DECLASIFICARE ILEGALĂ, VINOVAŢII NU EXISTĂ Magistraţii solicită redeschiderea dosarului Adinei Florea

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 mai 2020

Asociaţia Mişcarea de Apărare a Statutului Procurorilor (AMASP) solicită Procurorului General, Gabriela Scutea, să verifice legalitatea deciziei de clasare emisă de Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) în cazul procurorului Adina Florea, în dosarul declasificării ilegale a protocolului încheiat între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul General.

Reprezentanţii AMASP cer redeschiderea dosarului în condiţiile în care sunt pronunţate două decizii contradictorii în acest caz.

Astfel, există o decizie de renunţare la urmărirea penală faţă de grefiera care a recunoscut că a sustras documentul respectiv, la cererea procurorului Adina Florea, sentinţă emisă după ce procurorii Parchetului General au constatat că fapta penală există, dar este de gravitate redusă.

În schimb, faţă de Adina Florea, unul dintre procurorii SIIJ a emis soluţia de clasare motivând că fapta nu există. Ulterior, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de Darius Vâlcov, fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă, care a publicat, în august 2018, pe Facebook documentul clsificat sustras de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

"Raportat la această situaţie de fapt, amintim că faţă de numita N. I., grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, (...) soluţia de renunţare la urmărirea penală a fost confirmată prin încheierea Judecătoriei Constanţa din 12.12.2018, care a reţinut existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii, însă a arătat că fapta prezintă un grad de pericol social redus, prin raportare la împrejurările concrete de săvârşire a faptei şi de scopul urmărit, în sensul că suspecta a efectuat o copie de pe un document clasificat la solicitarea unei alte persoane în raport cu care se afla în poziţie de subordonare.

(...) În acest context, atât timp cât o instanţă de judecată a reţinut cu caracter definitiv faptul că grefierul N. I. a săvârşit o infracţiune, la solicitarea expresă a procurorului Adina Florea, iar SIIJ a pronunţat o soluţie de clasare, reţinând faptul că procurorul Adina Florea nu a săvârşit în materialitatea ei vreo faptă penală în legătură cu aceleaşi împrejurări, se constată o contradicţie flagrantă între cele două soluţii (...), fiind practic ireconciliabile", se arată în comunicatul de presă emis de AMASP.

Procurorii din cadrul respectivei asociaţii profesionale consideră că verificarea deciziei de clasare emisă de SIIJ se impune, în condiţiile în care, Adina Florea s-a înscris în cursul lunii februarie la concursul pentru ocuparea unor posturi de execuţie în cadrul Inspecţiei Judiciare, iar calitatea de inspector judiciar este incompatibilă cu existenţa oricăror suspiciuni care ar plana asupra carierei profesionale şi integrităţii sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb