DECLINUL CONTINUĂ Investitorii renunţă la acţiunile companiilor greceşti

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 decembrie 2014

Investitorii renunţă la acţiunile companiilor greceşti

Randamentul obligaţiunilor elene pe trei ani, la cel mai ridicat nivel de la momentul emisiunii

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Grecia şi obligaţiunile elene au scăzut şi ieri, în condiţiile în care temerile investitorilor, referitoare la perspectivele politice şi financiare ale ţării, au alimentat cererea de active considerate sigure.

Totuşi, declinul de ieri, de pe piaţa acţiunilor din Grecia, a fost mult mai mic comparativ cu ziua precedentă. Titlurile celei mai mari bănci din ţară, "National Bank of Greece" SA, s-au depreciat cu 1,2% la ora locală 17:12, ajungând la 1,61 euro, iar cele ale "Alpha Bank" AE - cu 0,8%, la 49,2 eurocenţi. Acţiunile "Piraeus Bank" SA au pierdut 2,75, atingând 1,09 euro.

Indicele major al Bursei din Atena, ASE, a coborât cu 1,4%, la 890,54 puncte.

Amintim că marţi a fost ziua cu cea mai mare volatilitate a pieţei elene din august 2011 până la momentul actual. În 9 decembrie, indicele ASE a consemnat cel mai important declin de după 1987: -12,7%.

În opinia analiştilor, problema care priveşte acum piaţa Greciei este posibilitatea ca guvernul de la Atena, care are o majoritate fragilă, să cadă, ceea ce va atrage după sine "colapsul" economiei.

Ieri, randamentul obligaţiunilor de stat elene cu maturitatea la trei ani a urcat cu 130 de puncte de bază (1,3 puncte procentuale), la 9,52% - cel mai ridicat nivel de la momentul emisiunii acestor titluri, în luna iulie. Randamentul obligaţiunilor de referinţă, cu scadenţa la zece ani, a crescut cu 53 de puncte de bază, la 8,59%.

Volatilitatea de pe piaţa Greciei îndepărtează investitorii de acţiunile companiilor elene. Aceştia şi-au retras aproape 100 de milioane de dolari din fondul Global X FTSE Greece 20 ETF (GREK) în ultimele patru luni. Fondul, care are deţineri la "National Bank of Greece" SA, "Piraeus Bank" SA şi "Hellenic Telecommunications Organization" SA, este tranzacţionat la un nivel apropiat de minimul ultimelor 16 luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb