DECIZIE CCR: Parlamentarii rămân cu pensiile speciale

S.B.
Politică / 5 mai 2022

Parlamentarii rămân cu pensiile speciale

Curtea Constituţională a admis, joi, excepţiile de neconstituţionalitate privind legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, astfel că aleşii vor avea din nou dreptul la pensii, la finalul mandatului, în funcţie de numărul de mandate, au precizat surse din cadrul CCR, potrivit news.ro.

Câteva zeci de foşti parlamentari au atacat în instanţă eliminarea acestor pensii. Ulterior, CCR a explicat într-un comunicat că legea "a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor". "Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale obiective şi exprese în acest sens, denotă o atingere adusă însăşi unei valori fundamentale a statului, şi anume a caracterului său democratic", a argumentat Curtea.

Excepţiile de neconstituţionalitate privind Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale, au fost depuse la instanţe din toată ţara.

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.

Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan afirma, anul trecut, că atitudinea foştilor parlamentari care au contestat decizia de a le fi suspendate pensiile speciale, dând în judecată secretariatele generale ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, este una ruşinoasă.

"Faptul că au fost anulate indemnizaţiile speciale e o dovada de voinţă politică a actualei majorităţi parlamentare. Declaraţii aţi mai avut până acum dar vot concret nu. Aşadar, voinţă a existat, comportamentul celor care au contestat această decizie mi se pare ruşinos", a declarat Turcan.

Deputatul USR Cristina Prună a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre scenariul respingerii, joi, de către CCR, a abrogării pensiilor parlamentarilor, că trebuie văzut impactul unei astfel de decizii.

Ea a arătat că aceste pensii ale foştilor aleşi sunt între 4.000 şi 6.000 de lei, în funcţie de numărul de mandate, iar unii ajung la 16.000 de lei pe lună, astfel că Parlamentul ar urma să plătească din bugetele celor două Camere milioane de lei.

"În şedinţa din data de 5 mai 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr.7/2021 pentru modificarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională. Curtea a observat că, potrivit art.76 alin.(3) din Constituţie, "La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere". Este o exigenţă constituţională ca scurtarea termenelor procedurale şi accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgenţă [art.76 alin.(3)], şi nu a celei generale [art.75]. Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său", a transmis Curtea.

Respectarea art.75 şi art.76 alin.(3) din Constituţie constituie fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament şi, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea naţională, precizează instituţia.

"Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale obiective şi exprese în acest sens, denotă o atingere adusă însăşi unei valori fundamentale a statului, şi anume a caracterului său democratic. Totodată, în acest context, Curtea a reţinut şi încălcarea principiului securităţii juridice. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin.(3) în componenta referitoare la democraţie, art.1 alin.(5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei, precum şi ale art.75 şi art.76 alin.(3) privind desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor. Decizia este definitivă şi general obligatorie", conchide CCR.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dar pt. 300 ...

    1. 300, dar dupa Termopile (nu inainte).

    Ce mari realizari au facut dobitocii astia ca sa merite atata banet, au pus tara pe chituci,

    pentru asta trebuiesc platiti pana or intra in groapa!? 

    Daaa si mergem și la război sa apărăm pensiile nesimțite și toate privilegiile unora.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb