Decizia în cazul "Astra", amânată pentru 11 noiembrie

P.B.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 noiembrie 2015

Decizia în cazul "Astra", amânată pentru 11 noiembrie

Decizia în cadrul procesului în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cere deschiderea falimentului pentru Astra Asigurări a fost amânată, din nou, pentru a treia oară, următorul termen in instanţă fiind programat pentru 11 noiembrie, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Tribunalului Bucureşti.

Primele înfăţişări în acest proces au avut loc pe 12 şi 26 octombrie, ultimul termen fiind pe data de 9 noiembrie. În şedinţa de ieri, instanţa a amânat pronunţarea "asupra cererii de intervenţie formulată de Hussar Marian şi asupra cererii de suspendare formulată de către debitoare (n.r. Astra), la data de 11.11.2015".

La termenul din 26 octombrie, unul dintre motivele care au stat la baza deciziei instanţei a fost o cerere de intervenţie din partea unui asigurat Astra, după cum ne-a explicat avocatul Gheorghe Piperea, domnia sa intrând în proces ca partener al Rominsolv SPRL (administratorul judiciar al Oltchim, societate aflată în insolvenţă, care are de recuperat 10 milioane de euro de la Astra).

Potrivit domniei sale, definitivarea în instanţă a deciziei privind falimentul Astra poate să dureze cel puţin opt luni, în condiţiile în care hotărârea implică aproximativ 1,8 milioane de creditori.

În opinia domnului Piperea, amânarea deschiderii procedurii de faliment înseamnă că asiguraţii Astra trebuie să mai aştepte până ca Fondul de Garantare să le dea banii, întrucât acele sume se disponibilizează doar după ce hotărârea devine definitivă, după ce trece şi pe la Curtea de Apel.

Avocatul a criticat, recent, ASF pentru felul în care autoritatea s-a descurcat în acest proces, spunând că reprezentanţii acesteia "parcă nu vor să deschidă procedura falimentului"

În plus, domnul Piperea a criticat şi Codul de Procedură Civilă, care, în opinia domniei sale, permite oricui să intervină în orice dosar şi să blocheze procesele prin apeluri la cereri de intervenţie în cazul în care acestea sunt respinse.

Gheorghe Piperea ne-a spus că societăţile de insolvenţă propuse de ASF ca lichidatori la Astra, respectiv KPMG Restructuring SPRL şi Dascăl Insolvency SPRL, au probleme mari de incompatibilitate, domnia sa venind cu propunerea unui lichidator internaţional independent. ASF a aprobat lista practicienilor în insolvenţă care se califică pentru selecţia finală în cazul falimentului societăţii Astra, printre cele şase firme avizate fiind prezentă şi KPMG Restructuring. Potrivit ASF, cele şase companii au fost KPMG Restructuring, Cabinet Individual de Insolvenţă Niţu Marius Ionuţ, Cabinet Individual de Insolvenţă Săvoiu Iulian, CITR Filiala Cluj SPRL, Dascăl Insolvency SPRL şi Five SPRL.

Consiliul ASF a decis la finele lunii august să ceară instanţei intrarea în faliment a Astra Asigurări, după ce compania, aflată în administrare specială, nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital.

Compania de asigurări s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, având că administrator special KPMG Advisory. La momentul anunţului ASF că va cere falimentul Astra, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile.

ASF a depus pe 8 septembrie, la Tribunalul Bucureşti, cererea pentru deschiderea procedurii de faliment a Astra Asigurări, căreia ASF i-a retras autorizaţia de funcţionare la finele lunii august, după ce planul de redresare financiară a eşuat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb