Sfârşitul anului 2024 a adus noutăţi în domeniul energiei regenerabile, dar şi clarificări privind regimul juridic al terenurilor din formele asociative de tip composesorat şi deschiderea posibilităţii utilizării duale a păşunilor pentru proiecte energetice, explică într-un comunicat remis redacţiei, Ioana Roman (partener) şi Ilinca Porojan-Gheajă (associate) Filip and Company Business Law.
Pe 17 decembrie 2024, a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 102/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care clarifică compatibilitatea constituirii unui drept de superficie cu interdicţia de înstrăinare a terenurilor destinate păşunii, deţinute de composesorate şi alte forme asociative, conform art. 28 alin. (7) din Legea 1/2000. Decizia a fost adoptată după ce Tribunalul Maramureş a ridicat problema unui caz în care o societate dobândise dreptul de superficie asupra terenurilor aparţinând unei asociaţii composesorale, iar înregistrarea acestui drept în cartea funciară a fost respinsă pe baza prevederilor legale privind interdicţia de înstrăinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că încheierea unui contract autentic pentru constituirea unui drept de superficie asupra terenurilor aparţinând formelor asociative este compatibilă cu interdicţia din Legea 1/2000, atâta timp cât exercitarea acestui drept nu contravine regimului silvic, agricol sau statutelor asociaţiilor. De asemenea, Curtea a clarificat că registratorul de carte funciară nu poate respinge înregistrarea dreptului de superficie constituit printr-un contract autentic, invocând interdicţia de înstrăinare prevăzută de lege.
Decizia 102/2024 permite dezvoltatorilor de proiecte de energie regenerabilă să securizeze terenuri deţinute de composesorate prin contracte de drept de superficie. Totuşi, implementarea acestei opţiuni depinde de prevederile statutare ale formelor asociative, fiind recomandată consultarea acestora înainte de semnarea contractelor. În ceea ce priveşte utilizarea duală a păşunilor, Legea 254/2022 a introdus posibilitatea de a utiliza păşunile pentru păşunat şi pentru producerea de energie regenerabilă, dar fără o procedură clară, ceea ce a generat dificultăţi pentru dezvoltatori timp de doi ani.
Pe 23 decembrie 2024, Hotărârea Guvernului nr. 1700/2024 a clarificat utilizarea duală a păşunilor, stabilind norme pentru combinarea activităţilor agricole şi de producere a energiei electrice pe păşuni de maximum 50 ha, cu clasele de calitate III-V. Aceasta a adus certitudine în aplicarea legii şi a abordat incertitudinile anterioare referitoare la utilizarea păşunilor pentru proiecte de energie regenerabilă.
Normele Metodologice stabilesc că activităţile de păşunat şi de producere a energiei electrice pe păşuni pot fi realizate de unul sau de doi utilizatori diferiţi. Dacă păşunile sunt în domeniul public/privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi au fost concesionate sau închiriate, utilizarea duală necesită acordul utilizatorului, cu condiţia ca buna exploatare a păşunilor să nu fie afectată. Contractele pentru utilizarea în sistem dual trebuie să includă clauze care reglementează activităţile agricole, capacitatea de păşunat, perioada de păşunat şi măsurile de gestionare a păşunilor, precum şi condiţiile de bunăstare a animalelor.
Potrivit normelor, pentru utilizarea păşunilor în sistem dual, suprafaţa ocupată de obiectivele de energie regenerabilă poate fi scoasă parţial din circuitul agricol, dar doar până la 20% din suprafaţa totală de 50 ha per proiect. Această suprafaţă include terenurile pentru stâlpii structurii de montaj, fundaţiile turbinelor eoliene, invertoarele, staţiile de transformare, unităţile de stocare a energiei, sistemele de protecţie, căile de acces, gardurile şi alte construcţii necesare proiectului. Astfel, Normele Metodologice clarifică procedura de scoatere din circuitul agricol în cazul proiectelor fotovoltaice.
Opinia Cititorului