DE TEAMA SANCŢIUNILOR AMERICANE Gazprombank a blocat conturile companiei petroliere PDVSA din Venezuela

D.I.
Internaţional / 18 februarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Banca rusă Gazprombank a blocat conturile companiei petroliere de stat PDVSA şi tranzacţiile cu aceasta, pentru a reduce riscul de a nu respecta sancţiunile Statelor Unite, a declarat duminică o sursă din instituţia financiară, transmite Reuters.

În timp ce multe firme străine şi-au redus expunere la PDVSA după impunerea sancţiunilor, faptul că o bancă apropiată statului rus ia o astfel de măsură este semnificativ, pentru că Kremlinul s-a aflat printre cei mai puternici susţinători ai preşedintelui Nicolas Maduro.

"Conturile PDVSA sunt în prezent blocate. Operaţiunile nu pot fi efectuate", a spus sursa.

Gazprombank nu a răspuns solicitărilor de informaţii exprimate de Reuters.

PDVSA a anunţat pe contul său de Twitter că informaţia este falsă, dar nu a răspuns unei solicitări de comentarii.

Reuters a relatat în această lună că PDVSA solicită clienţilor companiilor sale mixte să depună banii obţinuţi din vânzările de petrol în conturile sale de la Gazprombank, potrivit unor surse şi unui document intern, în încercarea de a evita noile sancţiuni americane împotriva PDVSA.

Washingtonul susţine că sancţiunile, impuse pe 28 ianuarie, au rolul să blocheze accesul lui Maduro la veniturile din petrol ale ţării, după ce liderul opoziţiei, Juan Guaido, s-a proclamat preşedinte interimar şi a primit sprijinul larg al Occidentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb