De ce tace Băsescu?

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 30 august 2012

De ce tace Băsescu?

A trecut o săptămână de când am scris că "Traian Băsescu tace, tace consistent, tace întunecat, parcă s-ar afla în adâncul de sub apele din beznă ("Băsescu, cu faţa la poporul care stă cu spatele"/ BURSA din 23.08.2012), iar, între timp, tăcerea lui a devenit stridentă - Curtea Constituţională şi-a citit decizia de invalidare a Referendumului, în Parlament, Parlamentul a luat act de ea, decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, iar el s-a întors la Cotroceni, - da, EL este acolo!, Zeus este acolo!, -, dar tace.

Traian Băsescu a revenit, marţi dimineaţa, la Palatul Cotroceni, după ora 10.00, şi-a repus în funcţii consilierii demişi de Antonescu, dar tace.

Zeus şi-a înghiţit limba.

De ce?!

Mare mister!

Partizani şi adversari (şi nici una, nici alta, cu îngăduinţa dumneavoas-tră), cu toţii ştim de ce: nu poţi scoate nici un sunet, acum, nici măcar un râgâit, fără să urci pe pereţi milioanele de cetăţeni care au votat pentru demiterea ta.

Am spus-o de acum o săptămână, singura vorbă care ar putea face lumină este "Demisionez!"

Probabil că Băsescu ştie şi el asta.

Băsescu nu poate ignora că:

- peste 7 milioane de oameni au votat împotriva revenirii sale la Cotroceni;

- oricând se poate relua procedura suspendării/demisiei, după o eventuală modificare a cadrului legislativ (în sensul anulării obligativităţii cvorumului) sau actualizarea precisă a listelor electorale permanente;

- fiecare zi a ruşinoasei întoarceri la Cotroceni va fi "înnobilată" de proteste în jurul palatului;

- fiecare zi a coabitării va genera probleme suplimentare ţării şi cetăţenilor şi va genera argumente pentru reluarea procedurii de suspendare/demisie.

Tace.

Tăcerea amână.

De ce tace Băsescu?

Trage de timp?

Face poze-n curte?

Presează flori din grădină?

Nu cred.

Poate că se pregăteşte pentru nunta mezinei Eba cu iubitul ei Syda, la Snagov, una dintre cele mai politice nunţi la cort, ca să încapă toţi şefii de filiale PDL, care, până la alegerile locale, erau prefecţi sau preşedinţi de Consilii Judeţene, plus liderii de la centru.

Poate că, de fericirea să devină, din nou, socru mic, a uitat de noi.

Poate că nu.

Poate că l-a pus pe gânduri schimbul de replici scandaloase, de acum două zile, dintre Elena Udrea şi liderul Noua Republică, Mihail Neamţu: "Ei [n.r. - cei de la Noua Republică] par la fel de intoxicaţi de «virusul Antena3» ca şi cei pe care îi critică zi de zi că se lasă păcăliţi de trustul lui Voiculescu", spune prima, iar al doilea, în replică, o numeşte "regina telegondolelor".

Într-adevăr, încă nu s-a auzit "Regele a murit!" şi deja, pe partea băsesciană, se aude "Trăiască Regele!"

Băsescu nu şi-a găsit succesor, iar lupta pentru pielea ursului din pădure s-a declanşat între partizanii săi.

Poate fi şi ăsta un motiv de tăcere.

Dar, mai probabil este că Băsescu, de fapt, nu tace decât public.

Eu cred că, în perioada asta, vorbeşte şi vorbeşte al dracului de mult şi cred că face planuri şi după ce le face, vorbeşte şi le schimbă şi vorbeşte din nou.

Cred că Băsescu negociază.

Habar n-am dacă face asta, dar, după lungimea, lăţimea şi adâncimea tăcerii, aşa cred - negociază.

Ce ar putea negocia?

Coabitarea?

Coabitarea nu-l avantajează nici pe el, nici pe "Ponta, Antonescu & Socrii".

Negociază o nouă majoritate în Parlament care să-i ofere posibilitatea schimbării guvernului?

Ar vrea el!

Are atâţia bani?

Dacă reuşeşte asta, atunci cei mai bogaţi parlamentari vor fi UDMR-iştii, UNPR-iştii şi minorităţile naţionale, care îşi făcuseră, deja, plinul, la formarea majorităţii USL-iste şi deci, preţul, acum, s-a dublat.

Nu fiţi proşti!, cereţi dublu, că meritaţi!

Aţi slujit cu credinţă, omul se poate baza pe voi.

Dar, poate că negociază altceva.

Poate că-şi negociază, totuşi, demisia.

Se aude că Băsescu, Antonescu şi Ponta pregătesc o demisie colectivă.

Poate că nu-i decât un zvon fără temei real.

Dar, mi se pare cel mai întemeiat moral.

Opinia Cititorului ( 48 )

  1. N-avem noi norocul unei demisii colective, Make...

    Dar, daca tu ai dreptate si eu nu, ce-ar trebui sa facem ca sa-i convingem sa-si ia cu ei, fiecare, si cateva duzine de prieteni si colaboratori apropiati? 

    1. Unele secte au reusit si sinucideri colective!

      Nefericirea il poate face pe om sa-si dea demisia, iar Ponta si Antonescu nu sint atit de fericiti prin partidele lor, ca sa nu mai vorbim despre ce-o fi la gura Mariei! 

      Antonescu este foarte periculos. Nui multumit ca nu laputut demite pe Basescu. Tacerea lui este perfecta. Basescu numai ca mai rasufla. Il inebuneste. Ca leul se depreciaza. Este pentru Antonesu egal. Numai sa ajunga el, in virful piramidei. Un comunist perfect. Ca cu Romini ce se intimpla, petru el, un lucru conteaza. Sa dispara Basescu. Cei de teapa lui, il sustin. Mai mult, insiga Romini la revolta. Dar cei din Europa au vazut prin sita de cernut. Un slab politician. Si lingai pe linga el???

    Cred ca Basescu isi lasa adversarii sa isi duca pana la capat actiunile astfel incat, la sfarsit, sa poata sa traga o linie clara intre cei care sunt pentru tara si cei care se vand incepand cu 2 lei...

    Mult succes si ne mai auzim! 

    Presedintele Capitan are nevoie de liniste pentru a putea deslusi pericolele carora noaptea tulburarilor politice le-a presarat in calea colosului petrolier. Cunoaste acest feeling. Desi indepartat in timp ii par cunoscute aceste simptome de aceasta data este altfel. Mult mai estompat si totusi coplesitor. Nu mai este vorba de periicolul de a nu putea livra titeilul spre prelucrare pentru ca apoi produsele finite sa fie exportate pentru stingerea datoriilor in numele unei independente economice si financiare. De aceasta data tancul petrolier nu mai are importanta daca acosteaza sau nu. Pentru ca petrolul reprezinta pentru noi ca natie un instrument de inrobire. A constiintei fiecarui basttnas caruia in loc de margele lui Columnbus a primit dreptul la supunere. Lupul llui Deceball priveste inca semet pe ici si colo , dar tace si el, caci nu-i place cand i se spune a fi la categoria discount, unde mai nimeni nu vrea sa stea la taifas cu el, caci acolo nu poate exclama VIVA la vida. Dar mai are totusi NOROC. Caci asta i-a ramas celui care-si adapa calul in ultima vreme din ce in ce mai atent la ratia de hrana. Este si aici o deosebire fata de vremurile cand petrolul trebuia sa junga in conductele infometate de aurul negru. Acum teava trebuie sa nu mai existe.. De fapt doar ideea. Pentru ca daca ne-am da seama ca nu exista atunci ne-am gandi sa o producem. Si apoi ne-am pune alte intrebari. De aceea consider ca este bine sa tacem. Pentru ca asa putem sa auzim intrebarile prietenului Dorin sau ale domnului Ionescu. Si am putea sa ratam sa aflam cat suntem de brute daca nu recunoastem timbrul sonor al domnului Treichl. Si ne-am speria sa aflam cat suntem de bogati, de vreme ce locuim in Botswana daca domnul Mobius face o prezentare despre Romania. Avem nevoie de liniste sa aflam ce spune constiinta noastra si care este cursul mastodontului plutitor aflat in deriva. Ne-am trezit oare si suntem constienti ca icebergul e aproape? Capitanul il simte si totusi nu ne da de veste. Ar face-o din nou ca de fiecare data. Insa a hotarat ca trebuie sa incercam singuri sa avem curajul sa privim in bezna. Iar mai apoi vom putea sa avem posibilitatea de a gasi raspuns la intrebarile pe care nu le-am auzit , caci noi am vrut ca cineva sa ne vorbeasca pentru ca altfel am fi devenit sceptici la faptul ca nu ne-ar ramane de criticat nimic altceva decat propria persoana. Si asta produce panica. Poate mai mult decat tacerea capitanului. Buna dimineata Romania !

    Pai are gura plina de la cata UE i-au dat 7.4 milioane de pucisti. E greu cu mestecatul di digeratul vointei populare. Daca mai si vorbesti, risti sa te ineci.

    1. si ca mine alti 10,5 milioane. Noi n-am fost de acord cu referendumul. Cu noi, ce faci?

      cat trebuie sa fii de inteligent sa sustii aberatia asta, marca PDL & base?....

      Pai ce poti sa faci cu ramele? Le pui in undita si le dai la pesti. Pana una-alta, basescu mai e sustinut doar de 980.000 de oameni. Cei care nu au votat, sa fie sanatosi, nu s-au putut desprinde de manele si gratare ca sa voteze NU la referendum, daca tot il sustineau pe alcoolic.

      Odata ce n-ai fost la vot nu ai dreptul sa vorbesti. Nicaieri in lume abtinerea de la vot nu legitimeaza ceva. Nu ai nici cea mai mica dovada ca 10,5 milioane au avut o opinie. Basescu s-a ascuns ca sobolanul in spatele absenteismului traditional al romanilor.

      Mai anonimule cred ca tu ai acumgura plina de UE de la 10 milioane de oameni cu cap. Din 7,4 milioane jumate au fost minati de diferite motive meschine iar restul de prostie (neantelegere).

      pentru a legifera aceasta mizerie de clasa politica! (aici am inclus ambele tabere)cind o sa gasesc acei politicieni care sa munceasca pentru a creste bunastarea mea, sigur o sa merg la vot.

      Dute undeva sa te lamureasca cineva. 50+1. Asta A fost regula jocului. Antonescu a pierdut. Si tu la fel.

    nesimtitul ar trebui sa nu mai deschida gura niciodata in fata poporului

    Este posibil sa nu fi putut indeplini o dorinta a celor din sediul de care se teme cel mai tare Antonescu.

    Se pare ca in urma cu aproape opt ani, de acolo ar fi venit cu ordin/misiune clara de ai trimite la "instruire" la mititica pe doi mari prieteni ai lui: Patriciu si Hrebenciuc. 

    N-a reusit, pentru ca nu e Putin.Desi, se pare ca sunt din acceasi breasla. 

    Se pare... 

    Se pare, ca acesta este avantajul democratiei: sa ne dam cu parerea. 

    In rest, sa auzim numai de bine. 

    pe base il doare la "bascheti" ca 7.4 mil. i-au dat multa carne!!....probabil bifeaza zilnic cate o "solutie imorala" pe care a convins-o .....pe bani, pe santaj....etc sa schimbe barca in septembrie. la UDMR e mai simplu.....bozgorii stiu ca din noiembrie, la cum se prefigureaza rezultatul alegerilor, nu vor mai conta nici cat negru sub unghie si chiar au sansa sa piarda mult din ceea ce boc le-a oferit, deci variante de sustinere nu ar prea fi pentru ei; cu UNPR e mai greu....acolo decat reprezentantul mafiei personale a puscariabilului nastase e ceva mai sincer de partea lui base; restul sunt o cloaca care schimba barca mai des decat isi schimba chiloteii; astia probabil vor avea de ales intre bani multi oferiti acum de base & co si apoi "la revedere si drum bun" din politica inalta, confortabila si "banoasa" si oferta PSD-ului de pozitii eligibile la alegeri care sa le asigure traiul pe viitor (cum dracu il vedeti pe micky spaga sau aura vasile ramanand pe dinafara)!!.....mai grava e pentru PSD ca risca in caz ca nu ia peste 60-65% la alegeri, ca aceiasi uneperisti carora acum le cauta locuri eligibile, dupa alegeri sa ia pozitia de drepti in fata marinarului si sa intoarca iarasi votul oamenilor!!

    1. Astept ca cei ce asa gindesc. Sa moara de moarte naturala. Ca tu nu esti bun Europan. Nai condita, de omenie sa nu mai vorbim. De mic copil am invatat. Ca nu sunt neamz, ungur,sirb ...... sunt ameni. Cea ce tu nu esti. Dala sufletul tau ar avea o fata. Faza ta ar fi tare urita.

      Daca vei citi, rindurile,ce tiam scri. Si la noapte nu ai sa domi. Mai este ceva in in tine. 

    Dn.MAKE ,el n-a fost pres.VORBITOR .EL a fost si este JUCATOR . ALTII II CANTA IAR EL JOACA . E USOR DE MANIPULAT CA SI ASPAZIA .[ si multi altii . ] NOI CARE AVEM UN MIC BUSSINES ,NU MAI INTELEGEM NIMIC .APRECIEZ PERTINENTE TOT CE-ATI SCRIS IN ARTICOL ,DAR AM ZIS SI IERI : NU TREBUIESC NEGLIJATE SERVICIILE IN AMBELE SENSURI .

    Domnilor, va semnalez ca nu ma injura nimeni pina la ora asta.

    Sint acelasi. 

    Scriu pe aceeasi "linie" dintotdeauna. 

    Ce vi s-a intimplat? 

    Va convine articolul? 

    Atunci, sa ma explic: pe Voiculescu nu-l duce mintea decit la sparlit din ala simplu - iti iau banii; Ponta e un plagiator mincinos; iar Antonescu, un bufon ratat, jucind cabotin rolul de "om de lume" modern, fara sa poata evita discursul si gesturile fie provinciale, fie vetuste. 

    Astept injuraturile.

    Fara ele parca mi se strica ziua. 

    1. Astept o caracterizare la fel de dura si a lui basescu, apoi vin si injuraturile

      OK

      Basescu e chior. 

      Nu-i asa ca-i dur?

      El, de fapt, nu-i decit sasiu. 

      E si chel.

      Ok, e chior sau sasiu si chel. Despre politicianul basescu aveti ceva de spus? Despre ceilalti tastatura a mers singura, sa vedem daca despre basescu mai e asa viteaza.

      Nu evidentiez adevarurile din articol si partea "semnalez" . Ele exista. Voi evidentia erorile , fiindca eu cred in capacitatea d-lui Make de a gindi logic si pe argumente , nu pe "emotii"

      1 - Referendumul nu trebuia sa aiba loc . 

      Presedintele USA , G.W. Bush avea la un moment dat sub 21% popularitate . Dar toata America i se adresa cu acelasi respect ( in public) si era numit exclusiv "mr. President" . Orice partid politic din Romania care spreculind scaderea de popularitate a unui presedinte roman forteaza demiterea lui inainte de termen , fara a avea "temei legal" ( asta spune CC daca a comis acte grave , sau NU ) - deci orice partid facecare face asa ceva , comite o "mirsavie" , o ticalosie impotriva poporului roman . Ticalosia e cu atit mai mare cu cit poporul roman nu are un grad de "cultura politica " ridicat , este "pre-logic" ( emotional in decizii ) , este vulnerabil la coruperea si presiunile venite din partea unor "puternici" ai zilei . 

      Referendumul de demitere a unui presedinte al Romaniei e un instrument de folosinta in cazuri exceptionale ! Si sunt ticalosi cei care i-au schimbat "destinatia" condusi de interese personale (fiindca sunt "potentiali" puscariasi )  

      Atentie ! Desi poate ca ceea ce exprim s-a mai spus , "logica" mea nu e "pro" , sau "anti" un anumit presedinte , ci e logica PRO educatie civic -democratica a poporului roman si PRO mentinerii unui limbaj de respect si civism in "spatiul public" asa cum vedem in USA , unde chiar daca G.W.Bush a tirit o tara intr-un razboi perdant , folosind argumente mincinoase si popularitatea lui a fost la 21% , el a fost tot "mr. President" atita timp cit nu i-a expirat mandatul . Si el e "mr. President" nu fiindca majoritatea americanilor il mai "vor" , sau il mai respecta , el e "mr President" fiindca americanii SE RESPECTA PE EI INSISI , isi respecta democratia , isi respecta "regulile jocului democratic" , respecta legalitatea . 

      Spre deosebire de "spatiul public" dimbovitean care a devenit o "albie de porci" in care se varsa zilnic laturi ( murdarie) Dar ...nu intimplator ! Ci deliberat , intentionat , cu scop precis , ticalos , de a "demola" civismul , de a confuza spiritele , de "relativiza" legea . Numai astfel pestii rapitori si lacomi pot "functiona" in continuare ...Asta e problema lor ! Pe care si-o rezolva cu "prostia" noastra .(cita o avem )  

      Noi , ARDELENII , mindri de trecutul nostru aflat sub influenta civilizatoare a Occidentului , nu putem privi decit cu repulsie si dispret spre "fenomenele politice" de la Bucuresti .

      Sper ca d-l MACKE sa inteleaga asta .  

      Pai multi, foarte multi din cei care varsa laturi in spatiul dambovitean au fost si sunt ardeleni. Las-o jos pe asta cu ardelenii superiori, ca sunteti la fel de buni/prosti ca si bucurestenii, constantenii, sucevenii, timisorenii sau craiovenii.

      Draga Make,

      inseamna ca te-ai intrecut pe tine insuti. Noi comentacii am inteles ca trebuie sa intelegem...Ieri noapte nu prea am reusit sa dorm fiind buimacit si nu frustrat(prietenul Dorin stie de ce). Am fost la o lansare de carte a doamnei Hertha Müller si vernisajul unei expozitii legate de cei constransi sa ia calea exilului. O batrana doamna an de fabricatie 1915, insa perfect indreptatita sa treaca de TÜV(spaima posesorilor de licenta pentru a visa si incapabili sa-si cumpere un cal nou, similar RAR mioritic) m-a facut sa inteleg mai mult despre fiinta umana. M-a facut sa realizez cat putem sa ne calcam pe inima pentru ca noua personal sa ne mearga mai bine. Dorinta de altfel absolut fireasca dupa filozofia darwinista. Si atunci se mai isca o intrebare: sa fie credinta care ne indreapta sa fim buni, drepti si frumosi sufleteste leitmotivul unui lung metraj cu titlul "The road to perdition". Ne-a fascinat si fermecat cu modul in care a reusit sa traverseze mari si tari pentru a intelege destul de timpuriu si a face si pe altii ca mine sa inteleg si pentru care ii sunt recunoscator ca experienta de viata acumulata in principal in doua dictaturi (anii 30 in Germania si ulterior razboiului in Brasilia) a facut-o sa recunoasca ce inseamna prietenia sau mai ales relatia interumana de proximitate si cat de intensa trebuie sa fie pentru a estompa fandosesile politicului. Ne-a aratat ce inseamna spiritul intreprinzator vazut prin prisma omului care nu a avut cel mai mic coeficient de pregatire profesionala specifica,insa compensat cu dorinta de supravietuire a naufragiatului. Ziarul ZF probabil ca mai trage cu ochiul din cand in cand la articolele tale si incepe si el sa-si puna intrebari"optimisti, dar cu cine", lasand de asemenea loc la cateva comentarii. Ma incumet sa spun cu noi comentacii tai Make care am inceput sa nu ne mai decimam verbal bineinteles prin cele mai extravagante rafinetzuri prozaice , deoarece injuraturile neaose nu ne mai zgaltzaie sentimentul. Am devenit un fel de arlechini ai democratiei presei scrise pe care un chiuaua nu mai reuseste sa-l impresioneze chiar si cu statie de amplificare conectata pentru cresterea tonusului muscular al latratului. Ai invins prin faptul ca ne-ai pus sa gandim, iar noi ne-am primit ratia aproape zilnica, devenind astfel dependenti de doza cotidiana pentru supravietuirea creierului. Sau poate ca acesti colegi ai mei in ale comentariului meu din miez de noapte savureaza inca la Capsa cafeaua dandu-si seama ca Buna Dimineata Romania inseamna fiecare dintre noi cu visurile si dezamagirile lui , incoltite la VIVA sau NOROC pentru ca desi visul ne ofera speranta , dezamagirea ne ofera sansa. De a ne ridica si ara mai departe. Asemenea boului. Care la ceas de seara desi ostenit de munca poate sa doarma linistit. Caci ii este egal. El poate zi de zi sa faca acelasi lucru, pentru ca in timp ce muncea a ajuns la o concluzie pe care taurul nu ar fi putut sa o finalizeze din cauza luptelor politice. Si anume ca daca cele doua VIVA si NOROC s-ar uni atunci si celelalte dobitoace vor intelege sensul Norocolui de a Trai!  

      Nu, mi-e frica.

      Gura pacatosului adevar graieste. Va este frica!!! Stiu ca ati vrut sa pareti ironic, dar v-a iesit exact pe dos.

      De acord.

      Nu-mi place, insa, caracterizarea "romanilor" - americanii nu-s mai breji, in schimb, "elitele" lor, da.

      A doua obiectie: am spus, altadata, ca Referendumul reprezinta o speculatie asupra scaderii de popularitate a presedintelui, subintelegind ceea ce pe buna dreptate sustineti - prin urmare, nu gresesc nici partial. 

      Mi-e frica.

      Mut ist Widerstand gegen die Angst, Sieg über die Angst, aber nicht Abwesenheit von Angst- Mark Twain-"Curajul este rezistenta impotriva fricii, a victoriei asupra ei , insa nu absenta acesteia. Q.E.D. Pentru comentacii nostri fideli se admite recurs.- rezumand in stilul meu priceless papagal I have eggs, it means I am also a chicken :-)

      Luati-va de mana cu Aspazia Cojocaru si Ioan Rus. Sau rugati-l pe Ctalin Stefanescu sa va mai cheme in emisiunea lui, sa dea din cap aprobator la tot ceea ce spuneti, poate va mai trece frica asta romaneasca.

      Tu, care unesti trei puncte colineare, pe traseul ondulat.

      Tu, care, dupa trei sute saizeci de grade, cobori din lift, fara sa trintesti usa, 

      Tu, la care suma patratelor catetelor este egala cercului cu ipotenuza diametru, 

      Tu, cu paralele disperate sa se intilneasca fie si la Capsa, 

      Tu esti cel care da dimensiunea.

      Ramaneti la limba germana, o cunoasteti mai bine. Subtilitatile limbii engleze va depasesc.

      Nu indraznesc sa mai ies din casa, ma tem si de o picatura de ploaie, ma feresc sa nu ma traga curentul: vorba lui Bertolt Brecht: "De cind mi-ai spus ca ma iubesti, ma tem sa nu pateasca iubitul tau, cumva, vreun rau" (asta e ideea, citatul este, cert, inexact).

      este pericol sa-ti fie pusa fiola alcoolscop, iar daca vei reusi sa treci cu brio testul s-ar putea sa pici din cauza paragrafului 9.13 coroborat cu 9.11 pentru infractiunea de neatentie comisa la 13:25 ora locala , nefiind in masura sa iei cunostiinta de mesajul interior al comunicatului "Bulgaria a câştigat 6 milioane de euro din închirierea plajelor ". Daca ai fi urmarit atent realitatea socanta(trebuie cumva sa facem audienta:-), ai fi putut deslusi ca domnul Catalin Stefanescu este cel care a luat in arenda plajele bulgaresti, pentru ca el de fapt l-a contrazis pe domnul Make, insa daca s-ar fi prins cei 7.5 mil de alegatori poate nu ar fi reusit sa stranga nisipul necesar pentru a avea privilegiul sa dea cu grebla dincolo de hotare, in tara concurenta fiind mare, intr-asa fel de mare incat un domn politician chiar si-a lasat sa fie inregistrata la OSIM, insa in lipsa de cvorum a fost validata numai prin CNP(atunci nu cunosteam sa am sustinerea lui Dorin pentru a putea pune si eu piciorul pe instrument(mai degraba calcand de priceless papagal pe el in realitate) ca sa-mi sparg nasul din neatentie zicand la organe ca de fapt m-au lovit pietzistii cu ghiogha lui Dragos, neavand in dotare letopisetul Basarabilor! Concluzie pentru toti cei care sunt pasibili sa calce pe BEC. Nu confundati niciodata ordinea literelor intr-un cuvant. Inflatia din punct de vedere al consecintelor poate in cazul BCE sa reduca nivelul de cumparare al cetateanului, in cazul BEC poate sa o creasca. Problema ramane insa ce facem cu cetateanul turmentat.

      cu stiutul limbii germane e un truc. Spun pe google mi-e frica. El ma intreaba de cine. Eu raspund de mine. Atunci imi zice fa-te anonim. Ii spun - nu pot sa fur identitatea altuia. Atunci ma sfatuieste sa fac o subtilitate. Se pare insa ca nu mi-a reusit. Teach me , Meister!

      pentru ca dl. anonim m-a devoalat la rafinetzurile englezesti preiau pilda picaturii de ploaie si a curentului in contextul iubirii pe care suntem bucurosi sa o traim si care in acelasi timp ne trezeste un sentiment al responsabilitatii fata de perpetuarea noastra ca specie, intorcandu-ne insa prin intermediul fricii din nou in individualism. Un Faust care nu cauta alchimia absolutului ci doar a iubirii. Trebuie doar sa vedem cine are mai mult frica sau mai bine zis mai mult curaj.

      Draga Make,

      cuvintele tale imi sparg timpanul egoului artistic si doresc pentru o imagine clara o corectura :

      unesc puncte coliniare pe un traseu ondulat luand insa in calcul existenta unei derivate de gradul intai pe traseu. Cobor din lift netrantind usa pentru ca o percep prea tarziu in campul vizual si astfel zgomotul este atenuat de urletul de durere al nasului stiut ca va fi castigator in lupta pentru primul loc cu piata. Suma patratelor catetelor nu as indrazni decat cu patratul rezultat din ipotenuza subjugata total cercului. Iar paralele sunt disperate de intalnirea cu Absolutul la Capsa pentru a intelege dimensiunea universului numit Bursa.  

      Normal ca ti-am spart timpanul, nu le am de loc cu poezia, nu reusesc nic macar sa o citesc, daramite sa o alcatuiesc...

      Ardelean mandru de istoria ardeleneasca :))) 1000 de ani de ocupatie. Daca nu va eliberam acum 100 de ani acum scriai in ungureste.

      cum sa te scuzi , versurile tale m-au buimacit cat sa nu dorm din nou la noapte. Timpanul egoului artistic se referea la cuprinderea axelor temporala , spatiala si umana care converg in DIMENSIUNE. Nu exista un sinonim pentru absolut, ar fi un pleonasm la adresa perfectiunii. De aceea aprob parerea unei personalitati care graia astfel: Filozofia se ocupa de miezul fructului, arta vietii de pulpa lui.

      Reîntoarcerea lui Patriciu la Cotroceni prin mila maselor de parlamentari, aproape aceleaşi care votau cândva conversia datoriilor Petromidia în obligaţiuni, reprezintă o frumoasă tiflă dată poporului îngenuncheat la patruzeci şi şase la sută.

      Dacă urci prin Grădina Botanică spre sere poţi vedea pe cerul patriei fumul gros de trabuc adiind a fripturi iar dacă te apropii de zidul gros al fostei reşedinţe regale poţi beneficia, alături de Ghişe, de puţin scrum scuturat pe fontanela tărtăcuţei tale gânditoare. Ce scârboşenie! 

      P.S. V-am devoalat părerea mea în chestie pentru că mi-a plăcut foarte mult poezia de la punctul 9.14.

      Tudor Vasiliu 

      Doamne!, cine m-a pus?!

      Realmente, am probleme cu arta poeziei, nu pot citi poezii; la fel cu unele subspecii artistice - opera si spectacolul de teatru (ma ridic si plec, la mijloc, pentru ca nu sint subtitrate si ma distrag curcubeele de saliva aruncate de actori, in lumina reflectoarelor).

      Recunosc ca este o infirmitate, dar asta e - cind dau de poezie, ma incretesc. 

      desi il suspectez a fi sfetnicul de taina al presedintelui. Modus operandi e acelasi. Fara P.S. poate insa as fi terminat pledoaria. Un cuvant m-a "incretit" vorba ta, draga Make. DEVOALAT - "pentru ca dl. anonim m-a devoalat la rafinetzurile englezesti " paragraf 9.19 facand referire la 9.16. CBS(codul bunului simt nu canalul mediatic). Sa fie revolta geniului de a nu putea fi recunoscut de mase, care insa odata eliberat de fraul anonimitatii , insa inhamat imediat la capastrul celebritatii nu a mai rezista tentatiei de a da lovitura de gratie? Nu vom sti niciodata pentru ca geniile nu se explica, ele trebuiesc recunoscute si de aceea merita veneratie.

      Ai perfecta dreptate

      Cei ce se nasc svuli. Sunt din nastere. Taticul tau sau mamica ta nu are nici o vina. Dar ca esti sovin da. Este vina lor. Vai de asa parinti. Eu sunt de nationalitate germana. Am trait acolo. Din cauza celor ca tine am fugit. La noi trsesc oameni. Nu schele ca tine.

    Tace pentru a lăsa băsiștii să mănânce mai mult c..at. În comparație cu ei, Băsescu e chiar simpatic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb