Depozitele bancare vor fi garantate în limita a 50.000 de euro şi pentru persoanele juridice

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 iunie 2009

Plafonul de garantare a depozitele bancare constituite de persoanele juridice din ţara noastră va fi majorat la 50.000 de euro, de la 20.000 de euro cât era până acum, iar termenul de rambursare va fi redus de la trei luni la 20 de zile, potrivit unui anunţ al ministrului de Finanţe, Gheorghe Pogea.

În prezent, sunt garantate depozitele bancare în limita a 20.000 euro pentru persoanele juridice şi a 50.000 pentru persoanele fizice, iar majorarea a fost pusă în discuţie în şedinţa de Guvern de ieri.

Ministrul Finanţelor Publice a explicat că termenul care se reduce de la trei luni la 20 de zile este termenul până la care Fondul de Garantare a depozitelor are obligaţia de a asigura începerea plăţilor compensatorii în cazul în care băncile nu mai pot returna banii clienţilor.

Guvernul va modifica Ordonanţa de Urgenţă nr. 39/1996, pentru a reglementa înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de Garantare a Depozitelor în sistemul bancar, astfel transpunându-se în legislaţia românească o directivă europeană ce reglementează depozitele bancare.

Termenul de transpunere a Directivei în legislaţia românească este 30 iunie 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb