Declaraţia privind Parteneriatul Strategic a fost semnată de preşedintele Iohannis şi omologul bulgar

D.T.
Miscellanea / 15 martie 2023

Declaraţia privind Parteneriatul Strategic a fost semnată de preşedintele Iohannis şi omologul bulgar

Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său bulgar, Rumen Radev, au semnat astăzi Declaraţia privind Parteneriatul Strategic între România şi Bulgaria, informează Agepres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Declaraţia de Parteneriat Strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice şi a cooperării transfrontaliere, îmbunătăţirea conectivităţii şi a infrastructurii dintre cele două ţări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securităţii energetice, promovarea energiei verzi.

De asemenea, documentul se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum şi la colaborarea întărită în domeniile apărării şi securităţii, în contextul dificultăţilor numeroase provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susţinerea în continuare a Kievului, întărirea Flancului estic al NATO şi restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre, adaugă sursa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6187
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2332
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9795
Gram de aur (XAU)Gram de aur456.5018

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb