci de pe Wall Street.

Ce poate să facă, atunci, un optimist fără bani, care tocmai a aflat că rata creditului său ipotecar i-a crescut din cauza deprecierii monedei?

Prin bugetul prezentat Parlamentului, guvernul arată că nu a înţeles nimic din actuala criză mondială, iar efectele acesteia asupra unei economii profund dezechilibrate sunt cu mult subestimate. România nu se confruntă doar cu o furtună care ameninţă să îi distrugă recoltele, ci cu un uragan economic şi financiar devastator. Se pare că vom fi nevoiţi să aşteptăm "rezultatele" programelor de stimulare economică din ţările dezvoltate, pentru a fi convinşi că soluţia trebuie căutată în altă parte.

Autorităţile noastre nu au avut timp să observe colapsul sistemic din jurul nostru, vizibil cel puţin de la începutul anului trecut, dar au reuşit să descopere, doar în urmă cu câteva zile, necesarul de finanţare din 2009. Unde au fost "ascunse" cele peste 20 de miliarde de euro până acum?

Mai ales în cazul economiilor emergente, tabloul adevăratei realităţi economice a fost expus la vedere, însă a fost trecut cu vederea, deoarece toată lumea era preocupată să investească în imobiliare.

Când Dorian Gray decide că doar o confesiune totală îl poate absolvi de păcate, el decide să distrugă tabloul, o încercare inutilă de eliminare nu a cauzelor care au dus la "îmbătrânirea" tabloului, ci a consecinţelor propriilor acţiuni. Sentimentul vinovăţiei şi frica în faţa asumării responsabilităţii l-au determinat să renunţe, mai degrabă, la conştiinţă.

Aceeaşi cale de ieşire este aleasă şi de autorităţile fiscale şi monetare ale momentului. Sfârşitul romanului lui Wilde îl ştim cu toţii...