Defecte de sistem şi Dorei ca "patroni"

Pentru a putea derula efectiv o activitate conformă, societatea comercială trebuie să fie autorizată să funcţioneze.

Autorizaţiile administrative sunt emise în vederea certificării conformităţii locaţiei, dimensiunii, organizării, logisticii şi personalului cu cerinţele sanitare, sanitar veterinare, de protecţie contra incendiilor şi de protecţie a mediului. Lipsa conformităţii poate fi remediată, însă nerespectarea termenelor legale pentru remediere determină nulitatea sau, după caz, dizolvarea de drept a societăţii, pentru ilegalitatea/imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii.

Societăţile comerciale care fac comerţ cu bunuri şi servicii destinate populaţiei trebuie, de asemenea, să obţină autorizaţii şi acorduri de la autorităţile administrativ-teritoriale pe a căror raza teritorială se desfăşoară acest comerţ, în conformitate cu OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

Pentru valabila constituire, unele societăţi din domenii specifice (bănci, instituţii financiare nebancare, asigurători, entităţi reglementate ale pieţei de capital etc.) trebuie să obţină avize sau autorizaţii prealabile de la autorităţile administrative competente. Ţine de conceptul de control şi supraveghere, dar mai ales de monopol: unele activităţi economice sunt destinate persoanelor sau instituţiilor cu pedigree.

Aşadar, autorităţile centrale sau locale sunt implicate în activităţile comerciale. Dacă emit autorizaţii, avize, licenţe, certificate, îşi asumă, cel puţin implicit sau parţial, responsabilitatea pentru ceea ce face comerciantul. Vina acestuia se diluează în responsabilitatea autorităţii. Cu cât mai multe organe, cu cât mai mulţi indivizi deserviţi/afectaţi, cu atât mai diluată vina comerciantului. Dacă nu le emit sau le retrag, autorităţile sunt responsabile pentru lichidarea afacerii ilegale/nocive/riscante.

În caz contrar, statul este un eşec. Conform preşedintelui Iohannis, Statul român e un stat eşuat, nu?

În mod normal, într-o societate care pune un atât de mare preţ pe siguranţă şi sănătate, afacerile cu potenţial ridicat de risc asupra populaţiei nu ar trebui să poată fi lansate sau să fie lăsate să continue fără o verificare prealabilă şi, respectiv, fără un control ulterior curent efectuat de autorităţi. Altfel, nu s-ar justifica bugetele enorme alocate din bani publici extrem de numeroaselor organe de control (deseori cu competenţe paralele sau contradictorii).

Exemplele cele mai vizibile azi sunt afacerile cu centrele de găzduire şi îngrijire a persoanelor în vârstă sau cu dizabilităţi şi afacerile cu carburanţi, cu utilităţi comunale şi cu alimente furnizate în cantităţi foarte mari populaţiei. Dar în trecut au fost tragedii în cluburile underground, în clinicile medicale, în transportul de mărfuri periculoase etc., întrucât a "operat" nemilos un DEFECT DE SISTEM, utilizat iresponsabil de indivizi sau entităţi cinice.

Sub masca simplificării şi a debirocratizării, legislaţia României s-a "dotat", încă din 2004, cu acest DEFECT DE SISTEM.

Actuala Lege nr. 265/2022 privind registrul comerţului îl "consolidează", adăugând încă două.

Legea declară (a se vedea art. 3 alin.1 lit. l) că autorizarea funcţionării înseamnă "asumarea de către solicitant a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţilor declarate prin depunerea declaraţiei-tip pe propria răspundere".

Această ilogică echivalare a unei declaraţii pe proprie răspundere, emisă cu ocazia depunerii unei declaraţii-tip, cu o autorizare a funcţionării, este de-a dreptul iresponsabilă, prin riscul enorm al activităţii unei entităţi care nu a fost supusă unei minime verificări din partea autorităţilor competente, de exemplu, în domeniul prevenţiei incendiilor, epidemiilor, epizootiilor şi al protecţiei muncii.

Controlul, dacă se efectuează, este ulterior, adică post factum.

Este ceea ce vedem acum la tv şi pe social media: o adevărată întrecere socialistă între instituţii care ţin să probeze că au controlat, că au retras, că au sancţionat, iar că acum lucrează de mama focului pentru a controla, verifica, sancţiona şi închide (plasă în care vor fi prinşi şi cei care actionează legal şi prudent).

De fapt, această "autorizare" prin asumarea răspunderii ar trebui să se limiteze la acele minimale activităţi necesare noii entităţi pentru a începe rapid o parte a activităţii, fără a aştepta procedurile îndelungate, birocratice, de autorizare propriu-zisă a activităţii - sediu, conturi bancare, personal, pre-contracte. Obţinerea autorizaţiilor de funcţionare nu este necesară în cazul în care în spaţiul destinat sediului social sau secundar nu se desfăşoară activităţile ce constituie.

În cazul în care nu a obţinut încă autorizaţiile necesare, societatea comercială nu ar trebui să înceapă să funcţioneze la întreaga capacitate. Investiţiile în capitalul social sau în activele necesare activităţii, planurile de afaceri şi alte elemente aferente afacerii preconizate, ar trebui să rămână indisponibile, pentru a nu periclita activitatea ulterioară a societăţii sau dizolvarea fără sincope.

Verificările efectuate de nenumăratele organe şi autorităţi pot ajunge la concluzii negative, motiv pentru care se dispune suspendarea ori chiar interzicerea activităţilor neconforme, în ciuda declaraţiei "patronului" conform căreia respectă legalitatea desfăşurării activităţii.

Asemenea măsuri echivalează cu imposibilitatea îndeplinirii obliectului de activitate, care este caz de dizolvare a societăţii (a se vedea art. 227 lit.b, din Legea societăţilor nr.31/1990).

În plus, declaraţia pe proprie răspundere a "patronilor" devine retoractiv un fals în acte publice, sanţionabil penal.

Cel puţin la cunoştinţa mea, nu există societăţi astfel sancţionate şi lichidate şi, mai ales, nu există "patroni" trimişi la puşcărie pentru falsul în declaraţia pe proprie răsăundere, nici măcar în cazurile grave în care s-au produs tragedii şi drame prin activităţi riscante.

Legea registrului comerţului nr. 265/2022 (scrisă de experţi plătiţi din bani publici, după "recomandările" Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene) mai conţine două defecte de sistem suplimentare, pe care le putem califica simplu ca prosteşti.

Voila:

(i) este permisă şi chiar încurajată crearea exclusiv online a societăţilor comerciale, verificările organelor de control derulându-se tot online; oricine poate realiza cât de "serios" poate fi acest control online;

(ii) societăţile cu răspundere limitată pot fi constituite chiar şi cu un capital de 1 (un) leu, pe care "patronul" îl poate vira în contul societăţii DUPĂ înmatriculare, în 2 tranşe, adică, 30% în termen de 3 luni de la constituire şi 70% în termen de încă un an, adică 30 de bani în primul pas şi restul de 70 de bani în pasul doi; oare ce risc îşi asumă un astfel de "patron" atunci când îşi "trage" o firmă pentru a face cârnaţi sau, după caz, comerţ cu GPL, pe o astfel de firmă?

Cu asemenea defecte de sistem, oricâte organe de control ar exista în România, orice efort de normalizare, sunt total inutile.