DELOITTE: "Noile reglementări fiscale pentru casele de marcat electronice aduc avantaje şi neclarităţi"

A.P.
Comunicate de presă / 16 iulie 2020

Ana Petrescu

Ana Petrescu

Conectarea caselor de marcat electronice la sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va începe, după adoptarea celui mai recent Ordin comun al Ministerului Finanţelor şi ANAF, care prevede procedura şi termenele până la care contribuabilii sunt obligaţi să se conecteze, notează un comunicat de presă al companiei Deloitte.

În acelaşi timp, se doreşte şi schimbarea tratamentului fiscal pentru costurile cu casele de marcat electronice, pe care contribuabilii au fost obligaţi să le achiziţioneze încă din 2018. În noua variantă, costul cu casele de marcat urmează să fie recuperat direct din impozitul pe profit datorat. Măsura este una benefică pentru cele mai multe companii, dar în mod deosebit pentru cele care sunt obligate, prin natura activităţii, să deţină multe case de marcat: marii comercianţi, benzinării, farmacii etc.

Este neclar, însă, cum se va corela noua prevedere cu cele deja existente, atât din punct de vedere contabil cât şi fiscal, conform comunicatului.

Cel mai recent proiect de lege pe acest subiect, care modifică atât Codul Fiscal, cât şi legea privind impozitul specific unor activităţi, oferă contribuabililor dreptul de a accesa un credit fiscal (reducere a impozitului pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor/specific) pentru casele de marcat electronice achiziţionate începând din 2018 (momentul în care autorităţile au impus această obligativitate) până în prezent. Creditul fiscal poate fi utilizat pe o perioadă de şapte ani.

Proiectul a fost adoptat în Parlamentul României, fiind trimis la preşedinţie spre promulgare şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Măsura este, aşadar, benefică în special pentru marii comercianţi care au avut costuri semnificative cu schimbarea caselor de marcat. Practic, după intrarea în vigoare a noilor prevederi, contribuabilii îşi vor putea recupera aceste costuri direct din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat, clarifică comunicatul.

Totuşi, în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit, apar semne de întrebare cu privire la modul în care se corelează aceste noi prevederi, din punct de vedere contabil şi fiscal, cu cele deja existente, având în vedere că noile case de marcat se înregistrează în contabilitate ca mijloace fixe şi se amortizează lunar. În proiectul trimis la promulgare se precizează faptul că întregul cost de achiziţie va fi considerat nedeductibil, urmând a fi recuperat din impozitul pe profit datorat. Rămâne deci de analizat cum se va aplica această facilitate, dacă amortizarea caselor de marcat se va mai putea deduce sau nu.

De asemenea, trebuie să se ţină cont şi de faptul ca unii contribuabili au beneficiat deja de un stimulent fiscal pentru achiziţia noilor case de marcat, prin intermediul facilităţii privind profitul reinvestit. Se vor putea cumula cele două facilitaţi? Daca nu, cum se va alege facilitatea aplicabilă pentru fiecare companie?

În ceea ce priveşte plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, proiectul prevede faptul că, pentru casele de marcat deja achiziţionate, costul cu acestea se scade din impozitul datorat pentru trimestrul IV din anul 2020. Totuşi, se precizează obligaţia de a include aceste costuri şi în baza impozabilă, la care se va aplica o cotă de impozitare de 1% sau 3%. În ceea ce priveşte casele de marcat achiziţionate după intrarea în vigoare a legii, costul acestora se recuperează din impozitul datorat pentru trimestrul în care au fost puse în funcţiune, fără a avea obligaţia de a include costul acestora în baza impozabilă.

De aceste prevederi urmează să beneficieze şi contribuabilii obligaţi la plata impozitului specific, cum ar fi cei din industria ospitalităţii.

În concluzie, măsura propusă vine în avantajul contribuabililor vizaţi, pentru că, astfel, vor reuşi să îşi recupereze o mare parte din costurile pe care le-au avut cu casele de marcat electronice, însă va avea nevoie de clarificări suplimentare pentru o aplicare corectă şi în beneficiul celor vizaţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb