Deficitul comercial, la peste 10 miliarde de euro după prima jumătate a anului

Andreea Arcereanu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 august 2008

Deficitul comercial a avut un nivel de 10,793 miliarde euro, în primul semestru, cu 11% mai mult faţă de primul semestru din 2007, a anunţat ieri Institutul Naţional de Statistică (INS). Importurile au crescut cu 15,3% în prima jumătate a acestui an comparativ cu acceaşi perioadă din 2007 până la 27,54 miliarde euro. Valoarea exporturilor consemnată la finele lunii iunie a fost de 16,75 miliarde de euro, cu 18,1% mai mare faţă de primele şase luni din 2007. Ionuţ Dumitru, economist şef al Raiffeisen Bank, consideră că deficitul comercial a avut o evoluţie bună de la începutul anului, cu ritmuri de creştere a exporturilor mai mari faţă de cele ale importurilor. "Ne aşteptăm în continuare la un deficit de cont curent la circa 14% din PIB în 2008", a adăugat Ionuţ Dumitru. Totuşi, economistul Raiffeisen Bank consideră că există riscul ca exporturile să încetinească în contextul în care zona euro, principalul partener comercial al Româ-niei, este aşteptat să încetinească substanţial.

Dan Bucşa, economist şef al Bancpost, consideră că nivelul deficitului nu este îngrijorător (deficitul anual a rămas mai mic de 23 de miliarde de euro). Ceea ce îngrijorează este dinamica exporturilor, a explicat economistul Bancpost. "Exporturile către Uniunea Europeană decelerează, semn că reducerea cererii în UE afectează vânzările de produse româneşti", a mai spus Dan Bucşa.

Economistul şef al Banc-post consideră importurile îşi vor accelera ritmul de creştere spre sfârşitul anului şi că deficitul comercial ar putea depăşi 22 de miliarde de euro.

În primul semestru, exporturile către statele din afara UE au crescut cu 30% până la 5,085 miliarde euro, în timp ce cele cu ţările din Uniunea Europeană au valorat 11,67 miliarde de eruo cu 13,6% faţă de primul semestru din 2007 Maşinile şi echipamentele de transport au reprezentat peste o treime atât din exporturi (34,3%), cât şi din importuri (36,8%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb